Anonimul brâncovenesc

 

Domnia lui Costandin-voivod, leat 7197, oct. 30 dni [................................]

Iar cînd au fost leat 7201 iară între domnul Costandin-vodă Brîncoveanu din Țara Rumînească și între Costandin-vodă Cantemir din Moldova întrase vrajbă pentru acele pricini ce s-au zis mai sus, care munciia unul asupra altuia cu multe feliuri de mijloace prin stăpînirea turcească ca să facă rău unul asupra altuia, de vreme ce prin putérea armelor nu să îndrăzniia pentru 2 pricini: una ca așa oaste bogată nu avea, a doua că le era frică de turci să să scoale unul asupra altuia, ca să nu le găsească vreo pricină să-i mazîlească, ci cu meșteșuguri numai pe la meghistanii turcilor și cu bani ruga și da ca să mazîlească unul pe altul.

Și fiind un boieriu din Țara Rumînească pribeag nu din domniia lui Costandin-vodă Brîncoveanu, ci încă din domniia lui Șărban-vodă, care au fost domn mai naintea lui Costandin-vodă, anume Staico paharnicul, în Țara Ungurească, și avînd lîngă dînsul pă Preda căpitanul de la Proroci, pre Preda căpitanul de la Milcov, și pe un Iacșă căpitan Sîrbul și pe un Radu Hațag fost-a trimis Costandin-vodă Cantemir cărți la aceștia în anul trecut de i-au adus în țara lui, în Moldova, ca cu dînșii să lucreze împotriva lui Costandin-vodă Brîncoveanul, ca să-l scoață din domnie, de vreme ce și Costandin-vodă Brîncoveanu mai înainte trimisese pă o seamă de boieri moldoveni cu pîră împotriva lui Costandin Cantemir, cum s-au zis mai sus, ci vrea să facă și el una pentru alta.

Ci dar i-au ținut acolo la Iași, în tîrgul cel de scaun al Moldovei, pînă cînd au socotit că va fi vremea. Deacii i-au trimis la Odriiu, la Poarta împărătească, fiind capichehaia Moldovei Lațcarachie spătarul, ca să le poarte de grijă, să-i împreune cu cei mai mari ai turcilor, să-și dea jalba. Atuncea dar cînd vrea să-i purcează către Odriiu, iar niște boieri ce mai era pribegi cu ei, anume Barbul căpitanul Bădeanul și Costandin-comisul Vărzariul, din ce pricină nu să știe și ei îndată au purces de au venit în țară la Costandin-vodă Brîncoveanu degrab foarte și i-au dat veste cum merg Staico paharnicul cu ceialalți, care s-au zis mai sus, cu voia lui Cantemir să-l pîrască la Poartă.

Iar Costandin-vodă, deaca au auzit, îndată au trimes pe Vergo portarul și pre Barbul Brătășanul la Odriiu, să apuce înainte la cei mari, făcînd pîră acelor boieri că ei au fost cu nemții cînd au venit de au stricat țara și multă pagubă făcu țării cu Bălăceanu, ginerile lui Șărban-vodă. Nu s-au săturat și să să odihnească cu nemții, ci au venit să facă rău și pîră domnului, care cu atîta dreptate să află spre turci, precum s-au văzut și în vremea nemților, că nu s-au lipit cu ei, ci cu turcii și cu tătarii s-au dat și s-au împreunat de au scos vrăjmașii împărățiii din țară. Ca acestea și altele au zis cărțile cele trimise despre partea țării către cei mari, mai vîrtos cătră Mustafa-pașa caimacamii, care era prieten lui Vergo portariul încă de cînd era seraschiériu la Baba și Vergo era capichehaia lui Șărban-vodă la Baba, care caimacan prin voia lui Vergo portariul și a dăruirilor au purtat aceste trebi cătră viziriul din vremile acestea, din care, avînd buna nădejde Costandin-vodă Cantemir și Lațcarachie spătariu, capichihaiaoa, i-au dus la viziriul pentru să le facă treaba, fiind la mijloc acesta și sol franțozesc, carele mergînd și zicînd de Costandin-vodă domnul Țării Rumînești, cum este hain de către împăratul și muncește să găsească vreme să rădice sabie asupra împărățiii și cum mulți domni stăpînesc țara, carii sînt din neamul lui, carii jăfuiesc fără dreptate cum vor și cum s-au umplut de multă sumă de bani, cu carei pot face cîndva pagubă împărățiii, și altele ca acestea cuvinte împotrivă, ce au putut găsi, au zis, dar nu li s-au ținut în seamă nimic, de vréme ce Mustafa-pașa caimacanul era de mult ajutoriu lui Costandin-vodă Brîncoveanu cătră viziriul și le stricase și le strica toate vorbele lor, și încă și alt lucru le-au stricat lor: portul cel nemțesc (sau să zic nebunesc) ce-l purta Preda de Prooroci, că avea chică nemțească numai legată sus supt ișlic și cizmele cele nemțești cu pinteni lungi ce le purta; căruia i-au luat ișlicu înaintea viziriului și a altor mari întru mai adevărată mărturie, precum au fost cu nemții, cînd cu Bălăceanu au stricat Țara Rumînească și acum iar de la nemți vine. Cizmele încă i le-au văzut nalte și cu pinteni. Acestea văzîndu-le, de față poruncit-au viziriul de i-au pus la opreală ca să trimiță om credincios în Țara Rumînească să întrebe boierii și slujitorii țării și de vor mărturisi pre domnul de rău, de hain, precum îl mărturisesc acei boieri pribegi, să iasă la dreptate cuvintele lor, iar de vor mărturisi pre domnul bun și drept împărățiii, iată ei să rămîie mincinoși și în patimă.

Deci îndată viziriul au trimis un aga la București, iară Staicu cu ai lui rămaseră în opreală. Și viind aga, al viziriului la domn ș-au dat porunca ce au avut-o. Domnul îndată au poruncit de s-au strîns toți boierii cei mari și mici, și slujitorii și i-au trimes la turc să mărturisească cele ce vor ști, au de bine, au de rău. Și mergînd la turc, toți cu un cuvînt, cu un glas, au strigat: „Că domnul ne este bun și drept împărățiii și altul nu ne trebuie“, și pă cuvintele acestea au făcut și cărți turcești iazagiii de mărturiseală, cu peceți și cu nume multe, și le-au dat turcului cu alte daruri și le-au trimis la Odriiu; care cărți ducîndu-le la viziriul și văzînd mărturiseală țării, că nu să potrivește cu a celor pribegi, rămaseră pribegii mincinoși și Lațcarache rușinat și Costandin-vodă Cantemir în mare jale și ocară, că ceea ce au început n-au putut să săvîrșască, ci încă și punere de suflet socotiia că ș-au făcut, de vreme ce viziriul au poruncit capichihaielilor rumînești și boierilor ce era acolo și cu un popă Necula de la Sinop, du peste Marea Neagră, credincios domnului muntenesc, de luară pe Staico și cu ai lui băgați în fieară și în cătuși și-i puseră într-un car mocănesc și într-acel ceas îi porniră, de-i aduseră în țară, pe cărei i-au descărcat din car la casa iazagiului în București și au poruncit tuturor slujitorilor și toți oamenii tîrgului să să strîngă să-i vază cum îi aduc. Și mult norod de oameni să strînsese, cît toate ulițele era împănate dincătro veniia. Și trimise pe gîdea cu un ciomag mare în mînă de veniia înaintea lor în chip de postelnic mare, că așa să auziia, precum Staico vrea să fie domn în Țara Rumînească.

Drept aceea și Costandin-vodă îi făcea cinste ca aceea de-i trimisése pe gîdea în loc de postelnic mare, cu toiag de beldie și pe armașul cel mare înainte însemnînd și sfîrșitul lui în ce chip va să fie. Mai veniia înainte și boierii care era trimiși la Țarigrad pentru dînșii și de o parte și de alta toată slujitorimea din casa lui efendi, pînă în divanul cel mare, rînduri-rînduri, în spătăriia cea mare boierii al doilea, în spătăriia cea mică domnul cu boierii cei mari toți, ușile toate deșchise. Pe dînșii îi ducea călărașii de Țarigrad de supțioară, și împiedecați în fieară și mîinile în cătuși. Așa legați de mîini și de picioare și cu acest feliu de pompă i-au dus la Costandin-vodă și i-au îngenuchiiat.

Începu Costandin-vodă să zică: „N-aș fi gîndit, Staico, să văz una ca aceasta, zău, n-aș fi gîndit în vieața mea. Cela ce într-atîta vreme, printr-atîtea locuri și cu atîtea féliuri de umblete astăzi să te văz așa dinaintea mea într-acestași chip, zău, n-aș fi gîndit.“ Staico răspunse: „Greșit sînt măriii-tale, doamne. Dumnezeu m-au dat în mîna măriii-tale; mila măriii-tale încă este mai mare decît greșala mea.“ Zise domnul Predii din Prooroci și celorlalți ca de acestea. Să mai zică ei ceva nimica n-au mai zis, fără decît: „Greșiți sîntem, doamne, greșiți și ce va fi mila măriii-tale“.

Zise domnul: „Armaș, ia pă dumnealor de-i du în pușcărie, unde ș-au gătit, că noi avem alta treabă, să bem, astăzi“. Și-i rădicară de-i duseră în pușcărie și domnul au rămas cu boierii toți de au șăzut la masă toată zioa pînă noaptea, cu féliuri de muzice, cu tunuri, precum este obiceiul domnilor, pentru că să întîmplase într-acea zi și nuntă. Însă pă acei boieri, Staico cu alții, băgîndu-i în temniță dedesupt, unde lăcuiesc tîlharii, multă vreme au trecut pînă a le face divanurile . Un divan l-au făcut domnul în spătăriia cea mare; alt divan l-au făcut în divanul cel mare. Al treilea divan l-au făcut singuri boierii fără domnul cu ceealaltă țară, în visterie jos. Mustrările ce l-au mustrat pe Staicul și pe ceialalți domnul și judecată înfricoșată ce le-au făcut acestor mai sus ziși sînt cuvinte de minune și cu anevoie a să scrie una cîte una.

Dupe ce dar i-au arătat faptele toate îi zicea și pentru chemările de cîte ori l-au chiemat să vie în țară, dîndu-i iertăciune și n-au vrut și de cîte ori i-au dat pîine de la Sîmbăta, satu domnului, carele avea în ținutul Făgărașului și arătare cum Dumnezeu i-au dat lucruri împotrivă, adecă domnul i-au dat pîine și cu iertăciune, iară el arunca cu piiatră și cu vrăjmășie, pentru care l-au osîndit Dumnezeu de l-au adus supt picioarele lui ca pre un vrăjmaș, iară el nu avea ce să mai zică, fără cît blestema pe Costandin-vodă Cantemir și pe Cupărești, zicînd că ei l-au îndemnat și să ruga domnului să-l ierte, că fiind om bătrîn nu va trăi mult și pentru 2—3 ani de ce să-i verse sîngele, să între în păcat. Dar ascultare nu i să da.

Pre Prooroceanul așijderea pedepsiia, pe Milcoveanul, pe Hațaghi, feliuri pe fieștecarele după vina lui. Însă de la al treilea divan, ce făcură boierii în vistierie fiind și vlădica Theodosie, s-au cunoscut sfîrșitul lor, că adusese vlădica pravila și au deșchis la un loc și la un cap unde zicea: „Boieriul care va umbla împotriva domnului și a țării, să-l spînzure și să-i facă spînzurătorile mai nalte cu un cot decît ale altor oameni proști“, și i-au dat lui Staico de au citit capul acela unde ș-au văzut osînda. Deacii și de acolea îi rădicară de-i duseră în pușcărie și preste multă vreme șăzînd în pușcărie au ieșit răspuns de la domnul pe Staico paharnicul și pe Preda căpitanul Prooroceanul să-i ducă la Znagov, la mănăstire, iar pe Milcoveanul, pe Iacșa și pe Hațaghi i-au înfierat și i-au dat pen tîrg și i-au dus la ocnă. Acolo în ocnă un an au șăzut și i-au iertat, iar pe cei de la Znagov, au trimis pe un Văcărescu, sluga din boierii domnului, de i-au bătut pă talpe, întrebîndu-i cu cine au avut înțelegere, socotind că vor fi mai fost amestecați și alți boiari din țară. Ce au mărturisit ei vor ști și cei ce vor fi auzit. Însă n-au trecut vreme multă după bătaie, ci au trimis iar pe acel Ianachie Văcărescul, căpitan de lefecii, și pă Prooroceanul l-au trimis la Rușii-de-Vede de l-au spînzurat la zioa tîrgului. Așijderea și pe Staico l-au adus într-o noapte în Tîrgul-de-Afară al Bucureștilor și l-au spînzurat în mijlocu tîrgului, la o zi de tîrg. Acest sfîrșit au luat acești boieri.

Iar în anul acesta, mai nainte pînă a aduce pe Staico paharnicul, un boieriu, anume Dumitrașco păharnicul de la Corbi, încă au căzut în urgiia domnului Costandin-vodă pentru aceasta că fiind Staico păharnicul în Țara Moldovei, nepurces la pîră la Odriiu și mergînd Dositheu, patriiarhul de la Ierusalim, din Țara Rumînească în Țara Moldovei și avînd Dumitrașco paharnicul prieteșug cu patriiarhul, i-au dat o scrisoare să o ducă la Staico păharnicul în Moldova, învățîndu-l să să nevoiască cum ar putea mai cu deadinsul împotriva domnului și va fi și el ajutoriu și peste scurtă vreme va fugi den țară, de să va împreuna cu toți. Și scrisoarea o au dat-o la Staico paharnicul, care văzînd s-au bucurat și au pus scrisoarea în pozănariul antiriului și au purces de s-au dus la Odriiu. Și prinzîndu-i turcii și dîndu-i în mîinile boierilor lui Costandin-vodă Brîncoveanul, cum ați auzit mai îndărăt la istoriia lor, îndată l-au fost căutat pen pozănare de niscareva scrisori și lîngă alte scrisori ce avea, izvoadele cărților ce făcuse la turci și la nemți, care le-au găsit la el, au găsit și răvașu acesta, carele aducîndu-l la Costandin-vodă și văzîndu-l l-au cunoscut al cui este.

Ci îndată au poruncit de l-au prins și l-au pus la închisoare. Dar nici aceasta n-au fost pricina închisorii lui numai, ci și alta, că el să gătea să fugă în Țara Turcească, și după cum avea înțelégere cu Staico și muncea să-și mai adaoge oameni lîngă el.

Ci avînd o slugă care știia și turcește și umbla el și pă la Țarigrad de multe ori pe la feciorii de domn, mai vîrtos pe la feciorii lui Gligorie-vodă, că cu ei avea Dumitrașco paharnicul cunoștință, au văzut un căpitan de cei de leafă urgisit de domnul și socotind că să va alătura lîngă vorbele și sfaturile lui Dumitrașco păharnicul, au început a face prieteșug cu el și de multe ori la cîrciumă mergea de bea și să spovedea unul cătră altul, pentru care au spus și la Dumitrașco paharnicul, sluga lui, cum au găsit om de treabă, căpitan, care făgăduiește să meargă și să veseliră. Însă acel căpitan vrînd să vie iar la mila domnului cea mai denainte, au mers la căpitanul cel mare al lor și toate pe amărunt le spunea și căpitanul mergea la domnul de le spunea.

Pe carele îl învăță să-i zică aceluia, carele au venit de au spus, că făcînd aceasta, cum s-au căzut au făcut și milă va avea, numai cum s-au purtat pînă acum cu vorbe cu sluga acelui boieriu, iar tot așa să să poarte, zicînd că va fugi și el cu ei pînă va afla vremea întru carea sau Dumitrașco păharnicul va vrea să meargă sau vreo slugă ar vrea să trimită cu scrisori și atuncea îndată să vie să dea veste domnului ca să trimită oameni să-i prinză, ducîndu-se și să-i caute și de scrisori, că prepunea a fi și ale altor boieri scrisori.

Și așa au făcut acel căpitan. Au umblat cu sluga lui Dumitrașco păharnicul pînă ce l-au gătit pă slugă și au vrut să purcează și s-au împreunat cu acel căpitan zicîndu-i: „că eu, iată, gata sînt și purcez; mergi și tu de încalecă și ieși la marginea tîrgului să ne împreunăm“. El zise: „așa să fie, du-te de purcede și eu voi veni“.

Și îndată să duse de dete veste domnului de ce să întîmplă și-i dete îndată cîțiva călărași cu el și merseră unde-și pusese sorocul și-l găsesc pe feciorul acelui boiariu și-l luară de-l băgară în pușcărie și-i luară toate scrisorile ce le-au avut lîngă dînsul. O, minune! în vremea ce prinseră pă fecior cu scrisori, într-acea vreme veniră și scrisori de la Odriiu aducînd veste că au prins pă Staico păharnicul și au găsit scrisoarea păharnicului Dumitrașco în bozănariul lui Staico păharnicul. Ci amîndoaă acestea pricini împreunîndu-se s-au făcut o mînie mare de la domnul asupra acelui boieriu și îndată au poruncit de l-au închis nu în pușcărie, ci la o casă și-l păziia cazacii de lefi. Și acolo au șăzut pînă au adus pe Staico păharnicul cu ceialalți în București în temriiță. Și după 2 divanuri ce au făcut lui Staico și cu ai lui, precum s-au zis mai sus, au poruncit domnul căpitanului celui mare de cazaci să ia pe Dumitrașco păharnicul să-l ducă în temniță, să să împreune cu Staico păharnicul și i-au zis să-l lase în zioa aceea și noaptea să șază amîndoi la un loc că pohtiea să să vază unul cu altul și să facă sfaturi împotriva domniei, ci Dumnezeu le-au plinit pohta să să vază; ce sfătuiesc acum și zioa și noaptea amîndoi în temniță cît le place și iar să-l ducă cu alai la gazdă. Și așa după cum au poruncit domnul au făcut, că i-au împreunat și i-au despreunat iarăși. Aceasta în ocara lor și în batjocura lor o făcea domnul și în lauda lui că au putut de au făcut niște lucruri ca acestea și întru învățătura altor boieri, ca să nu mai facă altul ca acestea ce au făcut acești boieri. Însă domnul nicicum n-au vrut să aducă pe Dumitrașco păharnicul înaintea lui la divan, că zicea că: „nu-mi trebuie să-i văz obrazul“. Ci au poruncit de l-au dus la al treilea divan ce au făcut vlădica cu boierii în vistierie lui Staico păharnicul, de i-au pus pe amîndoi în genuche înaintea adunării și au poruncit de l-au întrebat ce nevoie au avut de au umblat și el împotriva domnului cu Staico păharnicul. El n-au răspuns alt fără cît zicea că vrea să afle cuvinte de la Staico și să spuie domnului și să se arate cu slujbe, dar în deșărt le zicea, că nu era de a să crede, ci mai vîrtos îl ocăriia cine auziia cuvintele acestea; lui mai cu cinste i-ar fi fost să tacă sau să zică că au greșit, decît să zică și să mărturisească el că au vrut să facă mozavirie, vînzătoriu de oameni.

Însă după ce i-au pedepsit și i-au dus pe la gazdele lor, Staico păharnicul au rămas în celea ce ați auzit, iar pă Dumitrașco păharnicul l-au trimis la Tismana, la mînăstire, de au șăzut acolo vreun an. Deacii l-au iertat domnul și au venit la casă-și. Dar nu fieștecum l-au iertat, că după politiceștile pravile îi era vina de moarte, numai avînd frate mai mare pă Vintilă banul, care ținea o soră a mumei domnului și mult s-au rugat domnului pentru frate-său, mai vîrtos războlindu-să banul Vintilă, cînd au și murit, venind domnul Costandin-vodă să-l vază în boala lui ca pe un unchiu și boieriu bătrîn de cinste, i-au zis atuncea: „Mă rog măriii-tale pentru cel becisnic de frate-mieu, nu te potrivi măriia-ta nebuniei și blestemăciunii lui, ci pentru mine, fă bine de-l iartă“. Și îndată făgădui că-l va ierta. Și aceasta au fost pricina iertatului Dumitrașcului păharnicul.

În anul acesta, pă postul cel mare, s-au războlit Costandin-vodă Cantemir, domnul Țării Moldovei și au murit. Moldovenii carii era ai lui Cantemir, au rădicat pă feciorul cel mai mic al lui Cantemir domn în locul tătîni-său, numele lui Dumitrașco, că Antiohie, feciorul lui cel mai mare, era la Poartă.

Și au făcut cărți moldovenii despre partea boierilor și a țării, rugîndu-se ca să le dea pe Dumitrașco, fecior lui Cantemir-vodă, să le fie domn în locul tătîne-său, marii, micii îl pohtesc, fiind tată-său bun și drept țării. Au trimis cărțile la Odriiu ca să le dea la viziriul boierii carii era acolo trimiși mai nainte de Cantemir-vodă pentru trebile țării, au dat cărțile cum le-au fost porunca, dar nici un folos n-au avut, că Costandin-vodă Brîncoveanu ca aceasta așteptînd de mult să vază și fiind logodită fii-sa Mariia dupe Costandin beizadea, feciorul Ducăi-vodă și vrînd să-l facă și domn, nu numai ginere, îndată ce s-au aflat den niște scrisori a unor boieri moldoveni ce le trimisése din Moldova, carei era supărați de Cantemir-vodă, îndată au chiemat pe patriiarhul Ierusalimleanul la curte, că iar venise din Moldova în Țara Rumînească. Și îndată au scris cărți pă la prietenii lui la Odriiu și au trimis călărași cărora solie le-au pus trei zile pînă la Odriiu. Acolo găsind pă Vergo portarul și pă alte capichihaiele au dat scrisorile și au mers la caimacanul, prietenul lui Vergo, și dîndu-i în știre, dînd și rugăciunea domnului în știre, care să ruga pentru Costandin beizadea, feciorul Ducăi-vodă să-l facă domn, pentru că va să-l facă ginere și cheltuielele domniii s-au făgăduit că le va da domnul Costandin-vodă Brîncoveanul. Și mergînd caimacanul la viziriul au nevoit și au făcut treaba după cum au vrut domnul Costandin-vodă și au trimis turc, agă, de au luat pă fecioru lui Cantemir-vodă, pă Dumitrașco, de-l duseră la Poartă, unde era și frate-său Antiohie beizadea și au îmbrăcat pă fecioru Ducăi-vodă cu caftan, dîndu-i domniia la Moldova. Care degrabă au trimis în țară ca să prinză pă Bogdan hatmanul, ginerile lui Cantemir-vodă și pă Iordache vistieriu, fecioru Cupariului; dară nu i-au putut prinde, că mai nainte au avut veste de la Lațcarachie spătaru, fratele lui Iordache vistieriu, fecioru Cupariului, fiind capichihaia și îndată au pribegit în Țara Leșască. Iar Costandin-vodă Duca au venit domn cu steag de la împărăție în Țara Moldovei și domniia cu pace; însă averea lui Cantemir-vodă și a boierilor lui o cerca în tot féliul și unde o găsiia o lua și bucatele lor le vindea, jupînesele boierilor încă au fost la val, care obicéiu în Țara Moldovei n-au mai fost, ca să să învăluiască . jupînesele boierilor pribegi cu închisori și cu altele. Iar măriia-sa au făcut, însă nu din socoteala măriii-sale, că măriia-sa era un cocon tînăr, ci din îndemnarea boierilor moldoveni.

Într-acest an despre primăvară, în gătirea ce făcea turcii de oaste împotriva nemților, au făcut împăratul turcesc surgun pă viziriul și au pus pă caimacanul Mustafa-pașa vizir, care era prieten lui Vergo portariul. Și fiind gîndul turcilor ca să meargă în Ardeal pen Țara Rumînească, au poruncit domnului Costandin-vodă, din Țara Rumînească, să facă gătire de niște conace, de niște pesmeduri multe și să aibă grijă și de loc pă unde va băga turcii și tătarii în Ardeal. Pentru care lucru cunoscînd domnul stricăciunea și paguba ce va să vie țării, viind viziriul cu toată puterea împărătească și hanul Selim Gherii cu toată puterea tătarilor, au nevoit în tot chipul ca să nu vie, dîndu-le bani și alte daruri, dar n-au putut folosi, ci au purces viziriul de la Odriiu și hanul de la Crîm și au venit de s-au împreunat la Oltenița, toate oștile turcești și tătărăști, dincoace de Dunăre, în Țara Rumînească, și au trimis la domnul de au mers la dînșii ca să să sfătuiască pentru calea Ardealului. Ci dar aciiași le veni veste de la Beligrad, de la pașa, ca să să lase viziriul de calea Ardealului și să meargă degrabă cu oștile la Beligrad să-l mîntuiască din mîinile nemților, că l-au încungiurat și-l bat de multă vreme și, de nu vor grăbi a veni, cetatea piere. Făcură sfat și lăsară călătoriia Ardealului și purceseră în sus la Beligrad, pen Țara Rumînească, pînă la Diiu și acolea au trecut Dunărea. Domnul ș-au luat zioa bună de la viziriu și de la hanul și s-au întors în București, țiindu-se scăpat de tabără. Iar cînd fu într-o zi, încă netrecut viziriul cu oștile Dunărea, veni un agă cu poruncă în ceas ce va veni să-l rădice cu gătire de oaste. Turburatu-s-au domnul, întristatu-s-au boierii, miratu-s-au de nestatorniciia turcilor.

Întîi i-au lăsat de au venit la casile lor și iar numaidecît să poruncească să meargă la oaste și cînd să facă gătire de cele ce trebuia, să mira, însă de nevoie i-au căutat domnului a purcede a doaă zi cu oștile sale, cu cît s-au putut a să găti. Alelalte gătiri, ce mai era, au lăsat pa urmă să le facă și să le trimiță. Care mergînd la viziriul iar cu rugăciuni pă la prieteni s-au scos de oaste și au venit la scaunul său iară în București. Oștile turcești dar, deaca s-au apropiiat de Beligrad, nemții nu i-au așteptat, ci au fugit de la cetate și s-au dus îndărăt. De ce nimeni nu știia, zicea unii că i-au fost lovit lăngoarea de murea foarte rău și fiind jumătate tabăra bolnavă de inimă și de altele boale. Deci viind oștile turcești grele și multe, s-au temut și s-au dat înapoi, care văzînd turcii le părea în chip de izbîndă, ci numai au șăzut turcii la Beligrad de au dires cetatea, că o stricase foarte rău nemții și au trimis și zaherea într-o cetate a lor, anume Timișvaru. Deacii s-au întors înapoi pă la locurile lor. Atuncea și pă Tuchili, craiul unguresc, care era la Beligrad, l-au luat de l-au dus la Țarigrad, iară oștile le-au trimis în Țara Rumînească și pă boierii lor să fie supt chiverniseala domnului.

În anul acesta au trimis domnul Costandin-vodă Brîncoveanul pre fii-sa Mariia cu jupîneasa Stanca, muma domnului, și cu boieri mulți în Moldova de o au măritat după Costandin-vodă Duca, domnul Țării Moldovei, petrecînd-o domnul și doamna, părinții ei, pînă la Afumați, a cărora jale de despărțire nimeni nu poate povesti, iar și veselie ce s-au făcut în Iași, la Moldova, cum spun cei ce au fost cîte una, cu anevoie este a să povesti.

În anul acesta au făcut pă Dionisie patriiarh Țarigradului cu mijlocul domnului Costandin-vodă Brîncoveanu, fiind la Olteniță, văleat 7202. În anul acesta domnul Țării Rumînești nici oștire n-au făcut nicăiri, nice valuri multe n-au avut, ci, fiind în scaunul său, au venit doamna Mariia a domnului din Moldova, Costandin-vodă Duca, de au văzut pre părinții ei, pe Costandin-vodă din Țara Rumînească, ieșindu-i toată boierimea înainte la Colintina cu toate oștile și cu mare cinste doamna, mumă-sa, au ieșit întru întîmpinarea fie-sa și au întrat în București frumos pînă în casele domnești, unde s-au împreunat și cu tată-său, fiind cu doamna Mariia și soacră-sa, doamna Nastasiia, doamna Ducăi-vodă, muma domnului din Moldova. Și în București au șăzut 2 săptămîni. Deacii iarăși cu asémene cinste s-au dus îndărăt în țara ei, petrecîndu-o pînă la Colintina iarăși. Era și boieri moldovenești Vasilie vornicul, feciorul lui Gavriliță vornicul, și Vasilie spătariul, fecior lui Toader vistieriu, și alții; era și jupînesele lor, și altele jupînése moldovence și călărași cu căpitani moldovenești.

Într-acesta an turcii au trimis oaste la Beligrad și într-acest an moscalii, cazacii, au luat cetățile de la Dogan-Ghecet, carii turcii mai nainte le făcuse cu domnul rumînesc Șărban-vodă și domnul moldovenesc Duca-vodă.

Vleat 7203, iarna, au murit împăratul turcesc sultan Suliman și au rădicat în locu lui pă frate- său, sultan Ahmet, și au trăit și el ani 1. După acesta s-au pus sultan Mustafa, nepot lui, fecior lui sultan Mehmet. De la care Suliiman au rămas un copil și cînd vrea să moară au trimis de au chiemat pe nepotă-său și n-au vrut ca să meargă. Văzînd că nu merge au zis cătră ai casii lui: „știu că după mine nepotă-mieu Mustafa va fi împărat, ci să-i ziceți că nu mă rog de alt fără cît mă rog să păzească vieața copilașului mieu“. Care așa au făcut, că așa îl ținea în saraiurile împărătești ca pre al lui copil.

Îndată ce au stătut Mustafa împărat, au poruncit să să gătească de oaste. Poruncit-au să vie și hanul cu tătarii să meargă împotriva némților și s-au făgăduit să meargă el, capul lui, în războiu. Munciia cei mai mari cu multe feliuri de mijloace să-l oprească pre el și numai oștile cu seraschiiariu să trimită, pecum și pînă acum; dar nu vrea și încă și cine-i zicea îi era vrăjmaș și toți meghistanii au făcut sfat de au pus pe un ienicer-aga de i-au zis despre toți ca să rămîie și așa s-au mîniiat, cît l-au făcut surgun și peste cîtăva vréme au trimis de l-au omorît. Pe viziriul Mustafa-pașa încă l-au mazîlit și au pus altul și au zis că el nu să numește de acum împărat, ci serdenghesti, și cum că va să facă sfîrșit și acestor războaie ce de atîta vreme s-au început și nu să mai potolesc, ci ori va peri el cu oastea lui toată, ori va bate pă nemți și așa va avea coneț și războiul acesta.

Într-aceste vremi, cînd s-au pus împărat sultan Mustafa, i-au venit veste de la Sacîz, adecă Hio, că l-au luat turcii de la frînci, pentru că venise o armadă frîncească în zilele lui sultan Suliiman, unchiul lui Mustafa, ce au fost mai nainte, și o luase cetatea Sacîzului. Iară după ce au stătut sultan Mustafa împărat, cum s-au zis mai sus, l-au luat turcii înapoi, care lucru toți turcii ținea ca este norocos, orguliu, împăratul acesta și avea nădejde să-i meargă lucrul tot înainte.

Viind vremea oștii au purces cu toate oștile sale spre Beligrad.

Venit-au și Selim Gherii-hanul cu tătarii și s-au împreunat la Beligrad și făcînd pod peste Dunăre, trecură cu toate oștile și niște cetăți ce le luase nemții mai nainte, 3, în clipeală le lua.

Nemții încă avea gătire, dar și grijă avea și o tabără ce era mai mare, unde duca de Saxoniia era gheneral mai mare, după el Haizler ghenărariul și alții, nu să îndrăzniia a merge la împăratul și au poruncit și lui Vetirani ghenărariul, care era în Ardeal, să vie cu oștile lui să să împreune cu toți, ca să poată sta împotriva turcilor. Și purcezînd Vetirani au venit și au tăbărît lîngă Logoș, neștiind de turci unde sînt. Împăratul încă; neștiind de Vetirani că este la Logoș, au trimis pă arnăut-pașa cu arnăuți și cu tunuri să bată acel coștei Logoșul, la care apropiindu-se văd oaste nemțească multă, ca la zece mii.

Deacii nu, îndrăzni să meargă, ci să întoarse îndărăt lîngă o pădure și trimise degrabă la împărat de-i dete știre și-i zise au să vie însuși, au să-i trimeață ajutoriu, că singur nu îndrăznește să meargă la cetate, că sînt nemți mulți și el face șanț împrejurul oștii lui și șade acolea pînă a doaă zi. Vetirani încă înțelese că sînt turci acolea aproape, ci încălecă cu puțintei oameni și merseră de-i văzură unde sînt în șanțuri, și să întoarse iară la tabără lîngă cetate, făcînd gătire ca să meargă asupra lor, ci nu trecu vreme multă și sosi și împăratul cu toate oștile. Vetirani văzînd mulțime de oști s-au mirat ce va să facă. Oștile celelalte era departe, nu era putință ca să le împreune, îndărăt să facă spre Ardeal nu putea, iară nici nu vrea pentru rușinea, ci nădăjduind că va avea noroc ca și într-alte războaie ce au biruit, mai vîrtos cînd au bătut pă Soliman-pașa viziriul în cîmp, turci fiind 80 de mii și el numai cu 12 mii de nemți.

Ci s-au înșălat, săracul, însă tot s-au gătit și au dat un războiu vitejesc cu toată putérea turcească, și 7 ceasuri au ținut războiul tot înfrîngînd pă turci și omorîndu-i, ca niște viteji sta încă. Ci dar înfricoșîndu-i împăratu pe ai săi că de nu vor izbîndi îi va omorî pă toți, au dat multe năvăli pînă ce i-au ostenit pe acei nemți și au intrat cu sabiile în dînșii și i-au tăiat pe toți, cît și Vetirani au perit în războiu vitejaște. Iară turcii fără număr au perit, însă izbînda au fost a lui sultan Mustafa. Și îndată au purces de au trecut în Țara Muntenească pe la Cerneți, de s-au dus pă la Necopoe la Țarigrad. Și cu mare pompă au întrat și cu mare mîndrie, cu cîteva căpetenii nemțești, ce le-au prins în războiu și le-au luat du păn cetăți. I-au pus înainte pă căpetenii și cu steaguri iar nemțești în mînă, însă cu praporii în jos. Deaca au întrat în saraiuri cu halai mare, fiind mare bucurie la tot neamu mohametesc, zic că muma lui sultan Mustafa, muierea lui sultan Mehmet, de mare bucurie ce avea pentru izbînda ce au făcut fii-său împăratu, s-au mirat cu ce-l va dărui să fie de cinste împărătească și n-au găsit alt fără cît au fost pus de i-au făcut o za cu pietri de mult preț și cînd s-au împreunat i-o au dăruit, zicînd că i să cade să să îmbrace cu haină oștească de vreme ce Dumnezeu i-au dat noroc de biruință și l-au sărutat.

Într-acest an, încă nefiind împăratul purces la oastea aceasta, care s-au scris mai sus, au venit poruncă la domnul din Țara Rumînească, Costandin- vodă Brîncoveanu, cu mare grabă și iuțime să să rădice cu oștile lui să să ducă la Cerneți, să păzească vadul Dunării care trecea șăicile cu zaherea și furcatele cu oști, cu iarbă și cu gloanțe spre Beligrad și munții să-i păzească de haiduci să nu facă stricăciune turcilor sau tătarilor ce să ducea pă uscat la Beligrad.

Venit-au poruncă ca să dea cai, cară, boi împărătești, de care mare întristăciune era domnului și tuturor, nu pentru mersul la tabără atîta, cît pentru că-i scorniia, făr’ de vreme, că era încă iarnă. Și cînd au scos corturile lîngă Cotrăceni și au ieșit cu turcul care venise să-l rădice și au mers pînă la corturi întru credința purcederii, ningea foarte. Și de acolea de la corturi au trimis pă turcu la Odriiu să dea știre că au purces domnul la oaste și au trimis și caii cei împărătești cu 2 comis al doilea și cu slujitori de i-au dus la Odriiu, iar carăle și boii i-au trimis cătră Cerneți și domnul s-au întors în București de au șăzut vro 2—3 zile încă, pînă au făcut Paștile, și miercuri după Paști au purces cătră Cerneți pă zăpadă, cu fîn hrănind dobitoacele; care ajungînd la satul domnului, Brîncoveni, au șăzut cîtăva vreme pînă s-au strîns boierii care era rînduiți de tabără și alte oști, și pînă s-au făcut iarbă verde, hrana vitelor. Și iar au purces în sus la Cerneți, însă iar încet, pentru ca să treacă vremea unor muște veninate ce ies primăvara la Cerneți de fac multă pagubă oamenilor în dobitoace. Că este între munții cărei taie Dunărea de curmeziș, de iese la Cladova cetate, care au făcut-o Clavdie împăratul și la Turnul Severinului, care l-au făcut Sevir împăratul, unde sînt și picioarele podului lui Traian-împăratul, ce au făcut peste Dunăre, să véde că este o pieatră găunoasă a căriia găunoșitură, gura, este neagră, afumată, ca cum ar ieși un fum dinlăuntru de negrește marginile găurilor, iară nu este fum, ci în toți anii primăvara iese un feliu de muscă mitiutică, ca-n feliul mușiții pestrițe și ca roii iase multă fără seamă, care ieșind din pieatră asupra Dunării, multă să îneacă, că ca un vifor întunecat să pornește pă Dunăre în jos și iesă la cîmp, la dobitoace, pă care le mușcă, le veninează și céle mai multe mor. Ci cu fum de tufă de fîn își păzesc cîțiva oameni dobitoacele și pă ei. Că și oamenii pătimesc rău de muștele acelea, însă nu mor. Ci pentru acestea mérgea domnul încet.

Iară deaca au ajuns domnul la Cerneți, i-au venit poruncă de la împărăție să facă cetatea Cladovei, care de cîtăva vreme mai nainte era spartă de nemți, care întîi cu Vetirani ghenărariul au venit o seamă de nemți în zilele lui Șărban-vodă de an trecut pen țară la Brașov, al doilea prințipul Badensis cu Haizler și Vetirani cu toate oștile nemțești au venit de au trecut iar pen țară, în zilele lui Costandin vodă Brîncoveanu, iar atuncea poruncise turcul să o facă de bolovani de jur împrejur și îndată au poruncit domnul de s-au făcut rînduială la țară să aducă bolovani. Și aducînd, au început a lucra; la cetate, puind 2 rînduri de bolovani, unul nalt, altul scurt și pentre bolovani punea pămîntul care îl scotea din șanț, că șanțul îl făcea pă din afară de bolovani. Și acolea a șăzut domnul pînă au trecut carăle și boii de le-au trimis la Beligrad și pînă au făcut începătură cetății, fiind și turcii de la Cladova. de față.

După aceea au venit poruncă, după rugăciunea ce făcuse, să se întoarcă îndărăt, să meargă la bogazuri, adecă la gurile care vin din Ardeal în Țara Rumînească să păzească, să nu vie oștile nemțești să strice și țara și marginea Țării Turcești după marginea Dunării, și acolea la loc, la Cerneți, să lase niște boieri mari cu oști să păzească, care s-au zis mai sus și pentru lucrul cetății și ca să trimită pesmedul, care să făcuse din porunca împărătească, pă Dunăre în sus; de care foarte s-au bucurat și au ales doi boieri mari de i-au lăsat cu o seamă de oști, cu căpitani, să fie de pază, anume Radul stolnicul, feciorul lui Tudor șătrarul din Greci și Radul cliuceriu, feciorul Hrizii vistieriul din Popești, și i-au învățat și le-au dat toată isprăvniciia de trebile ce era acolo, cum s-au zis mai sus. Și prin vremea ce au fost acei boiari acolo, cetatea o au isprăvit, pesmedul, atîta mii de cantare le-au trimis la Beligrad; unde auziia de hoți că sînt, trimitea oști de-i risipiea și alte trebi și porunci, ce era, le făcea, spre folosul domniii și al țării.

Deaca acestea au făcut, dînd știre domnului de cele ce au lucrat pe acolo, le-au scris domnul ca să să rădice acești 2 boiari mari, să meargă la dînsul unde-l vor afla. Și au poruncit la banul Cornea Brăiloiu să meargă el să fie acolo în locu acelor boiari cu căpitanii din Cerneți și așa au făcut, după cum le-au venit poruncă.

Cînd au fost toamna, fiind la Tîrgoviște domnul și banul la Cerneți, făcînd și împăratul izbîndă asupra nemților și vrînd să vie pen Țara Rumînească să treacă la Țarigrad, trimis-au împăratu pă un hadăm-saipu care să dea veste ispravnicului domnului de la Cerneți să facă gătire de venirea împăratului și alt turc, agă, au trimis la domnul, dîndu-i poruncă și cum mai în grabă să iasă înaintea împăratului. Însă dumnealui banul Cornea de mare politie ce avea cu tot feliul de neamuri, de limbi, mai vîrtos fiind politie cu turcii, îndată ce au văzut pe musaipul împăratului hadăm-negru și calul avînd la tabla cu șa și alții fără șale, nimic alt n-au mai căutat, măcar un selam malichim de la musaip să auză, ci au încălecat pe cal și au luat crîngul în cap . Dumnezeu știe cîte rascuri l-or fi lovit peste ochi, pînă au ieșit cu puțintel suflet. Alelalte ce au avut au lăsat tot la otac, de care lucru să mira și acel om mare, cum și ispravnicul domnului au făcut aceasta, la carele au ieșit căpitanul de Cerneți Hristodor și l-au cinstit, și l-au îmblînzit, iar măcar că n-au șăzut banul de față să-l socotească cu ce s-au căzut pe acel om mare, el dar ș-au făcut cinstea singur că au luat un cal dă-i care i-au plăcut din tablaoa banului și vreo pungă de bani ce avea în dăsagi la otac o au luat.

Acel feliu de ispravă au făcut banul Cornea domnului și țării, care să nu dea Dumnezeu să facă vreun boieriu altul vreodată ca acest lucru, că mare primejdie va veni pămîntului sau domnului țării, ca să vie un împărat mare ca acesta atuncea întîi în pămîntul țării și să nu găsească nici conace, nici domn, nici ispravnicu domnului, care să fie pentru o vorbă, pentru o călăuză, să îndrepteze calea încătro ar vrea să meargă și să nu facă rău sau domnului sau țării (minune mare să să ție). Însă trebuiește să să știe că două lucruri au astupat întîmplările aceste rele de n-au venit: bunătatea și blîndețele împăratului și bună chiverniseala domnului țării. Că împăratu fiind bun n-au cercat ca un tiran să poruncească să aducă și de cele ce nu să află în pămîntul țării, ci mai mult decît fîn și lemne nimic alt n-au mai cerut. Chiverniseala domnului aceasta au fost, ce s-au zis mai sus, că deaca au auzit că vine împăratul și banul au fugit, care au fost ispravnic, și cunoscînd că nu va veni la lucrul bun aceasta ce au făcut banul, îndată au trimis alți boiari, pe Caramanlăul postelnicul pentru limbă, pă Bunea armașul, pă Mihai postelnicul Corbeanu, pă Patru căpitanu de Obedeni știind căile într-acolo. Și i-au învățat podurile să facă, lemne și fîn să aducă pă la conace și foarte degrabă ajungînd, au făcut porunca și s-au îmblînzit lucrurile, iar domnul rămîind pa urmă vreo 2—3 zile să sfătuia totdeauna să meargă, oare să nu meargă. Și era la îndoială. Cei mai mulți, ce nu-i ajungea mintea să socotească mai departe lucrurile cele viitoare, zicea să nu meargă, cu de acest feliu de socotéle: că turcii sînt mînioși pentru fuga banului și viziriul nu-ți este prieten bun și dar de s-au găsit la Vetirani niscare cărți trimise de aici și vor cunoaște lucrurile noastre pentru care te va opri și te va mazăli. Însă nu era sfat bun acesta. Iar alții l-au sfătuit să meargă, că cu mergerea sa toate să vor potoli, orice mînie ar fi, tocma și cărți de vor fi prins, le vor ținea mincinoase mergînd față cătră față și obrazul ce să vede este farmec . „Și de vei avea vrăjmași iar sînt și prieteni, care vor grăi bine. Văzîndu-te că ai mers, toată țara este odihnită, nici un rău nu va păți. Și nădăjduind și măriia-ta să te întorci cu slavă și cu cinste în scaun, iar nemergînd cînd te chiiamă și făcînd și banul ceea ce au făcut, cîte vor zice vrăjmașii minciuni de măriia-ta, toate vor să le crează, ca cum ar fi adevărate, și — atuncea și de măriia-ta rău, că te vor mazăli și de țară rău, că o vor robi, și-ți vei pierde și sufletul după altele.“ Însă sfatul acesta l-au ascultat și au purces de olac de s-au dus de au trecut Oltul, Jiiu și dincolo de Jii s-au împreunat cu împărățiia. Însă întîi numai cu Vergo păharnicul și cu comisul cel mare și cu alții 2—3 au fost, cînd au mers la viziriul și cu groază. Însă ce să facă, au mers. Cum l-au văzut viziriul ș-au schimbat fața și ca un ceas n-au vorbit. Iar după aceea au zis: „Diisăz ghieaur, cum nu asculți porunca de n-ai venit înaintea împăratului ce acum întîi au venit pen țara ta?“ și altele. Domnul încă au zis că: „Ascult porunca, numai cale depărtată fiind de la Tîrgoviște, cu aceea s-au făcut oarece zăbavă, iar nu va fi nici o lipsă, că toate ce va fi porunca împărăției să vor face“, și s-au rugat să-l ierte și l-au iertat de aceea. Și l-au rînduit de mergea înaintea împăratului lîngă toiuri povață cu vr-o 30 — 40 de oameni, iar tabăra osebită mergea. Cînd era la conac și sta oastea de făcea halai, cînd intra împăratul în corturi, domnul descălica și îngenuchea și cînd trecea împăratul să pleca cu capul la pămînt. Așa-l învăța cei de lîngă împărat, iar oamenii domnului sta tot călări, apoi încăleca și domnul și să ducea la otac. De acolea poamele, pesmezii cei cu apă de trandafir și cu moscos făcuți și struguri și altele ce socotiia domnul nu mai sta de a să trimite la unii și la alții, în tot ceasul și în toată vremea. Galbenii cei roșii nu să vedea că-i trimitea pentr-ascuns. Așa și într-acestași chip au mers domnul pînă la marginea Dunării, unde s-au pus împăratul în caic și de acolo din caic au scos un caftan și l-au îmbrăcat la uscat și împăratul au purces spre Necopoe pă apă. Iar domnul au încălecat și cu toată cinstea lui au purces spre Brîncoveni; de la Brîncoveni au venit în Tîrgoviște.

Într-această vară ce au venit domnul de la Cerneți, cînd îl slobozise turcii să să întoarcă pe la gurile ce vin din Țara Ungurească și plaiurile să le păzească de nemți, să nu vie în țară, viind și la Tîrgoviște domnul, au trimis un paharnic al doilea, anume Ghinea, de au adus [cu] scîrbă foarte mare pe Costandin cliucerul Știrbei și l-au închis, nu fără pricină. Ci trimițîndu-l domnul de cîteva ori peste Olt cu seama haraciului, cînd era la curte boieri și fiind el cam lung la unghii, din feliul Știrbeștilor, au luat de la țară cîte ceva și despre domnie au ascuns.

Deaci domnul mergînd în vara aceasta către Cerneți, la toate conacele veniia la divan, la domn, oameni de să jăluia de luările acelea, arătînd și scrisorile acestui cliucer Costandin.

Domnul căuta la catastișăle visteriii care le didese el mătci și nu să găsiia scrise multe sate, mulți oameni de la care luase bani. Ci domnul le lua răvașele de le ținea, care era cu iscălitura acelui boiariu și au tăcut pînă au mers la Cerneți.

Acolo și mai multe boclucuri de acestea ieșiia la meidan, care, socotindu-le domnul, au făcut vreo pungă de bani, pentru care au poruncit caimacanilor de la București să-l chieme pă cliucerul Știrbei să-i zică să dea banii, să-i întoarcă săracilor, că de voie nedîndu-i, va să-i dea cu rușine. Și l-au chiemat caimacanii și i-au zis. El au tăgăduit că nu sînt nici unile de acestea și nu va da nici un ban, neștiind iscăliturile lui că sînt strînse în mîna domnului. Și încă au zis cătră caimacani că domnul îi este și pîrîș, și judecătoriu. Caimacanii au scris domnului, domnul auzind s-au turburat foarte, însă, fiind blînd și răbduliv au răbdat pînă ce au venit la Tîrgoviște și de acolo au trimis, cum s-au zis mai sus, de l-au adus din Romînești. Și au strîns domnul divan de boieri și l-au adus și pă el la divan. Și au zis domnul: „Cluceriu, cînd te-am trimis în țară cu slujbe, fiind cu boierie, dreptate am poruncit să faci, au nedreptate și jafuri?“ El zise: „Ba dreptate ai poruncit, măriia-ta, să fac“. Și începu a să îndrepta din cuvinte, iară domnul zise: „Dar acestea ce sînt?“ Și scoase hîrtioarăle cu iscălitura lui și le déde la Radul cliucerul, fecioru Hrizii vistierul din Popești să le citească. Și să sculă Radul cliucerul de unde șădea la divan și le luă din mîna domnului și începu a citi și a arăta clucerului Costandin iscăliturile lui, care, deaca au văzut, au rămas înghiețat.

Începu a zice că pentru cheltuiala căii și a feciorilor au făcut. Și un covor și niște tipsii și tingiri ce au fost luat mită de au făcut nedreptate săracilor, zicea că le-au dăruit mînastirii Strehaii. Domnul zise: „Auziți, boieri, cu jafuri și cu nedreptăți face pomene“, începu a-l mustra zicînd: „Dar pînă cînd aceste jafuri să le faci, cliucere Costandine? Că de nimica, eu te-am rădicat și te-am făcut slugeriu mare, comis mare și cluceriu mare, al 6 scaun al divanului și te-am miluit și te-am ținut credincios. Ai luat județul Dîmboviții, l-ai prădat de n-au rămas ca un sat; l-am luat acela și ți-am dat Teleormanul, și mai rău l-ai făcut. Cîte am găsit pe urmă-ți sume de lei jăfuite, pentru care te-am suduit într-o vreme și te-am urgisit să nu te văz în ochi. Iar te-am iertat pentru rugăciunea altora. Acum iar ai făcut jafuri și nedreptate. Știi tu bine că Matei-vodă cel Bătrîn, și Grigore-vodă, și Duca-vodă, și Șărban-vodă, văzînd faptele voastre cele rele și jafurile care le făcea neamul vostru cel rău, au blestemat cine vă va milui și cine vă va primi pe slujbe. Și eu am intrat în blestemu acelor domni de ți-am dat atîtea boierii mari și slujbe, iară tu tot rău și jăcaș . La Antonie-vodă cînd umblași dijmariu, pentru jafurile tale ai pățit mare rușine. La Duca-vodă, fiind logofăt de visterie, ai făcut iscălitura vistierului celui mare de vreai să furi 17 pungi de bani și, aflîndu-te, au vrut să-ți taie mîna și să te dea cu catastihul de gît legat pen tîrg. Șărban-vodă, pentru furtișagtirile ce ai făcut din banii cailor, an vrut să te spînzure, cum toată boierimea și țara știe de acestea. Și acum ai îmbătrînit și tot nu te lași. Voi să te fac să te înveți. Ia-l, căpitane de dorobanți, zise domnul, și-l du la visterie și să cauți un car, să-l pui și să-l duci la Mehedinți păn satele carele le-au jăfuit să le dea banii care le-au hiat și apoi să-l aduci, însă să-l bagi și în fieară.“ Și-l luă și-l duse la visterie pînă în amiazazi. Deacii l-au băgat în pușcăriia de la poartă. Deacii, jupîneasa lui, fiind rudă cu domnul, mergea la jupîneasa Stanca, cu mumă-sa băneasa Ilinca, sora jupînesii Stancăi, mumei domnului și plîngea rugîndu-se. Însă i s-au făcut milă pentru lacrămile ei și au grăit jupîneasa Stanca fiiu-său domnului. Pus-au și pă vlădica de au grăit și l-au iertat de acea purtare pen țară, de ocară și au poruncit să dea banii ce i-au luat îndoiți și i-au dat, și l-au ținut vreo doaă stăptămîni închis și l-au slobozit, zicîndu-i să nu-l mai vază în ochi, să să ducă acasă și să nu să mai amestece la ceva că va să-l spînzure . După această ocară ce-i veni din fapta lui avea pathola asupra domnului, adecă inimă stricată, și cerca vreme să facă rău domnului. Și scrisése la tată-său călugăru, în vreme ce venise împăratul pen țară și chemase pe domn cu grabă și cu mînie, cum s-au zis mai sus, ca să vie călugărul să să apropie cătră dînșii și să privească ce întîmplare va avea domnul de la turci. De-l vor opri comva, să să gătească tată-său, și frații lui Știrbeiu și cu cîți oameni vor putea strînge să meargă să-l pîrască la împărăție, găsindu-i vine domnului. Și au venit călugărul la Slatina, la niște vii ale lui, în chip că lucrează la vii, iară el șădea numai pentru această treabă și avea și om trimis în tabăra turcească, să vază de domn ce-i vor face turcii și să vie să-i dea veste.

Însă întîmplările au fost bune ale domnului de cătră turci și ei au rămas în deșărt cu nădejdile lor și să duseră la Călinești, spre Pitești și acolo șădea cu toții, ca cum n-ar ști nimic. Iară domnul toate le aflase și deaca au venit la Tîrgoviște au trimis pă Ghinea păharnicul al doilea cu un armaș la Călinești, unde era adunați și avea poruncă deaca-l va găsi pă călugăr să-l bage în butuci, să-l ducă la Tismana. Și mergînd acolo au găsit pă călugărul Știrbei șăzînd la foc alăturea cu jupîneasa lui Neacșa și feciorii și nurorile toate în casă. Și cum l-au găsit au dat porunca domnului și au făcut precum îi era învățătura, l-au dus la Tismana și l-au băgat în obezi și au poruncit călugărilor să nu-l lase să iasă afară nicăiri, nici din obezi să-l scoață.

Ceata lor să sparse de acolea; mai pe urmă s-au aflat și omul care era trimis de dînșii în tabăra împărătească, cum am zis mai sus, și al doilea au trimis domnul de au adus pe Costandin cliucerul Știrbei de l-au închis, și au închis și pe ceialalți frați pe toți, și multă vreme i-au ținut închiși și la judecată i-au scos, puind omul de față de le spunea faptele lor, carele îl învățase de s-au dus pă unde le-au fost porunca lor. Apoi iar nu s-au potrivit domnul blestemăciunii lor ci i-au iertat iarăși.

În anul acesta, vara, boierii moldoveni carii era pribegi în Țara Leșască: Iordachie vistierul, Bogdan hatmanul, Moisi sărdariu, Manole slugeru și alții făcură sfat supțire și cu mare taină și gătiră o seamă de oaste leșască cu Moisi sărdariu să să ducă la Iași, unde era domnul în scaun, ca să ia un capigi-bașa al împăratului și un balgi-baș al hanului și pă alți turci ce vor găsi acolo; pe care luîndu-i vor da o pricină la turci cum Costandin-vodă Duca este blestemat, nu este vrednic ca să-și păzească tîrgul scaunului să nu vie vrăjmașii împărătești să-i ia oamenii împărătești ai hanului de acolea, necum să păzească o țară. Și cu aceasta să mînie pe împărat, pe viziriul și pe hanul, să-l scoață din domnie și să puie domn după voia lor. Cu acest feliu de socotele au sfătuit și au socotit de au trimis oastea cu Moisi sărdariu și au lovit tîrgul fără veste, și au mers la gazdele turcilor ce s-au zis mai sus, și i-au luat cum au vrut și s-au dus în Țara Leșască. Domnul au rămas rușinat, boierii ca niște blestemați. Însă cu mare grije și frică și întristăciune, că nu știia ce sfîrșit va să aibă pentru această întîmplare iar pribegii să bucura, cunoscînd că nu va ieși lucrul lui Costandin-vodă Duca la sfîrșit bun, pentru care lucru auzind și împăratul, hanul și viziriul foarte s-au mîniiat și s-au întristat de oamenii aceia, fiind oameni de treabă.

Însă mult s-au nevoit socră-său Costandin-vodă Brîncoveanul din Țara Rumînească să-l împace cu turcii și cu hanul, și mai vîrtos cînd au mers înaintea împăratului, cînd au trecut pen țară împăratul, cum s-au zis mai sus, au zis, au dat, au făgăduit și i-au scos caftan, cu un agă, de l-au trimis la Moldova în semn de iertăciune și ca să auză pribégii și cei ce nu-l iubesc să să așaze de a umbla împotrivă-i. Iară pribégii nu s-au odihnit, că era foarte practici și ei întru ale domniilor trebi, și au trimis pîră la hanul Selim Gherii-han, care era foarte bun prieten lui Cantemir, ăluindu-se în tot feliul și zicînd că Costandin-vodă Duca au trimis de au chiemat oastea de au luat pe acei agi pentru ca să nu dea bani, arătînd și niște cărți, care zicea că sînt de la domnul țării trimise la leași. Asupra căriia mînie au pus altă mînie. Și au scris hanul la împărat, și la viziriul mai mult decît acestea și s-au rugat împăratului să puie pă Cantemir-oglu domn, care lucru după ce s-au așăzat turcii la scaunul lor, la Țarigrad, au și făcut, că făr’ de veste, neștiind nici capichihaielile Moldovei, nici cele rumînești, au chiemat pe Antiohie, fecior lui Cantemir, și l-au îmbrăcat cu caftan și l-au trimis domn la Moldova, la luna lui dechemvrie și pă Costandin-vodă Duca au trimis agă de l-au luat cu doamnă-sa și cu ce au avut, de l-au dus la Țarigrad, vleat 7204, dechemvrie 3.

Iarna au avut domnul odihnă în scaunul lui în București, numai întristat foarte pentru mazîliia gineri-său, domnului de la Moldova, nu atît pentru măzîlie, cît pentru lucrul ce au fost făr’ de veste, de nici un Enachie dragoman care era capichihaia domnului Țării Rumînești n-au prins veste mai nainte, carele era veche slugă Porții turcești și iscusit foarte întru cele ce începea să lucreze, măcar că făcea cu banii țării, făcea prin daruri ce da, însă tot mai mult decît alții ce au fost mai nainte de el făcea trebile domnă-său.

Boierii din Țara Moldovei au pribegit în Țara Muntenească, carei era rude și credincioși lui Costandin-vodă Duca și necredincioși lui Antiohie- vodă Cantemir, unii era feciori lui Miron logofătul: Ion, Necolae, Pătrașco; alții era Antiohie hatmanul, Preda armașul, Paladie, Flondor armașul, carii șădea în nădejdea domnului muntenesc ca să scoață iar pă gineri-său domn Moldovei, să meargă pă la casile lor.

Domnul Antiohie-vodă domniia țara, cum zic, cu blîndețe cu sfétnicii lui și nu răsplătiia rău pentru rău celor ce îndemnase pe Costandin-vodă Duca de-i cerca avuția și o luase și celor ce îndemnase de închidea jupînesile boierilor, dintru care unile era surori lui Antiohie-vodă, ci toate acelea le-au călcat și le-au lăsat și-și căuta trebile domniii.

Era domnul acesta neînsurat cînd au luat domniia; carele auzind de fetele lui Șărban-vodă, ce au fost domn în Țara Rumînească, carele era cu mumă-sa și cu frate-său fugit în Ardeal, cum s-au zis mai nainte, că sînt frumoase, iscusite, au cerut de la mumă-sa, doamna lui Șărban-vodă, să-i dea o fată, să-i fie doamnă. Și au fost bucuroasă să-i dea o fată, dar prinzînd de veste domnul Țării Rumînesti de aceasta vorbă și fiind rudă fetelor lui Șărban-vodă, n-au îngăduit fiind în vrajbă cu domnul Moldovei, ce au zăticnit. Despre o parte scriia la doamna lui Șărban-vodă zicînd unile și altele rele ce putea pentru domnul de la Moldova, despre altă parte scriia la ghenerariul nemților și la comăndații du prin cetățile Ardealului altele, și altele ca să nu lase fata să să ducă în Moldova. Domnul Antiohie-vodă, deaca s-au făcut aceste zăticniri, au căutat în țara lui o fată tînără și frumoasă, fiică lui Dumitrașco Ceaurul, și o au luat și-i este doamnă.

Într-acestași an, despre primăvară, au făcut împăratul turcesc, sultan Mustafa, oștire iar împotriva nemților. Care, ducîndu-să la Beligradu turcesc, au trecut Dunărea să meargă către Timișvar, auzind că bat nemții Timișvaru, și așa înțelese împăratu că nu sînt nemții toți, ci grăbiia să meargă să-i găsească pă aceia puțintei, ca să-i poată birui, precum făcuse și în trecutul an, că găsise pe singur Vetiran ghenerariul cu oastea lui numai, mergînd să o preune cu celelalte oști nemțești, și l-au bătut foarte rău, precum s-au scris înapoi. Așa gîndiia să facă și în anul acesta, ci n-au putut, că nemții încă deac-au auzit că vine împăratu au lăsat cetatea și ș-au dat veste cu ceialalți nemți și împreunîndu-se cu toți au ieșit înaintea împăratului într-un cîmp. Împăratul fiind conăcit și cu șanț împrejur și cu carăle toate împrejura taberii turcești, precum Tuchili, craiul unguresc, ce era la turci, îl învățase. Au venit nemții și dînd năvală au dat de șanț, de cară, ci n-au putut isprăvi nimic, că turcii da cu tunurile, cu pușcile. Nemții deaca au văzut că nu pot isprăvi nimica s-au dat îndărăt și patru zile nu s-au văzut, nici nu s-au știut ce s-au făcut. Cînd au fost a 4 zi, la 9 ceasuri, cînd să închina turcii, iară viind nemții la turci, turcii să mutase din locul acela între niște bălți și despre cîmp cît loc era uscat, dincătro era să vie nemții, făcuse șanțuri mari, carăle împrejur cu mai mare gătire și tărie decît întîi și tunurile au rînduit pe la șanțuri cu iniceri. Însă cu atîta vitejie au venit nemții și cu atîta iuțime, cît s-a mirat foarte cei ce au fost acolo și împăratul cu ai lui s-au speriiat că-i vor prăpădi pă toți, cum că venia duca de Saxoniia, care era ghenerariusemus, adecă mai mare preste toți gheneralii și cu Haizler al doilea gheneral și cu Bolin gheneral și cu alți ghenerali cu pîlcurile toate, pe carii văzîndu-i turcii au început a ieși din șanțuri afară călări, pedeștri înainte-le. Dar nici într-o clipeală n-au putut sta, ci au întrat iară în șanțuri și de acolea vrea să-și arate vitejiia, iar nemții cu atîta hărborie au venit, cît un Bovan ghenerariul, cu oastea ce avea supt mîna lui, au nemerit o poartă de ale șanțului de au întrat înăuntru, în turci, care și într-o parte și într-alta omorîia pă turci ca pă niște dobitoace. Și așa îi fărîma, ca pă niște vase de lut și nimeni nu putea să-i stea împotrivă și căuta tot poarta împăratului, și acolo trăgea să meargă. Turcii au fost strigind: „medetu, medetu, gheaur bezebat“, (vai, vai, ghieaurii ne-au călcat) și toți fugea dinaintea lui, care scăpa din pușcile lor. Și așa vitejaște au mers pînă lîngă curtea împăratului (lîngă toiuri). Acolo au ieșit siimenii viziriului și bostangii împărătești și i-au sprijinit în pușci și în sabii. Nemții încă vitejaște să bătea cu pușcile, pînă s-au făcut gloată multă de mulțimea turcilor ce era și înaintea lor, și pă urmă și de o parte, și de altă parte. Însă n-au avut noroc să facă acea vitejie, să între în tabără legată, într-atîtea mii de mii de turci și să omoare atîtea mii de turci, pe cum au și făcut, și pă urmă să iasă iarăși.

Au perit toți acei vitéji cu gheneralu cu tot. Cei de afară nemți ce rămăsese de nu putea să între pren multa nevoință ce făcea, au dat destul război cu turcii ce ieșise p-afară den șanțuri, cît au ținut războiul, de la ceasuri 9 de zi, pînă la l ceas den noapte, care sînt 4 ceasuri necurmat războiul. Fără număr au perit și dintr-o parte și dintr-alta la acest război. Întru cei din afară au perit și Haizler ghenerariul și alți nemți căpetenii și noaptea viind, nemții s-au tras îndărăt, turcii tot în locul lor au rămas și au luat și cîteva tunuri nemțești, pentru care să ținea că izbînda este a lor. A doaă zi dăns- de-dimineață au trimis împăratul turci și tătari după nemți ca să-i gonească, și găsindu-i la un loc tăbărîți, s-au sculat nemții din locu lor și s-au tras cătră Tisa, apa aceea ce vine pen Țara Ungurească, și au trecut apa Tisa de ceea parte. Turcii, tătarii s-au întors la împărat de au spus că au gonit pă nemți pînă i-au trecut Tisa și s-au întors împăratu la Beligrad cu această izbîndă și de acolo la Odriiu și iarna au fost acolo.

Într-acest an au făcut și moscalii oștire spre Azac cetate și o au luat de la turci, la care mai nainte au avut război afară cu turcii și cu tătarii de la Crîm de i-au biruit moscalii și cetatea încă o au luat. Fiind mulțime de cazaci, de moscali, au poruncit împăratul moscalului de au săpat pămîntul împrejurul cetății de l-au făcut movile, și movilele acelea de pămînt tot le muta spre cetate pînă au ajuns la zidul cetății. Deacii au dat năvală peste movile și au sărit în cetate și pă cîți turci au găsit în cetate împreună cu muierile lor, cu copiii lor, pe toți i-au omorît. Și așa luînd cetatea și băgînd moscali, cazaci de ai lor și o țin.

Această cetate este pe apa Donului, care apă cură spre Crîmul tătărăsc și mai nainte au fost cetatea moscalilor, ci pentru că făcea moscalii și cazacii multă pagubă la Crîm, pogorîndu-se cu vase pe Don la Crîm și sarea care să pogorîia la Crîm pe apa aceea, pentru treaba crîmlénilor, cînd vrea o sloboziia, cînd vrea o oprea, de care era mare zminteală crîmlenilor.

În zilele Radului-vodă, carele mai nainte în Țara Rumînească fusese și Sfînta Troiță din josu Bucureștilor au făcut și să mutase domn la Moldova și în Țara Rumînească era domn fiiu-său Alexandru- vodă, într-aceea vreme sultan, împăratu turcilor, au chiemat pe toți patriiarșii creștinești și au scris și la domnul din Țara Moldovei și la domnul din Țara Rumînească, poruncindu-le să trimiță soli despre ei, fiind tot o lége, să roage pă moscali să dea Azacul cetatea turcilor cu voie, că cu război nu o putea lua, că de nu o vor da pe toți creștinii cîți sînt supt stăpînirea turcilor, pă toți îi va omorî. Ci așa de frică trimise cărți patriarșii și domnii acestor țări, cu soli la Mosc și s-au rugat împăratului spuind și lauda ce li să lăudase turcul și s-au milostivit împăratul Moscului pentru creștini și au dat cetatea de voie turcilor, care pînă acum o au ținut, iar Moscu iar o au luat de la mîna lor.

Într-această vara a acestui an domnul Țării Rumînești au șăzut la Tîrgoviște pentru paza plaiurilor cu voia turcilor și despre toamnă au venit iar la scaun la București.

Așijderea și domnul Moldovei Antiohie-vodă au șăzut la scaunul lui la Iași. Într-acestași an Sobețschii, craiul leșăsc, au murit, carele din vremea ce au bătut pe turci leașii la Hotin, după luarea Cameniții de la leași crăiia pînă acum, căruia fecior mare i-au rămas de 2 fămei. Însă multă neunire s-au făcut între boierii leșăști și între oaste și între toată Șleahta, că unii pohtiia pă unul, alții pă altul, cei mai mulți pohtiia să puie om strein, nu de pămînt pentru mîndriia lor ce o au, zicînd că mai bine să vor supune unui strein decît cutăruia și cutăruia. Și ce este și cine este cutarele și ce bag eu seamă de cutarele; celălalt celuialalt încă așa zicea. Și au leașii un cuvînt de zic: ne pozlovim, adecă nu vom, nu pohtim. Și așa întru această neuniciune au rămas, întru acest an fără crai, vleat 7205.

Iar Costandin-vodă Brîncoveanul, domnul Țării Rumînești, iarna au trecut cu pace și poruncile ce-i venise de la împărăție să trimită boii, carăle, caii la Beligrad, le-au trimis toate despre primăvară.

Și acea nădéjde avea ca și vara toată să o treacă cu pace în țară-și, cu plimbări, cu ospéțe, privind numai ce vor face turcii cu nemții și cu muscalii. Dar așa zic unii dintru înțelepți că unde este nădejde multă acolo este și deșărtăciune.

În vreme ce mersese la satul mării-sale, la Obilești, unde heleșteu mare este și plimbare foarte frurnoasă de primăvară, unde nu o dată, ci de multe ori zicea măria-sa: că estimp numai a plimbărilor grijă vom avea din Obilești în București, deacii în Mogoșoaia, deacii în Potlogi, deacii în Tîrgoviște, vom trece vara și de toamnă la vii vom mérge, unde ni să va părea. Iată un agă împărătesc vine la Obilești fără veste, neștiind nici capichehaielile domnului, care era la Odriiu, care avea poruncă împărătească îndată să-l rădice pă domn, să-l ducă la Cerneți și cu mare grabă făcură gătire cum s-au putut în 3—4 zile.

După ce au mers în București, s-au pornit cu oastea lui cătră Cerneți, avînd frică să nu-l ducă și pînă la Beligrad, unde mersese împăratul cu oastea împotriva nemților. Însă cu rugăciuni și cu daruri ce au dat pă la porțile turcești, l-au lăsat să șază la Cerneți. Și acolo au șăzut pînă despre toamnă.

Într-această vară, fiind domnul la Cerneți, i-au venit veste de la Țarigrad, cum au murit de ciumă fii-sa, doamna Mariia, carea o ținea Costandin-vodă Duca, fiind mazăl la Țarigrad. Pentru care mare întristăciune au avut măriia-sa, și doamna, și toată casa măriii-sale. De la care doamna Mariia rămîind un cocon, anume Șărban, au trimis domnul, moșă- său, de l-au cerut de la gineri-său, să i-l dea, să-l crească el și să-l aibă în locul fiicii lor. Și abiia l-au dat, neîndurîndu-să el de sîngele său să-l desparță. Însă tot l-au dat și l-au adus. Atuncea a doaă jale au fost, în casa mării-sale și a doaa plîngere cînd au văzut coconu.

Într-acest an împăratu turcesc, sultan Mustafa, iar au făcut gătire mare de oaste împotriva nemților și s-au dus cu toate oștile sale la Beligrad. Poruncit-au și tătarilor să meargă, care avînd frică de moscali să nu cumva să meargă pă la casele lor, la Crîm, numai un sultan au mers cu o seamă de tătari și au trecut pen Țara Rumînească, dar bine au umblat, că n-au făcut stricăciune ca alte dăți. Domnul încă l-au întimpinat cu daruri și au trecut Dunărea pă la Diiu și s-au dus la Beligrad. Acolo cu împăratul turcesc împreunîndu-se, podul peste Dunăre făcîndu-l, împăratul au trecut despre Țara Ungurească și trecînd Tisa apa, au luat cîteva cetăți și au și robit multe sate și multe tîrguri. Au mers și la o cetate de lîngă Dunăre, Petrevorodin, numele ei, unde Tisa dă în Dunăre, ca să o bată. Acolea, de ceea parte de Dunăre, despre partea Beligradului, era și nemții cu toată tabăra lor. Care văzînd împăratul că nemții stau în preajma cetății și nu vor să treacă să să bată și socotind că nici cetatea nu o vor putea lua, de vreme ce toată putérea nemțească era acolea și s-au învîrtejit iar înapoi să treacă Tisa spre Beligrad (au cum zic unii spre Țara Rumînească să treacă pe acolo), cum socotiia cu oarece izbîndă pentru cetățile ce luase și pentru robiia ce făcuse. La care Tisă găsind un pod al nemților făcut mai denainte și alt pod au mai făcut și au început a trece călărimea cu împăratul; pedestrimea mersese în căpătîiul podului ca să treacă pă urmă și lăsase un pașă cu cîtăva oaste streajă să vază nemții ce vor face.

Nemții încă văzînd că turcii s-au rădicat de lîngă Dunăre, au trecut și ei Dunărea despre turci și fără veste au coprins pe pașa, streajă turcească cu alți 5 turci, că ceialalți au perit toți nevoindu-se să scape. Dar nici unul n-au scăpat să dea de știre la împăratul de nemți că vin, pre care pașă întrebîndu-l de împăratul și de tabără au spus adevăr, că împăratul cu jumătate de oaste și mai multă, au trecut Tisa, iar jumătate au rămas dincoace și este să treacă pînă în seară.

Această era înnamiează zi . Nemții auzind că este oastea turcilor împărțită peste apă, au grăbit și au mers fără veste și au încungiurat pă iniceri și au pus tunurile asupra podului de-l bătea, una ca să strice podul să nu mai treacă inicerii, să fugă, alta ca să bată în pod să nu treacă turcii cei despre împăratul să facă ajutoriu celor încungiurați de nemți. Și așa dînd război tare, împăratul au poruncit viziriului și altor pași să treacă pă pod să să bată cu nemții. Și au trecut viziriul cu cîțiva, dar nu putea să treacă toți de tunurile nemțești, care bătea în pod. Ci grăbind nemții au dat năvală și au întrat în șanțuri unde era inicerii și nefiind toată oastea împărătească la un loc, i-au prăpădit pă toți cîți era dintr-acolo și viziriul încă au perit, iară nu de nemți, ci de iniceri. Că deaca au văzut că pier și oastea cea mai multă era de ceea parte, care era din rea chiverniseala viziriului și a celor mari, au tăiat ei pe viziriul și pe toate căpeteniile ce era cu viziriul. Deacii și ei acolea au perit cu toți afară din cei ce au înotat Tisa. Împăratul încă văzînd acea primejdie ce să făcu, cu oastea cîtă era despre el, s-au sculat și s-au dus la Beligrad, lăsînd corturile și tot agarlîcu pe urmă. Și ajungînd la Beligrad cu rușine mare, au pus vizir pe un Huseim-pașa și s-au gătit de s-au dus la Odriiu.

Nemții, a doaă zi trecînd Tisa dins-de-dimineață, au întrat în corturile turcești de au luat avuție multă fără număr.

Gheneralii au descălicat în corturile împărătești și au pus preoții lor de au făcut leturghie în corturi și au făcut ospățu mare cel ce era mai mare gheneral, Evghenie, de au ospătat pă toate căpeteniile nemțești, întru biruința ce au avut, lăudînd pre Dumnezeu, întru care ospăț zic că trei păhară au închinat mari: unul întru numele lui Dumnezeu celuia ce le-au dat biruință; al doilea păhar întru sănătatea și norocirea împăratului Leopold; al treilea păhar întru sănătatea și norocirea și vitejiia ostașilor. Și la fieștecare păhar sloboziia cîte 300 de tunuri nemțești și turcești, care le luase ei atuncea. Și au trimis în poște la Beciu, la împăratul Leopold, de au dat veste de biruință, pe carele în bisérică la rugăciune l-au găsit, pentru că și zioa și noaptea într-acea vreme șădea la rugăciune pentru că știia că atunci vor să să bată oștile și nu lipsiia din biserică a să ruga lui Dumnezeu. Și îndată ce au văzut trimisul pe împăratul, cuvîntul cel dintîi acesta au zis: „Bucură-te, împărate, de biruință!“ Deacii bucuria ce au avut atuncea împăratu și toate neamurile creștinești eu las a le scrie, numai să gîndească, fieștecarele cît va fi fost și cîte daruri îi va fi dat acelui vestitoriu de biruință.

Oștile nemțești, după aceasta, nu s-au dus la iernatec, ci au mers la Bosna și multă stricăciune au făcut în turci și în tîrgurile și în casele lor pînă s-au apropiiat iarna de s-au dus la iernatec unii în Țara Ungurească, alții în Ardeal.

Într-acest an, mai nainte pînă a să bate războiul acesta, o seamă de capete, mari boieri, cum le zic ei: domni și cu 2—3 mii de unguri catane din Țara Ungurească de Jos, fiind mult supărați de nemți, pentru multe greotăți care-i îngreoia, nemaiputînd răbda, s-au sculat și din cîteva cetăți ale lor, nemții cîți au fost, cu comăndații lor, pă toți i-au omorît și au luat ungurii prezidiile cetăților în mîna lor și așteptase pă împăratul să meargă cu oastea lui cea turcească să le ajute, carea era la Beligrad, trimițînd și vestitoriu la împăratu să dea știre de lucrul ce au făcut și să grăbească să meargă întru ajutora lor. Însă nefiind încă gata împăratul, că tătarii nu mersese, alte oști turcești nu ajunsese, ci n-au putut merge, numai răspuns le-au dat ca să să nevoiască să ție cetățile cum le-au luat și în scurtă vreme va veni împăratul și-i va mîntui. Iară ei n-au putut răbda, ci au fugit toți la turci. Că deaca au auzit oastea nemțească că pe ai lor du prin cetățile ungurești i-au tăiat ungurii, au ales cîteva reghementuri și cu ghenerali și cu tunuri și au trimis împotriva lor. Ei văzînd că ajutoriu de la turci n-au într-acea dată și putere n-au să stea împotriva nemților, s-au rădicat călări și ce au mai putut face rău nemților n-au părăsit și s-au dus la Beligrad, la împăratul turcesc, pe carii cu bucurie i-au priimit întru lauda și cinstea lui, unde vedea că aleargă țările la dînsul, făcîndu-se și ei vrăjmași vrăjmașilor împăratului, le-au dat și rînduielele pentru hrana lor. Și au trimis, de olac la Tuchili- craiul, care era la Țarigrad cu doamnă-sa, de l-au adus la Beligrad și i-au dat pre toți, pre aceia în seama lui. Trimis-au un agă și în Țara Rumînească de au luat pă boiari la Tuchili, care de cîțiva ani era trimiși acolea să le poarte grija domnul Costandin-vodă Brîncoveanu, între carei era mai mare un văr al lui Tuchili, Petrolți Ișfan numele lui, care și gheneral lui Tuchili era.

Dar atît s-au dus de mulțămiți de domnul și de boieri, cît să nu dea Dumnezeu vreunui frate rumîn boieriu să pribegească în țara lor vreodată, pînă vor trăi ei sau feciorii lor și cîți vor fi auzit de la dînșii spuind petrecaniia lor din Țara Rumînească.

Nemții dară carii mergea împotriva ungurilor rebeli și, cum s-au zis mai sus, văzînd că au lăsat cetățile numai cu muierile și cu copii [i] și au fugit, au întrat pen cetăți, și pen tîrguri, și pen sate ca cum ar întra niște haite de lupi într-o turmă de oi cu miei, carei tirănește, păgînește, fără nici o milă, ca niște cruzi sorbitori de sînge, muierile și copiii lor îi omorîia, a căror sînge va striga cătră Dumnezeu pururea ca să facă răscumpărare. Și nu crez să nu facă Dumnezeu răsplătire, de vreme ce nu fără pricină s-au rădicat asupra nemților ungurii, de au făcut acestea ce ați auzit. Ci avînd nevoie mare de nemți, că le lua cetățile, satele, muierile de să culca cu dînsele, ce de necaz mare au făcut. Că sînt nemții un neam rău și tiran, Dumnezeu să-i judece după faptele lor, care răsplătire socotesc că sau noi sau după noi alții o vor vedea asupra nemților de la Dumnezeu.

Într-acestași an, vara, după ce au purces domnul rumînesc la oaste cătră Cerneți, au venit în țară Scarlat țelebiu, fecior lui Alexandru exaporitul, dragomanul cel mare al împăratului turcesc, chiemat de domnul Costandin-vodă al rumînilor să-și dea fața după el, Ilinca anume, cu carele au venit popa Necola, grecul de la Sinop, de peste Marea Neagră, fiind credincios domnului și era și cîțiva coconi de boieri de Țara Rumînească, pe carii mai nainte domnul îi trimisese ca să fie la venire împreună cu acel celebiu și în zioa de dumineca mare au intrat în București.

Într-această vreme au rădicat Dumnezeu o furtună, vînt mare cu ploaie, atît de iute, cît multe case, multe bisérici au fărîmat și pen multe locuri ale țării, că petutindinea au fost această furtună, și dobitoace și oameni au ucis, copacii scoțîndu-i din rădăcină și sfărîmînd unul pă altul. Că era oameni mulți (într-aceste vremi lăcuitori păn păduri), cu dobitoacele lor, întru care multă pagubă s-au făcut.

Însă Scarlat celebiul n-au făcut zăbavă în București, ci au purces după domn și l-au ajuns la Ciocăneștii din Vlașca, mergînd cătră Cerneți, și tot cu domnul au fost de acii înainte.

[................................]