Anul Nou

 

Acest prunc nu este singurul pe care l-au avut părinții săi. Maica sa, o femeie de condițiune, Materia, iar tatăl său, un bărbat lung, Spațiul, au colaborat la mulți feți ca el, dar pe toți i-a lînghițit Vremea (un pseudonim sub care se ascunde cunoscutul nostru amic Saturn, copilofagul).

Anul nou se prezintă de astă dată în niște condițiuni de slăbiciune analoage cu condițiunile fraților săi dispăruți, ceea ce ne face să prevedem că nici el nu va avea o viață lungă: îi dăm cel mult 365 de zile, plus nopțile corespunzătoare.

El a venit aducînd cu sine viscolul, această tragedie care face să înghețe inimile omenești, această doină care îngheață apele, această idee care aprinde focul în inima oricărei sobe.

În ceea ce privește mediul, putem spune că 1897 n-are noroc. El se naște într-un moment cînd bătrînul Bismarck e categorisit, cînd șahul Persiei a murit, cînd Li Hung-Ciang este amendat ca un simplu macagiu, cînd bătrîna Europă. Înarmată pînă-n dinți. Își dă poalele peste cap și-și arată urechile. Aceasta în ce privește politica exterioară. În interior, și mai și. La cîrma statului avem un guvern slab, venit la putere în post.

Biserica este scăldată în sînge și cu pidalionul sfîșiat de lupte intestine.

Justiția și-a clădit acareturi cu trei caturi, ca dovadă că face „afaceri” strălucite.

Armata și-a compromis pamponul. Înarmată fiind cu ciomagul Mannlicher, ca în vremile de tristă pomenire ale lui Silaghi, San-Marin, Zaharia și alți diplomați.

Școala este compromisă prin numeroșii elevi care se dedau la vițiuri rușinoase, precum: scoaterea de reviste literare, confecționarea versurilor cu mîna și alte turpitudini, care fac să degenereze rasa.

În mijlocul acestei corupțiuni totale, singur Moș Teacă bravează secolul și aruncă o zîmbire disprețuitoare peste Anul nou, ca și peste cel vechi.

Și nici un bacșiș, fie el oricît de mare, nu ne va face să ne schimbăm ideile.