Anacreontică

 

I

Ca Gyges, sardicul despot,
Eu nu-s setos după renume,
Nimic nu-nvidiez pe lume
Și-a fi gelos defel nu pot.

A mele griji și tăinuiri
Sunt toate numai să port salbe
Și să-mi dedic pletelor albe
Ghirlandele de trandafiri.

De alte griji alți oameni știu;
Eu numai pentru azi port grijă,
Căci timpul e cu braț de spijă
Și mâine pot să nu mai fiu!

II

Tu lauzi în cântări mărirea
Tebanilor, el cântă firea
Și tot ce Thales cunoștea:
Eu cânt însă robia mea.

Nu flote m-au învins pe mine,
Nu regi cu tolbe largi și pline,
Altfel de trupe m-au robit:
Doi ochi de foc și-un glas iubit.

III

Unei copile

De ce fugi, copilo, de mine?
Obrajii tăi, rumeni ca tine,
Aprinși par de rumeni și plini,
Ca rozele vara-n grădini.

De ce fugi? Am crețe pe frunte,
Am plete rari și cărunte?
Ca părul tău alb de ninsori,
Nu-i alb nici un crin între flori.

Sunt crin eu, tu roză de vară
Și flori când așezi tu-n pahară,
Ce flori au un farmec mai plin
Ca roza lipită de crin?

IV

Am scris vecinei mele
Să știe că mi-e dragă,
I-am scris o față-ntreagă,
Dar n-așteptam răspunsul
Ce bună-i dânsa totuși!

Pe când răsăreau stele,
Frumoasa mea vecină
Citind ce-am scris, p-ascunsul
A râs de milă plină
Ce bună-i dânsa totuși!

Și ca să nu cred doară
Că nu-i sunt drag, stă gata
Răspuns să-mi deie fata,
Dar cum? Ea nu ști scrie
Ce bună-i dânsa totuși!

Văzându-mă-n uscioara,
Ea însăși deci se fură
De-acasă, ca să vie
Răspuns să-mi dea din gură
Prea bună-i dânsa totuși!

V

Aperi tu cu mâna tare
Pe pilotul dus pe mare,
Venus tu!
Dar pe-acela ce-ți servește,
Pe-un poet care iubește
Pe el nu!

Las pilotul! Căci din apă
Undele cu timp îl scapă,
De-i bărbat.

Venus! Apără-ți poetul,
Căci de-l lași se-neacă bietul
Pe uscat!

VI

Câți picuri de rouă pe frunze sclipesc,
Atâtea pahare de vin să golesc!

Și cânturi atâtea să cânt eu cu drag,
Câți muguri în vară pe codru de fag.

Și câte steluțe pe cerul azur,
Atâtea săruturi de fete să fur.

Și câți sunt aceia pe care-i iubesc,
Eu numai atâtea clipeli să trăiesc!

VII

Mi-a zis mama

Mi-a zis mama, dragă fată,
Că-i păcat a săruta
Nu te mai sărut! Cu tine
Prea sunt păcătos așa!

A, dar mama mea pe mine
Cât de mult m-a sărutat,
Și-a făcut păcat? Hai, fato,
Te sărut, că nu-i păcat!

VIII

Somnoroase păsărele

Somnoroșii de cu sară
Prin culcușuri se adună,
Se ascund în vro cămară
Noapte bună!
Proștii pot să beie apă,
Cei beți meargă să se culce
Cârcimărița-i ca un înger,
Vinul dulce!

Ce draci! A secat izvorul
Vinului? Cârcimarul tace
De te dă pe ușă-afară,
Ieși în pace!

Într-a nopții feerie
Numai gura noastră sună
Deja-i ziuă, când ne zicem:
Noapte bună!