Aolea! Ce fuse asta?
Aolea! Ce fuse asta?
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Aoleo! ce fuse asta?
- Lupii mi-au mâncat nevasta,
- Când suiam amândoi coasta.
- Trecui balta,
- Luai alta.
- Aoleo! ce bătăioasă!
- Umblă tot năbădăioasă;
- Nici cu asta nu fac casă.
- Nici cu dânsa
- Nu fac strânsa.
- Când îmi umblă-n bătătură,
- Chiar rusalii parc-o fură...
- Și când dă câte o gură
- Vaca fuge,
- Boul muge.
- Ho, balțato! na, boiastră!
- Stați că nu e boala voastră,
- Ci e chiar nevasta noastră.
- Mi-e pereche,
- Nu vi-i streche!