Aquarele/Dușmani
< Aquarele
DUȘMANI
Eram prietenĭ vechĭ, odată,
Ba din din acelașĭ sat,
Și pentr’o ’mpărăție ’ntreagă
Noĭ nu ne-am fi certat.
Ba din din acelașĭ sat,
Și pentr’o ’mpărăție ’ntreagă
Noĭ nu ne-am fi certat.
Dar într’o zi de sărbătoare,
Mergînd pe cîmp agale,
C’o fată, dintr’un sat aproape,
Ne-am întîlnit în cale.
Mergînd pe cîmp agale,
C’o fată, dintr’un sat aproape,
Ne-am întîlnit în cale.
„A cuĭ eștĭ, fa?—i-am zis în treacăt,
„Ia stăĭ din mers o leacă…”
„A cuĭ să fiu?—ea ne răspunde,
„A cuĭ o ști să’mĭ placă…”
„Ia stăĭ din mers o leacă…”
„A cuĭ să fiu?—ea ne răspunde,
„A cuĭ o ști să’mĭ placă…”
Atît a trebuit: o vorbă,
Și-un semn cu salba mîĭniĭ,—
Și dintr’o vorbă de muĭere
Azĭ ne mîncăm ca cîiniĭ…
Și-un semn cu salba mîĭniĭ,—
Și dintr’o vorbă de muĭere
Azĭ ne mîncăm ca cîiniĭ…