Deschide meniul principal

Apolon în Delos

Apolon în Delos
de Alexandru Odobescu


Din țară în țară rătăcea biata zână Leto sau Latona, plină de temeri și de durere, pentru că nici o țară și nici o cetate nu voia să-i dea un locșor, unde să trăiască în pace. Toate locurile, dăruite de zei cu belșug, aveau frică de urgia zeiței Hera, care era dușmană neîmpăcată a bietei zâne Latona.

Din insula Cretei, ea trecuse la Atena, din Atena la Egina pe plaiurile Pindului și ale Atonului, de acolo prin insulile întinsei și albei mări a lui Egeu, de-a rândul, prin Skyros, și Imbros, și Lemnos, și Chios cea mai frumoasă din toate, cerând pretutindeni un adăpost. Dar în deșert se rugase ea de toate aceste pământuri ca să o primească a se așeza în sânul lor. Nicăieri nu cutezase a o primi.

În sfârșit ea ajunse și până la mica insula pustie din Delos și-i făgădui că dânsa va dobândi în viitor o neasemuită mărire, dacă va voi să o adăpostească pe țărmurile ei. Ea îi vorbi într-astfel, înălțând glasul din depărtare: – „Ascultă-mă cel puțin tu, insulă din mare adâncă! De vei îngădui tu ca Latona să se așeze cu locuința pe pământul tău, va veni un timp când toate popoarele lumii vor pluti cu drag spre tine și vor aduce în sânul tău tot felul de avuții. Căci pe pământul tău voi naște pe Febus Apolon, domnul luminii și al vieții; iar atunci, oamenii toți vor veni aci ca să afle voințele lui și să câștige prin daruri a lui bună priință”.

Insula Delos răspunse: – „Zână Latono, tu făgăduiești lucruri mari: dar se aude zicându-se că puterea lui Febus Apolon are să fie așa de mare, încât lumea întreagă abia o să-l încapă, și că nimic pe lume nu-I va putea sta împotrivă și că abia dacă lumea întreagă îi va fi de ajuns. Apoi, uite-te și vezi cât e de îngust și de sterp cuprinsul meu. La mine, vai! n-ai pe ce să pui ochiul. Deci, mi-e teamă că lui Apolon îi va fi urât pământul meu pietros și sterp. El, de aci se va duce în vreo altă țară mai plăcută, unde i se vor înălța templuri mărețe, și atunci avuțiile pe cari tu mi le făgăduești, el le va hărăzi altor popoare; iar eu, biet, voi rămâne tot părăsită și pustie!”

Dar zâna Latona se jură pe cerurile fără margini de pe capul ei, pe pământul nemăsurat ce o împresoară, iar mai cu seamă pe negrele ape ale râului Stixul, care scaldă poalele Iadului, se jură că în Delos va fi negreșit adăpostul sfințit al lui Febus Apolon, și că d-a lungul anilor scumpe miresme vor arde altarele lui.

Astfel se întâmplă ca Latona să-și afle repaosul în mica insulă Delos, unde se și născu, curând după aceea, zeul strălucit Febus Apolon.

Mare fu atunci bucuria printre zeii nemuritori, cari locuiau în Olimp și tot așa de mare printre oamenii de pe pământ, când toți din toate părțile văzură fața lui zâmbitoare răsărind din ambele mări pe cerul înveselit.

Templul cel de căpetenie al zeului luminei fu înălțat în Delos, și mereu de prin toate țările, veniră acolo popoarele ca să ceară de la dânsul prevestiri sau oracole, și să închine la altarele lui victime numeroase și daruri bogate.