Barbaria modernă

Barbaria modernă de Ioan Slavici

Ioan Slavici, “Barbaria modernă,” în Apărarea Națională III (1902), nr. 79 (9 Aprilie), p. 1.

Cultura în întréga lume organică scóte la iveală caracterele genului și reduce din ce în ce maĭ mult însușirile indi[vi]duale, care nu sunt, la urma urmelor, de cât anomaliĭ resultate din o desvoltare defectuósă, decĭ niște degenerărĭ în cel mai propriŭ înțeles al cuvântului.

Cu cât maĭ intensivă e dar cultura, cu atât maĭ vîrtos ne regenerăm și noĭ ómeniĭ, ca atât maĭ puțin ne deosebim uniĭ de alțiĭ, cu atât maĭ ușor ne înțelegem și maĭ mult ne iubim între noĭ, cu atât maĭ covîrșitor e în noĭ simțĕmêntul, că sîntem cu toțiĭ acela-șĭ om întrupat în fel de fel de chipurĭ și că durerile unuia sînt ale tuturora și bucuriile tuturora sînt ale fie-căruia.

Resultatul etic al cultureĭ moderne e acest simțĕmênt, care în practica viețiĭ se dă pe față ca purtare de grijă a tuturorapentru binele fie-căruia.

Sînt însă atât plante, cât și animale, pe care le socotim incultivabile, fiind-că sînt atât de degenerate în cât regenerarea lor e peste putiță. Sînt și ómenĭ incultivabilĭ, organisme atât de degenerate, în cât rěmân zadarnice tóte silințele de a le readuce la forma normală, stârpiturĭ de ómenĭ, a cărora ființă nicĭ cea maĭ stăruitóre purtare de grijă n’o maĭ póte corecta.

Aceștĭ ómeni incultivabilĭ sânt barbariĭ moderni. Eĭ primesc formele culturale, dar rĕmân inaccesibilĭ pentru simțĕmêntul, care determină întregul mers al viețiĭ nóstre moderne, căcĭ, desechilibrațĭ fiind, eĭ nu se simmt ómenĭ ca alțiĭ, ci numai indiviå ĭ și numaĭ de interese individuale pot fi determinațĭ.

Avênd numaĭ consciință individuală, barbarul modern nu póte nicĭ el, cum nu putea cel medieval, să aibă simțĕmêntul de dignitate omenească și nu scie ce e rușinea, minte, se fățăresce, înșeală, despóie orĭ se tîrĕsce, e laș orĭ îndrăsneț, lingușitor orĭ insolent, bine-voitor orĭ nemilos, - după cum în împregiurările date póte să-și facă maĭ ușor treburile.

Fie Englez orĭ Muscal, Evreŭ orĭ Maghiar, Armean, Grec orĭ Bulgar, turc orĭ Român, fie bandit orĭ împĕrat, el nu e în stare să-șĭ dea sémă, că se înjosesce și se pune ‘n rînd cu fiarele sĕlbatice când strigă «Să nu avețĭ milă !» căcĭ el în alțĭ ómenĭ vede numaĭ material de exploatare și pe dînsul numai egoismul, amorul propriu, vanitatea orĭ ambițiunea póte să-l împingă la faptă. Ințelege dar, că ómenii, carĭ aŭ acela-și interes, să facă causă comună și să se grupeze după profesiunĭ lege orĭ după ném, dar nu póte să înțelégă indignațiunea de care sînt cuprinșĭ ómeniĭ maĭ echilibrațĭ când vĕd, că semenîi lor sînt despuiațĭ și împinșĭ spre ruina morală și materială. Rĕmașĭ eĭ de eĭ, barbariĭ aceștia nu se pot înțelege între dînșii, îșĭ sînt uniĭ altora nesuferițĭ și se mănâncă între eĭ ca niște cânĭ lihnițĭ de fóme. Se risipesc dar printre ómeniĭ mai normalĭ, iar apoĭ se întovărășesc și formézăun fel de castă întemeiată pe identitatea intereselor individuale, - nu spre a se ajuta unul pe altul, ci ca lupiĭ înhăitațĭ, orĭ ca pirul în lumea vegetală, spre a se folosifie-care de ceĭ-l-alțĭ.

Eĭ nu pot să-și dea sémă de ce ne emoționăm noĭ când fiecăruia individual nu ni se face nicĭ un rĕŭ. Durerea, pe care tu om în tótă firea o simțĭ când semenul tĕŭ e lovit, în gândul barbaruluĭ e cu desĕvîrșire nemotivată, și silințele nóstre de a apĕra pe cei slabĭ și neajutorațĭ pentru dînsul nu sînt pornite din iubirea de ómeni, pe care el numaĭ în torie o scie, ci fie din egoism, fie din fanatism religios, fie din ură de rasă.

Așa ajungem, ca barbariĭ aceștia să ne sos[c]otéscă pe noĭ barbarĭ și să susțină în virtutea iubiriĭ de ómenĭ pe ceĭ maĭ neomenoșĭ dintre exploatatoriĭ ce s’aŭ ivit vre-o dată pe fața pămêntuluĭ.

Nu vorbesc de Evreĭ, nicĭ de simbriașiĭ lor, care țipă și ne înjură pentru-că stăruim, ca ceĭ tarĭ să ia mĕsurĭ pentru apĕrarea celor încă slabĭ, ci de Româniĭ desechilibrațĭ, care nu sînt în stare să înțelégă, că stăruința nóstră e pornită din cea maĭ curată iubire de ómenĭ.

Dacă vre-un om, fie el Român, Bulgar, Turc orĭ Evreŭ, se află în miserie, noĭ îl ajutăm după putințele nóstre; dacă vre-un Român ar voi să jefuiască pe un Evreŭ orĭ să-l ciomăgéscă, noĭ am sări să-l apĕrăm pe Evreul năpăstuit: ce trebue óre să facem, când Românul se află în miserie, când el e jefuit, el năpăstuit? Iubirea de ómeni nu cere ca să-l ajutăm și să-l apĕrăm și pe el?

Românul acesta e om al iubiriĭ de ordine, blajin și muncitor, se mulțumesce cu puțin, ba suportă tóte cu îndelungatărăbdare și a dovedit cu prisos, că e cu desĕvîrșire capabil de desvoltare morală și intelectuală. Nu e numaĭ cestiune de ambițiune națională, ci tot odată și un intet[r]es general omenesc, ca un popor alcătuit din asemenea ómenĭ să se sporească, să se ridice prin cultură și să devie un factor hotărîtor în cercul înrîuririĭ luĭ firescĭ.

Ce trebue óre să simțim noi, când vedem, că Româniĭ cu tótă munca, pe care o sĕvârșesc cultivând pământul cel maĭ mănos al țăriĭ lor, sînt ruinațĭ trupesce și economicește!? Ce trebue să simțim când îĭ vedem istoviți și galbenĭ la față și constatăm, că copiĭ lor pier în lipsă de hrană și de suficientă purtare de grijă!? Nu trebue óre să ne întrebăm, ce se fac ródele munciĭ lor și cum se risipesc bogățiile agonisite de dînșiĭ!?

Ni-e destul să ne uităm împrejurul nostru pentru ca să ne încredințăm, că prea sînt mulți ceĭ ce trăesc pe nemuncite și în răsfățare din ródele munciĭ sĕvîrșite de Româniĭ, carĭ pier în miserie. Niște barbari, lipsițĭ de simțimênt comun, niște ingrațĭ, mișeĭ nevrednicĭ de lumina sórelui am fi și noĭ, dacă n’am pune umĕr la umĕr, ca să-l ocrotim pe Român și să punem hotar exploatăriĭ neomenóse, care-l duce la peire.

Omenĭ sîntem și-l iubim pe om fie el Turc, Maghiar orĭ Evreŭ, dar tocmai iubind pe ómeni, trebue să fim cuprinșĭ de viuă repulsiune față cu indiviå iĭ degenerați, carĭ nu iubescși eĭ pe semeniĭ lor și nu sporesc prin munca lor rodnică bogățiile țăriĭ, ci îșĭ petrec viața adunând în mânile lo[r] ródele munciĭ sĕvîrșite de alțiĭ, ca prin ele să și-ĭ robéscă cu atât maĭ vîrtos pe ceĭ muncitorĭ și cu inima curată.

Nu urîm pe nimenĭ, dar ținem să ne facem datoria față cu părințiĭ noștri, dându-ne silința de a feri pe némul nostru de agricultorĭ, care sécămana [scarmănă] pămîntului și istovesc puterile muncitorilor luĭ, de meșteșugarĭ-cârpaci, carĭ nu fac nimic cum se cade, de neguțătorĭ necinstițĭ și de speculanțĭ neomenoșĭ, carĭ turbură viața nóastră comercială și ne compromit creditul, de mijlocitorĭ nerușinațĭ, carĭ trăesc prin ruinarea economică și morală a societățeĭ în care se află.

Voim să fim ómenĭ cinstițĭ și muncitorĭ și ca cinstițĭ și muncitorĭ să fie toțĭ ceĭ ce țin să trăiască împreună cu noĭ.

Mulțĭ aŭ fost și sînt, ómenĭ străinĭ de némul nostru, carĭ aŭ venit în țara acéasta, ca să trăiască maĭ ușor decât acasă la dînșiĭ, și toțĭ s’aŭ împărtășit alăturea cu noĭ de ródele bine-cuvîntatului pămînt, pe care în vremurile grele numaĭ Românii l-aŭ apĕrat; toți ne-aŭ zăpăcit prin străinul lor fel de a vedea lucrurile, toțĭ ne-aŭ stricat obiceiurile bune, pe care le-am moștenit de la înțelepțiĭ noștri străbunĭ. Trăind însă împreună cu noĭ, mare parte dintre dînșiĭ s’aŭ făcut ómeni ca noĭ și aŭ ajuns încetul cu încetul să înțelégă, să ia parte la bucurille și la durerile nóstre și să lucreze împreună cu noĭ pentru ridicarea némului românesc. Pe aceștia îĭ socotim de o potrivă cu noĭ și-ĭ iubim și stimăm cum noĭ între noĭ ne iubim și ne stimăm.

Nu pe Evreĭ îĭ respingem, ci pe ómeniĭ desbrăcațĭ de firea omenéască, carĭ străinĭ aŭ fost și străinĭ aŭ rĕmas, pe hainiĭ, carĭ nu sînt în stare să se iubéscă și profită fie de nepriceperea, fie de slăbiciunile, fie de strîmtorările nóstre, ca să ne ruineze și să se facă stăpâni pe puterile nóstre viĭ.

E destul de largă țara nóstră pentru-ca să ne încapă pe toțĭ și destul de mănos pămîntul eĭ, ca tuturora să ne dea hrană, dacă muncim cu toțiĭ fie-care în felul luĭ și nu caută uniĭ să tragă mișelesce bucata de la gura altora.

Acésta e ceea ce suferim, și barbarie în cel maĭ propriŭ înțeles al cuvîntului este să sustiĭ, să sprijinesci, să încuragiezi, să nu combați pe față și fără sfială pe ceĭ ce trăesc din sĕul altora.

Dacă ómenĭ în înțelesul cel bun al cuvîntuluĭ sînt așa numițiĭ evreofiliĭ, iar nu stîrpituri de om, eĭ nu pe noĭ aŭ să ne ocăréscă, ci trebue să pună umĕr la umĕr, ca să-ĭ nobiliteze pe Evreiĭ ceĭ degenerațĭ și să facă din eĭ ómeni ca toțĭ ómeniĭ.