Apolog (Alexandru Macedonski)

 

Mickiewicz spune că un om,
Văzându-și mama-n nesimțire,
Mâhnit adânc de-acel simptom,

Cheamă pe doctori cu grăbire --
Consult făcură între ei
Dar nu căzură la-nvoire.

Mult lăudații semizei
Se tot certau pe leacuri multe
La capul jalnicei femei...

Curgeau și vorbe și insulte,
Zâmbiri amare fără spor,
Și alte lucruri zise culte...

Dar omul nostru din popor
Privi icoana minunată
Și le grăi ca din topor

Și mi-i luă la goană-ndată;
Apoi la mamă-sa cătă
În letargie cufundată...

Iar când din plânset încetă --
Strigându-i: „mamă", în simțire,
Prin farmec ea se deșteptă.

Astfel ș-o țară în pieire
Mormânt și lanțuri le sfărmă
Călcând pe-a soartei îndârjire
Pe loc ce-i strigă fiii: „Mamă".