Balada străzii

 

Cadavru întins pe mese de-asfalt,
pe mese de piatră,
pe mese de lemn,
cu-artere de fier
și nervii de sîrmă;
cadavru în care de veacuri se scurg
puhoaie de apă,
și valuri de lume.

Te strînge în brațe, nebună, Viața,
cu roți de tramvaie îți mîngîie fața,
și strigăt de pași îți tulbură somnul.
Cadavru întins sub raze de soare,
sub raze de stele,
și raze de lună,
te-acopere cerul cu alb baldachin,
și norii te plîng
cu lacrimi de ploaie,
cu lacrimi de rouă,
cu lacrimi de nins.

Te străjue-n jur grilajuri de fier,
și ziduri înalte cu ochii de sticlă;
cădelniți albastre
și guri de canaluri
împrăștie pe trupu-ți volute de pîclă.
Pe-alocurea teii, castanii și brazii,
își scutură umbra din frunzele lor,
și 'n strai de velur te-nveștmîntă,
și-ți cîntă.
Amanții pe tine dansează în noapte,
ftizia te scuipă cu flegmă de sînge,
și praful te-neacă-n vîrtejuri.

Cadavru, te rîde mulțimea...
Ridică-te ;
cu energia,
acumulată 'n nervi de-atîtea veacuri
dărîmă zidurile — strajă —,
și-oprește-o clipă mersul lumii.
Renaște din hoitul călcat în picioare,
te-nalță din groapă-ți,
și-aruncă-ți disprețul
— cu tunet de fulger —
pe cei ce de veacuri rîdeau lîngă tine.

Cadavru întins pe mese de-asfalt,
pe mese de piatră,
pe mese de lemn,
ridică-te...

Revolta îți dă semn.