Balada lui Siminic

 

Colo-n jos pă prundurele
Ziduiesc tri frățurele.
Care cum zidu făce
Pă noapte să surupe.
Ei așe s-o sfătuit:
Care nevasta-a vini
Cu prânzu mai dimineață
Tăt în zâd s-o zâduiască.

Nevasta lui Siminic
Dimineața s-o sculat
Și pă față s-o spălat
Și prânzu și l-o gătat
Și pruncii i-o așezat,
La Siminic o alergat.

Siminic din grai grăie:
– Doamne, la nevasta me,
Dă-i, Doamne, un lup nainte,
Doară ie s-o spăimânta
Și prânzu și l-a vărsa
Și napoi s-a înturna.
Ea lupu l-o-nconjurat
La Siminic o alergat.
Siminic din grai grăie:
– Doamne, la nevasta me,
Dă-i, Doamne,-un lujer nainte,
Doară ie s-o-mpiedica
Și prânzu și l-a vărsa.
Ea lujeru l-o-nconjurat
La Siminic o-alergat.

– Haidați, măi frați, să prânzim,
Nevasta să zâduim.

Zâduită până-n brâu,
Răsărit-o-on spic de grâu;
Zâduită până-n barbă,
Răsărit-o-on spic de iarbă.

Note

"Meșterul Manole nu este decât forma poetică a unui rit de sacrificiu, pentru a putea construi o clădire; acest rit a fost răspândit în întreaga lume (…). Deci o formă poetico-metaforică a unui lucru care a existat ca rit, după aceea a exista ca mit, iar la noi există și azi ca poezie" (Mihai Pop, Anul Nou - lectura unui discurs ceremonial, în Calendar, 1980, p. 5-8).

"Mitul Meșterul Manole are mereu o iradiațiune puternică. Tema (…) e de o circulație mai largă decât solul țării, însă versiunea română este originală și autohtonizată (…). El n-a devenit mit decât la noi, și prin mit se înțelege o ficțiune ermetică, un simbol al unei idei generale. O astfel de ridicare la valoarea de mit este proprie literaturii române" (George Călinescu, Istoria literaturii române, 1988, p. 59). "(Balada) Meșterul Manole simbolizează drama creatorului de artă care-și sacrifică înseși soția, copilul și propria-i viață pentru ca opera lui să se desăvârșească” (p. 207).

În comentariul său, Mircea Eliade subliniază arhaismul temei sacrificiului prin configurația pre-indoeuropeană, paleo-indoeuropeană și tracă" (Romulus Vulcănescu, Mitologia română, 1987).