Barza (1916)

 

E cald pe afară, dă iarba-n hotară,
Și tu, dragă barză, ivitu-te-ai iară!
Cuibul cel vechiu tu cu grijă-l refaci,
Să ai unde-ți scoate odraslele dragi.

Nu te lăs-ademenită de soare,
De raze viclene, de vaier de văi!
Pe-aicea viața e înc-amorțită,
Nu-i primăvară la noi, te du înapoi!

Pe câmp să nu umbli, căci dai de morminte,
În lac să nu intri, că-n sânge-i încins;
Voind să te-așezi pe-al bisericii turn
Ușor poți călca-ntr-un tăciune aprins.
 
Mai bine ar fi să te muți de pe casă-mi,
Dar poți, oare, cuibu-ți s-așezi în vreun alt loc,
Să n-auzi de jos desperatele glasuri,
Să nu te-nfioare al cerului foc?

Pe tine te-aștept-ale sudului țărmuri.
Draga mea barză, tu ești fericită,
De două țări fost ai tu-nvrednicită,
Noi... numai de una, și-aceea — pierdută!

Pleacă deci, du-te de-abia, și în miază-zi
Pribegii noști triști dacă-i vei întâlni,
Spune-le verde, că ne prăpădim
Cei de acasă, cu zile pierim!...
 
Unii-s subt glie, alții-n robie,
Cei în viață sunt muți și-abătuți;
Ba unii o iau peste țări, peste mări,
Patrie nouă să-și caute -n zări.

Mireasa se roagă să n-aibă copii,
ărinții azi nu mai bocesc lâng groapa
Copilului drag; moșnegii sunt veseli
Că nu peste mult vor închide pleoapa.

Spune-le că... vai, câtă rușine!
Nu e de-ajuns că ai neamului brazi
De dușmană mână tăiați-s cu toții
În lemnul căzut sfredelitu-s-au carii...
Unul pe altul se vând patrioții.

Frate pe frate și fiul pe tată...
Și totuși, să nu le vorbești de această,
Nu cumva acei ce ne plâng pe acolo:
S-ajungă de neamule să se scârbească!