Balcic (Ion Pillat, 1940)/Introducere

43189Balcic — IntroducereIon Pillat


PRIVELIȘTILE sunt ca oamenii: cu unele te înrudești din copilărie, pe altele le alegi cu afinitatea trainică ce hotărește soarta sufletelor noastre. Cu dealurile, viile și zăvoaiele argeșene de la Florica și la fel cu stepa unduiată din Miorcanii de pe Prutul moldovenesc legătura mi-au făcut-o sângele părinților și cele mai vechi amintiri. Balcicul însă mi-a fost hărăzit ca încununarea dragostei mele pentru mările sudice și cerul mediteranean. M-a cuprins treptat ca o iubire nouă, cu nostalgia atotputernică a apelor și a luminii. Mi-a fost o încântare pentru ochi, o inițiere pentru suflet și pentru minte un învățământ. Peste pitorescul cetății cu minarete, case vechi turcești, cișmele în șoaptă și cafenele pitite sub platani; peste feeria râpelor albe pe care se cațără mahalale asiatice, măgari de coloarea cenușei și tătăroaice în șalvari ca portocala; peste vraja aceasta oarecum ireală de Halima, Balcicul mi-a dăruit legenda biblică și mitul elin. Când în fapt de seară sub smochin descopeream la fântână, trăgând vălu-i pe ochi, pe Samarineanca însăși cu vas de aramă pe umăr; când în albia de piatră sub jgheab curgător recunoșteam sarcofagul tocit: sub decor trăiam o realitate mai adâncă și zei ascunși îmi arătau limpede drumul Heladei și înțelesul sufletului meu adevărat. Sub cerul însorit, în străvechea Dionysopolis, închinată de către Greci zeului viței, echilibrul se naște firesc între beția dionisiacă și seninătatea lui Apolo. Astfel în mine avântul nomadului scit se potolește în așezări geto-romane pe un tărâm de vis ancestral. Adâncirea priveliștei odată cu arheologia sufletului cheamă pe buze ființa pură a cuvântului și ritmul armonic al lumii, pentru care Balcicul ne poate fi cheie și prilej. Orice împlinire tinde la despuiere: peisajul ca și poetul. Sub romantismul multicolor al orientului, clasicismul dezgropat își impune temeliile și marea veșnică legile ei eterne. Particularul se rotunjește în simbol și formele pământului frământat, în linii senine de țărm clasic. Și pe măsură ce desăvârșeam cunoștiința locului un sens nou al artei îmi răsărea luminos ca pânzele acelei corăbii în taina amurgului, pasăre albă spre regăsitul Balcic.