Andrei Mureșanu (Pop-Reteganul)
Din acest colț de țară, de unde apare revista noastră, au ieșit cîțiva fruntași ai neamului nostru, care sînt demni de a fi cunoscuți de toată suflarea românească. Unul din aceștia a fost și poetul Andrei Mureșanu, a cărui portret și casă natală ilustrează paginile acestei reviste.
Andrei Mureșanu s-a născut la 16 noiembrie 1816 în orașul Bistrița în Transilvania din părinții libertini: Teodor și Eftimia. Tatăl său Teodor a fost de profesiune morar pentru scoarță de argăsit. Familia Mureșană este de origine din Maramureș, leagănul Dragoșizilor, ea era dintre familiile nobile. Patru frați veniră în vechime din Maramureș și se așează în părțile nordice ale Ardealului: Rebrișoara, Nimigea, Feleaca și Ienciu de pe Cîmpie, de unde descendenții lor s-au rămurit preste toate ținuturile acele.
Geniul lui Andrei Mureșian se arăta de timpuriu în fruntea lui cea înaltă... În primii ani ai copilăriei sale neexistînd școală română, un grănițar din Valea Rocnei, Dănilă Dobaș, îi suplini locul de magistru. Andrei frecventă apoi școalele normale locale; iar studiile gimnaziale le absolvi în gimnaziul P. P. Piariștilor din Bistrița, unde talentele lui cele eminente și purtarea lui cea exemplară îi cîștigă iubirea magistraților săi întru atîta, încît între grafi și baroni purta primatul în școală, secerînd necurmat calcule de eminență.
La consiliul moșului său și al protopopului Maior din Bistrița a mers la Blaj, unde absolvi studiile filosofice, precum și cursul teologic cu distincțiune, secerînd onorile cele mai alese între confrații săi de litere.
Abia ieși din teologie în anul 1838, și în lipsa cea mare ce se afla pe atunci în Brașov de oameni învățați, care punînd umărul unii cu alții să propage știința și cultura între fiii națiunei române, fu în același an chemat de cătră neguțătorii români ca învățător la școala capelei din cetate, de unde, după ce dovedi hărnicia sa, dezvoltînd o energică activitate, fu chemat în anul 1839 în calitate de profesor la gimnaziul rom.-cat. din Brașov, unde punînd umăr la umăr cu vărul său , profesorul de acolo să poată servi nu numai statului și omenirii, ci totdeodată și națiunii sale, ai cărei fii din părțile acestea numai acolo aveau refugiu de dezvoltare și creștere în cultura mai înaltă.
În intervalul acesta, ca colaborator la Gazeta de Transilvania ieși și în public cu poeziile și lucrările sale începînd încă de pe la anul 1839-40. Ca profesor gimnazial secera necurmat mulțămirea și lauda superiorilor, precum și recunoștința discipolilor și a părinților lor, dovedind și pe terenul acesta o rară capacitate.
La anul 1850, susținînd concursul pentru translator ces. reg. guv., fu numit translator și redactor al foaiei legilor provinciale la guvernul transilvan în Sibiu, cu caracter și rang de c.r. concipist guvernial, în care calitate cum s-a purtat, martore sînt arhivele guvernului c.r., martore suspinele alinate ale multor foști asupriți și de el ajutați, martoră junimea studioasă, pe care o conducea cu sfatul și ajutorul său. Nici în timpul acesta nu și-a părăsit laureatul poet lira sa: paginile Foaiei pentru minte, inimă și literatură încă sînt martore doveditoare de geniul său poetic și de fructifera sa activitate literară din acest timp, cînd scria sub numele anonim de „Eremitul din Carpați”. Cum că nu-și părăsi lira nici după aceasta vor mărturisi și alte fături ale ingeniului său, care vor ieși la lumină. Ce a fost Mureșanu ca literator și naționalist mărturisească națiunea, care i-a supt simțirile și i-a mărit scrierile.
Încă pe la anul 1842 a dat la lumină unul dintre cele mai necesarie opuri pentru buna creștere în cercul familiei sub titlul Icoana creșterei, din care a împărțit gratis la ambele regimente de români cîte 100 exemplare.
La anul 1862, la necurmate provocări din partea celor mai renumiți bărbați ai națiunii noastre, și-a dat la lumină primul tom al poeziilor sale, pre care națiunea le păstrează ca un suvenir și odor, decît care altul în feliul său nu mai are. Și „Asociațiunea transilvană pentru literatura și cultura poporului român” și-a ținut de sîntă datorință a încununa cu un premiu opul poetului.
În anii ultimi ai scumpei sale vieți își mai supuse umerii și la un gigantic op, traducînd aproape la 50 de coale din analele lui Tacitus, pe care viitorul le va scoate la lumină. Pînă a nu fini deplin această lucrare căzu în o boală de iritațiune acută a nervilor, din care cauză adeseori își perdea firul discursului, fără însă a-și fi pierdut vreodată din inimă multa îngrijire pentru fericirea națiunii sale, de care și în visuri să ocupa, care apoi mai nutrită de multe alte neajunse, vătămătoare supărări și îngrijiri de viitor, își tot înainta caprițiele sale, pînă cînd în 12/24 octobre 1863 la 10 oare din noapte îi curmă firul vieții spre doliul cel mai mare al națiunii și al familiei sale.
Dintre multele lucrări spirituale în proză și poezie ale lui Andrei Mureșanu, aceea care i-a făcut numele nepieritor pentru vecie, este frumosul marș național Deșteaptă-te, române scris la 1848, care e cîntat de toți românii de pretutindenea, la toate ocaziunile solemne și care, de fiecare român e știut și deplin cunoscut...
Formîndu-se despre Andrei Mureșanu o idee lămurită, știind cu cît zel și iubire a lucrat el pentru neamul nostru, sîntem în drept a ne întreba: ce am făcut noi pentru eternizarea scumpului lui nume? I-am ridicat doară vrun monument potrivit? Am ridicat doară vreun institut, care să-i poarte numele pe vecie? Am înființat doară vreun fond de stipendii, care să-i eternizeze numele? Nu, și iarăși nu! Nimic nu am făcut din celea, ce datori eram să facem pentru eternizarea scumpului său nume. Și nefăcînd nemica, ne-am arătat nerecunoscător, nemulțămitori față de cela ce ne striga:
„Deșteaptă-te, române din somnul cel de moarte!” Iar nemulțămirea e un păcat.
Ne aducem aminte, că mai acuș 12-15 ani era vorba de monumentul acestui poet iubit al nostru. De mult însă nu se mai aude nimic de acel monument, cel puțin noi nu știm. Înființînd Revista ilustrată ne-am luat sarcina de a aduce în coloanele ei tributul de recunoștință față de scumpii noștri răposați, reprezentîndu-le portretele și biografiile, ca să se împrospăteze în memoria generațiunilor mai tinere. Însă pentru un bărbat ca Andrei Mureșanu numai atîta e prea puțin. Ne-am propus dară a face după cît de cît mai multișor pentru acest scop, și adică a înființa un fond de premii, care să poarte numele „Andrei Mureșanu” și din percentele căruia să se distribuie în fiecare an la 16 novembre cîte un premiu între tinerii noștri, care cultivează poezia. Începutul l-a și făcut editorul și redactorul acestei reviste punînd spre acest scop la o bancă de a noastră 40 coroane. Pe cine îl trage inima ca să mai contribuie la acest fond, facă bine a o descoperi aceasta publice în Revista ilustrată sau în altă foaie, iar la vară în Beiuș, la adunarea generală a Asociațiunei, binevoiască a aduce în faptă sumele promise și a le concrede acelei corporațiuni morale, care manipulează și fundațiunile lui Avram Iancu, George Barițiu și a altor bărbați demni ai națiunii noastre.
Cine crede doară că pe altă cale s-ar putea mai bine eterniza numele celor mai vrednici înaintași ai noștri, facă bine a o descoperi; din parte-ne credem că fundațiunile vii sînt cele mai potrivite pentru acest scop.