Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Cântarea cântărilor
_pagina_1.png)
| ←Cartea Eclisiastului | DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ VEACHE CÂNTAREA CÂNTĂRILOR |
Isaia→ |
CAP 1 modifică
1. Sărute-mă de la sărutările gurii lui, căci mai bune-s țâțele tale decât vinul.
2. Și mirosul mirurilor tale, mai mult decât toate miroasele; mir deșărtat – numele tău; pentru aceaea fecioarele te iubiră.
3. Traseră-te, denapoia ta, la mirosul mirurilor tale vom alerga! Băgă-mă împăratul în cămara lui. Bucura-ne-vom și ne vom veseli întru tine, iubi-vom țâțele tale mai mult decât vinul. Direptatea iubitu-te-au!
4. Neagră sânt eu și frumoasă, featele Ierusalimului, ca sălașele Chidarului, ca corturile lui Solomon.
5. Nu mă vedeți căci eu sânt neagrindu-mă, căci m’au ars soarele. Fiii maicii meale s’au învrăjbit întru mine, puseră-mă păzitoare în vii, via mea n’am păzit!
6. Povesteaște-mi, pre carele au iubit sufletul mieu, unde paști? Unde zaci în amiazăzi? Ca nu doară să-m facă ca ceaea ce să învăluiaște pre cerezile priatenilor tăi!
7. De nu te vei cunoaște pre sine, cea frumoasă întru fămei, ieși tu întru călcâile turmelor și paște iadele tale spre sălașurile păstorilor!
8. Cu călărimea mea întru carăle lui Faraon asămănatu-te-am, ceaea ce ești aproape de mine!
9. Ce s’au înfrumusățat fălcile tale, ca ale turturealei, cerbicea ta – ca niște șiruri!
10. Asămănări de aur face-vom ție, cu pistrituri de argint.
11. Până unde iaste împăratul întru înduplecarea lui, nardul mieu dat-au mirosul lui.
12. Legătura stactiei – iubitul mieu, în mijlocul țâțelor meale va petrece.
13. Strugur de chipru e fratele mieu mie, în vie în Gadi.
14. Iată, ești frumoasă, cea de aproapele mieu! Iată, ești frumoasă, ochii tăi – porumbi!
15. Iată, ești bun, fratele mieu! Și încă înfrumusețat! Patul nostru – umbros!
16. Grinzile caselor noastre – chedri, podurile noastre – chiparoș.
CAP 2 modifică
1. Eu – floarea câmpului, crinul văilor.
2. Ca crinul în mijlocul spinilor, așa e iubitul mieu în mijlocul featelor.
3. Ca mărul în leamnele dumbrăvii, așa – fratele mieu între mijlocul fiilor. În umbra lui am pohtit și am șăzut, și roada lui e dulce în gâtlejul mieu.
4. Băgați-mă în casa vinului, grămădiți preste mine dragoste.
5. Întăriți-mă întru mirosituri, clădiți-mă în meri, căci rănită-s de dragoste eu.
6. Stânga lui – supt capul mieu și direapta lui mă va cuprinde.
7. Juratu-v’am pre voi, featele Ierusalimului, în puteri și în tăriile țarinei, de veți scula și veți deștepta dragostea, până unde va vrea!
8. Glasul fratelui mieu! Iată, așa vine, sărind preste munți, săltând preste dealuri.
9. Aseamene iaste frățiorul mieu cu căprioara sau cu puii de cerbi (preste munții lui Vethil); iată, acesta stătu denapoia păreatelui nostru, privind pre firestri, plecându-se pren mreji.
10. Răspunde frățiorul mieu și zice mie: „Scoală, vino, cea de aproapele mieu, frumoasa, porumbița mea!
11. Că iată, iarna au trecut, ploaia să duse, mearse la sine.
12. Florile să iviră pre pământ, vreamea pleavilii au sosit, glasul turturealii s’au auzit în pământul nostru.
13. Smochinul au scos ceale fără vreame smochinele lui, și viile înfloresc, deaderă miros. Scoală, vino, cea de aproapele mieu, frumoasa mea (porumbița mea, vino) și vino tu!
14. Porumbița mea, în acoperemântul pietrii, țiindu-te de zidul denainte, arată-mi fața ta și fă-mă să auz glasul tău! Căci glasul tău dulce e și fața ta frumoasă!
15. Prindeți noao vulpi mici stricând viile; și viile noastre înfloresc“.
16. Frățiorul mieu – mie, și eu – lui, cel ce paște în crini.
17. Până unde va înceta ziua și se vor pleca umbrele, te întoarce, asamănă-te tu, frățiorul mieu, cu căpriorul sau cu puiul cerbilor preste munții încunjurărilor.
CAP 3 modifică
1. În patul mieu noaptea am căutat pre carele au iubit sufletul mieu; cercatu-l-am pre el, și nu l-am aflat, chemat-am pre el, și nu m’au ascultat.
2. Scula-mă-voiu dară și voiu încunjura în cetate, în târguri și pren ulițe, și voiu cerca pre carele au iubit sufletul mieu. Cercatu-l-am pre el, și n’am aflat pre el, chematu-l-am pre el, și nu m’au ascultat.
3. Aflatu-m’au cei ce păzăsc, cei ce încunjură în cetate. „Au doară pre care au iubit sufletul mieu aț văzut?“
4. Cât de puțin deaca trecuiu de la ei, până unde aflaiu pre carele au iubit sufletul mieu; ținutu-l-am pre el și nu l-am lăsat, până unde l-am băgat pre el în casa mâne-mea și la cămara ceiia ce m’au zămislit.
5. Jurat-am pre voi, featele Ierusalimului, întru puteare și întru tăriile țarinii, de veț rădica și veț scula dragostea, până unde va vrea!
6. Care e aceasta ce să suie den pustiiu, ca buciumi de fum, tămâiată cu zmirnă și tămâie, den toate prafurile făcătoriului de mir?
7. Iată patul lui Solomon, 60 de putearnici împrejurul lui, den cei tare ai lui Israil,
8. Toți țiind sabie, învățați războiul; om – sabia lui preste coapsa lui, de spaima nopților.
9. Nesilie ș’au făcut lui împăratul Solomon den leamnele Livanului.
10. Stâlpii lui au făcut de argint și plecătoriul lui de aur și primblarea lui mohorâtă, înlăuntrul lui cu pietri așternut; dragostea de la featele Ierusalimului.
11. Featele Sionului, ieșiț și vedeț la împăratul Solomon, întru cununa carea l-au cununat pre dânsul maica lui, în ziua gineriei lui și în ziua veseliei inimii lui!
CAP 4 modifică
1. Iată, ești frumoasă, cea de aproapele mieu, iată, ești frumoasă! Ochii tăi – porumbițe, afară den tăcearea ta; părul tău – ca turmele caprelor carele s’au descoperit de la Galaad.
2. Dinții tăi – ca turmele celor tunse, carele s’au suit de la baie, toate cu geamene, și fără fiiu nu iaste întru eale.
3. Ca funea cea roșie – buzele tale și graiul tău – frumos. Ca coaja rodiei – mărul tău afară den tăcearea ta.
4. Ca turnul lui David – grumazul tău, cel zidit la Thalpioth; 1000 de scuturi spânzurați sânt pre el, toate svârliturile celor tari.
5. Doao țâțe ale tale – ca doi pui geameni ai căprioarii, cei ce pasc în crini.
6. Până unde va sufla ziua și se vor porni umbrele, mearge-m-voiu mie cătră măgura zmirnei și cătră dealul Livanului.
7. Toată ești frumoasă, cea de aproapele mieu, și hulă nu iaste întru tine.
8. Vino de la Livan, mireasă, vino de la Livan! Veni-vei și vei treace de ’nceputul credinței, de la capul lui Saniir și Aermon, de la stânile leilor, de la munții pardoșilor.
9. Datu-ne-ai inimă, sora noastră, mireasă, îndârjitu-ne-ai pre noi cu unul dentru ochii tăi, cu un șâr de la grumazul tău.
10. Ce să înfrumsețară țițele tale, sora mea, nevastă!
11. Ce să înfrumsețară țițele tale de vin! Și mirosul hainelor tale – mai mult decât toate mirosurile!
12. Fagur pică buzele tale, nevastă, miare și lapte e supt limba ta, și mirosul hainelor tale – ca mirosul Livanului. Grădină închisă, soru-mea, nevastă,
13. Grădină închisă, izvor pecetluit.
14. Trimiterile tale – grădină cu rodii cu roadă den muguri, chipri cu nardii:
15. Nardu și șofran, trestie și scorțișoară, de toate leamnele Livanului, zmirnă, aloi, cu toate ceale de frunte mirosuri.
16. Izvorul grădinii și fântâna apei vii și duduind, de la Livan.
17. Scoală-te, crivețe, și vino, austre, și suflă spre grădina mea și curgă mirosurile tale.
CAP 5 modifică
1. Pogoare-se frățiorul mieu la grădina lui și să mănânce roadă poamelor lui.
2. Întraiu în grădina mea, soru-mea, nevastă! Cules-am zmirna mea, cu mirosurile meale, mâncat-am pâinea mea cu miarea mea, băut-am vinul mieu cu laptele mieu. Mâncați, cei de aproape, și beați și vă îmbătați, fraților!
3. Eu dormu și inema mea bdenuiaște, glasul frățiorului mieu bate la ușă: „Deșchide-m, sora mea, cea de aproapele mieu, porumbița mea, deplina mea, căce capul mieu să împlu de roao și părul mieu, de râurări de noapte“.
4. Dezbrăcatu-m’am de cămașa mea, cum mă voiu îmbrăca cu ea? Spălat-am picioarele meale, cum voiu pângări pre eale?
5. Frățiorul mieu trimis-au mâna lui pren gaură și pântecele mieu să turbură spre el.
6. Sculaiu-mă eu să deșchiz fratelui mieu, den mânile meale au picat zmirnă, deagetele meale, pline de zmirnă, pre mânile încuitorii.
7. Deșchișu eu frățiorului mieu, frățiorul mieu trecu; sufletul mieu ieși, cu cuvântul lui cercaiu-l pre el, și n’am aflat pre el; chemaiu-l pre el, și n’au ascultat pre mine.
8. Aflatu-m’au păzitorii cei ce încunjură cetatea, loviră-mă și mă răniră, luară-m brobodealnicul mieu de la mine păzitorii zidurilor.
9. Jurat-am pre voi, featele Ierusalimului, întru puteri și întru tăriile țarinii, de veți afla pre frățiorul mieu, vestiți lui căce rănită de dragoste eu sânt!
10. Ce e frățiorul tău, de la frățior, cea frumoasă în muieri? Ce e frățiorul tău, de la frățior, căce așa ne-ai jurat pre noi?
11. Frățiorul mieu – alb și rumen, alesu dentru zeci de mii.
12. Capul lui – cap de aur; cosițele lui – brazi, neagri ca corbul.
13. Ochii lui – ca porumbițele preste împlerile apelor, spălate cu lapte, șăzând la împlerile apelor.
14. Fălcile lui – ca năstrăpile mirosului, odrăslind mirosituri; buzele lui – crini picând zmirnă aleasă.
15. Mâinile lui – oable de aur, pline de tharsis; pântecele lui – tablă de elefand preste piatră de zamfir.
16. Pulpele lui – stâlpi de marmură, întemeiați pe cuiburi de aur; chipul lui – ca Livanul, ales ca chedrii.
17. Gâtlejul lui – îndulcire și tot pohtă; acesta e frățiorul mieu și acesta e aproapele mieu, featele Ierusalimului!
18. Unde să duse frățiorul tău, cea frumoasă întru muieri? Unde au privit frățiorul tău? Și-l vom cerca pre el cu tine împreună.
CAP 6 modifică
1. Frățiorul mieu pogoară-se la grădina lui, la năstrăpile mirosului, să pască în grădini și să adune crini.
2. Eu frățiorului mieu și frățiorul mieu mie, cel ce paște în crini.
3. Frumoasă ești, cea de aproapele mieu, ca o bunăvreare, frumoasă ca Ierusalimului, spaimă, ca ceale rânduite.
4. Întoarce ochii tăi den potriva mea, căce ei m’au zburat. Părul tău – ca turmele caprelor, carele s’au suit de la Galaad.
5. Dinții tăi – ca turmele celor tunse, carele s’au suit de la baie, toate cu geameni, și nefăcând copii și nu iaste întru eale.
6. Ca o ață roșie – buzele tale și graiul tău frumos, ca coaja rodiei, mărul tău, afară den tăcearea ta.
7. 60 sânt împărătease și 80 țiitoare, și fecioare care n’au număr;
8. Una iaste porumbița mea, deplina mea; una iaste maicii ei, aleasă iaste ceea ce au născut pre ea. Văzutu-o-au pre ea feate și au fericit pre ea; împărătease și țiitorile, și vor lăuda pre ea.
9. Care e aceasta carea să iveaște ca zorile, frumoasă ca luna, aleasă ca soarele, spaimă ca ceale rânduite?
10. La grădina nucului am pogorât, să văz întru nașterea pârâului, să văz de au înflorit via, înflorit-au rodiile; acolo voiu da țâțele meale ție.
11. N’au cunoscut sufletul mieu, pusu-m’au întru carăle lui Aminadav.
12. Întoarce-te! Întoarce-te, Sulamiteanco! Întoarnă-te și vom vedea întru tine!
CAP 7 modifică
1. Ce veț vedea la Sulamiteancă ceaea ce vine, ca horele taberilor? Ce s’au înfrumusățat pașii tăi cu încălțămintele tale, fiica lui Navad! Rândurile coapselor tale aseamene-s cu șârurile, lucru de mâni de meșter.
2. Buricul tău – clondiriu oblu, nu lipsindu-se de amestecătură; pântecele tău – stog de grâu îngrădit cu crini.
3. Doao țâțe ale tale – ca doi pui geameni de căprioară.
4. Cerbicea ta – ca un turn de elefand; ochii tăi – ca iazere în Esevon, în porți de mulțime de feate; narea ta – ca turnul Livanului, socotind fața Damascului.
5. Capul tău preste tine – ca Carmilul, și împletitura capului tău – ca mohorâtul, împărat legat întru alergături.
6. Ce te-ai înfrumusățat și ce te-ai îndulcit, dragoste, întru desfătăciunile tale!
7. Aceasta e mărimea ta. Asămănași-te finicului și țâțele tale, cu strugurii.
8. Ziș: „Sui-mă-voiu preste finic, ținea-voiu înălțimile lui“. Și vor fi dară țâțele tale ca strugurii viei și mirosul nasului tău, ca mearele.
9. Și gâtlejul tău, ca vinul cel bun, mergând la frățiorul mieu la îndireptări, destulindu-mă cu buzele meale și cu dinții.
10. Eu – frățiorului mieu și preste mine întoarcerea lui.
11. Vino, frățiorul mieu, să ieșim la țarină, să mânem în sate!
12. Să mânecăm la vii, să vedem de au înflorit via, înflorit-au coacerea, înflorit-au rodiile; acolo voiu da țâțele meale ție.
13. Mandragorile au dat miros și, la ușile noastre, toate roadele pomilor, noao spre vechi, frățiorul mieu, păzit-am ție.
CAP 8 modifică
1. Cine-ț va da, frățiorul mieu, sugând țâțele maicii meale; aflându-te afară, săruta-te-voiu și încă nu mă vor defăima.
2. Lua-te-voiu, băga-te-voiu în casa maicii meale și la cămara cei ce m’au zemislit învăța-m-ei; adăpa-te-voiu de vinul cel mirositoriu de la curgerea rodiilor meale.
3. Stânga lui – supt capul mieu și direapta lui mă va lua pre mine.
4. Jurat-am pre voi, featele Ierusalimului, întru puteri și întru tăriile țarinei, ce rădicați și ce sculaț dragostea până unde va vrea!
5. Cine e aceasta ce să suie albită, înflorită, răzimându-se pre frățiorul ei? Supt măr am sculat, pre tine acolo te-au chinuit maica ta, acolo te-au chinuit ceaea ce te-au născut.
6. Pune-mă ca o peceate pre inema ta, ca o peceate pre brațul tău! Căci tare e ca moartea dragostea; grea e ca iadul râvnirea. Prejur peneale ei – ca prejur peneale focului; cărbuni de foc – văpăile ei.
7. Apă multă nu va putea să stingă dragostea și râurile nu vor potopi pre ea; de va da bărbatul toată avuția lui în dragoste, cu defăimare îl vor defăima pre el.
8. Sor noastră e mică și țâțe n’are; ce vom face surorii noastre în ziua carea să va grăi întru ea?
9. De iaste zidu, să zidim preste ea băști de argint; și de iaste ușă, să scriem pre ea scândură de chedru.
10. Eu – zidu, și țâțele meale – ca turnurile; eu eram înaintea ochilor lui aflând pace.
11. Vie s’au făcut lui Solomon în Veelamon; dat-au via lui celor ce păzesc, omul va aduce întru roada lui 1000 de arginți.
12. Via mea a mea e înaintea mea; cei o mie – ai lui Solomon și cei 200 – celor ce păzesc roadă lui!
13. Cela ce șade în grădini, priatenii luând aminte glasului tău, auzit îl fă mie!
14. Fugi, frățiorul mieu, și te asamănă cu căprioara sau cu puiul cerbului preste munții mirositurilor.
| ▲ Începutul paginii. |