Balada X: La un trecător

 

Tu carele îmbie
Când soarele apune
Căutând noroc.
Să nu cazi ia seama
Căci pământul seara
Este-ntunecat.
Marea-nșelătoare
Învăli cu neguri
Țărmurile ei,
Și nu se mai vede
Măcar o colibă
Sau vrun singur om.
Hoțul se gătește
Noaptea și așteaptă
Pândind prada sa.
Stahia pădurei
E pre mânioasă
Nu-s de ce pre noi.
Curând a să vie
Și-a să te-ntâlnească
Întru acest loc.
Dracii droaie-aleargă
Să-nceapă pe lună,
Grozavul lor danțiu.
Cântecul nebunului.

Călător, care-ntr-amurgu pe paveaua sunătoare
Treci, tovarăș având numai al tău câne îngrijit,
Când trecu căldura zilei pentru ce mai mergi tu oare?
Încotro te mai duci seara pe al tău cal ostenit?

Înnoptează! — Ori n-ai frică de tâlhari ce se gătește,
Înarmat cu lance lungă călătoru-n drum pândește,
Sau de lupii care îmblă strejuind pe la răspinteni,
Ce s-aruncă pe cal iute cu un urlet de turbare,
Îl sfâșie pân la oase, ne-având teamă nici păsáre
De copitele-nferite și de ascuțiții pinteni?

Nu te temi că vro nălucă rătăcind sub tine drumul
Va-ncurca a tale pasuri, ș-apoi va peri ca fumul;
Sau mergând tot înainte-ți te va face de a crede
Că te-așteptă mulțămire și ospăț cu-mbelșugare,
Pentru tine bun repaos, pentru calu-ți căutare.
Acolo unde-ți arată o zare ce-abia se vede?

Teme-te să nu vezi câmpul unde sabatul s-adună.
Unde demonii ce urlă, vin să joace împreună;
Cele ziduri blăstemate de satana pângărite;
Cetățuia fărmăcată, a căria istorie
O cunoaște numai iadul, care ziua stă pustie,
Numai noaptea strălucește de lumini afurisite!

Călător nemernic, unde te duci cu atâtă grăbire,
Când tovarăș tu ai numai al tău câne îngrijit?
A trecut căldura zilei; ce nu câți adăpostire?
Încotro te mai duci noaptea pe al tău cal obosit?