Apostrofa

 

Voi, ce strecurați țînțarul
Și cămila înghițiți,
Ce-n ochi nu vă vedeți parul
Ș-un pai pe alții zăriți,
Lingăi de pe la domnie
Și ambițioși picmei!
Hrăniți tot din calomnie!
Tartufilor! — farisei! –
Voi, ce-mi veninați exilul,
Voi, mai cruzi și mai barbari
Decît cei ce-mi iau căminul,
Țara, muma, frați, surori;
Voi, cu care-n curăție,
M-am sculat spre a lupta
Pentru astă Românie
Ce ciocoii o trăda!
Spuneți, — de aveți credință
Cît grăunte de muștar
În ce-ați jurat, — e ființă
Care-n ast exil amar,
Cu mai multă bărbăție
Ca mine a suferit?
Înfruntat-am cu mîndrie
Relele ce m-au izbit?
Mi-ați surprins vro nevoință?
Umilitu-m-am la răi?
Șovăit-am în credință?
Alergat’-am la călăi,
La călăii țării mele...
La ciocoi? — In ore grele
Cînd necazurile curg
Cu boale; cu sărăcie,
Cu soția suferind,
Cu ura, cu calomnia
În umbră-mi în veci grințînd,
Spuneți! — care se alege? –
Părăsit-am ast stindard?
Mi-am călcat eu a mea lege
Ca apostol, sau ca bard?
Dar principuri voi nu cereți;
Voi cătați un partizan
La ambiția ce mergeți:
Calea trasă de Satan.