Biblia(Biblia de la București)/Testamentul Vechi/Malahia

Zaharia DUMNEZEIASCA SCRIPTURĂ VEACHE
MALAHIA
Ascunsele ceale
Capitolul: 1 2 3 4


CAP 1 modifică

Mustrarea lui Israil. Jârtvele curate, și cinstirea numelui Domnului întru neamuri.


1. Luarea cuvântului Domnului asupra lui Israil, în mâna îngerului lui. Și puneț în inimile voastre.

2. „Iubit-am pre voi, zice Domnul, și ziceți ‘Întru ce ai iubit pre noi?’ Nu era Isaf frate lui Iacov, zice Domnul, și iubiiu pre Iacov?

3. Și pre Isaf am urât și am rânduit hotarăle lui spre stingere, și moștenirea lui spre dările pustiiului.

4. Pentru căci va zice Idumea: ‘S’au surpat, și ne vom întoarce și vom zidi de iznoavă ceale pustiite ale ei’, aceastea zice Domnul Atotțiitoriul: Ei de iznoavă vor zidi, și eu voiu surpa; și să vor chema lor hotarăle fărădelegii și nărodul preste carele s’au rânduit Domnul, până în veac.

5. Și ochii voștri vor vedea și voi veți grăi: ‘Măritu-s’au Domnul mai pesus decât hotarăle lui Israil’.

6. Fiiul măreaște pre tată și sluga de domnul lui să va teame; și de sânt eu tată, unde iaste mărirea mea? Și de sânt eu Domnu, unde iaste frica mea?, zice Domnul Atotțiitoriul. Voi, preoții ceia ce defăimați numele mieu, și ați zis: ‘Întru ce am defăimat numele tău?’;

7. Aducând cătră jârtăvnicul mieu pâini spurcate, și ziceați: ‘Întru ce am spurcat pre eale?’, zicând voi: ‘Masa Domnului defăimată iaste, și cealea ce să pun deasupra defăimatu-s’au’.

8. Pentru că, de veți apropia orbul la jârtve, nu iaste rău? Și de vei apropia pre șchiop, au pre bolnav, nu e rău? Ad’ dară pre ea povățuitoriului tău, de va priimi au va lua obrazul tău, zice Domnul Atotțiitoriul.

9. Și acum rugați fața Dumnezăului vostru, și vă rugați lui; în mâinile voastre s’au făcut aceastea,; au lua-voiu dentru voi fața voastră? zice Domnul Atotțiitoriul.

10. Pentru căci și întru voi să vor încuia ușile și nu veț aprinde jârtăvnicul mieu în dar, nu-m iaste mie voia întru voi, zice Domnul Atotțiitoriul, și jârtve nu voiu priimi den mâinile voastre.

11. Pentru că, de la răsăriturile soarelui și până la apusuri, numele mieu s’au proslăvit întru limbi, și în tot locul tămâie să aduceț numelui mieu și jârtvă curată, pentru căci mare e numele mieu întru limbi, zice Domnul Atotțiitoriul.

12. Și voi spurcați pre el, zicând voi: ‘Masa Domnului spurcată iaste, și cealea ce să pun deasupra defăimatu-s’au, mâncările lui’.

13. Și aț zis: ‘Aceastea den patima cea rea sânt’. Și le-am suflat pre eale, zice Domnul Atotțiitoriul. Și aduceț jafurile, și ceale șchioape, și ceale ce să dodeiesc, și aduceți jârtva. Au priimi-voiu aceastea den mâinile voastre? zice Domnul Atotțiitoriul.

14. Și blestemat cel ce au fost tare, și au fost în turma lui parte bărbătească, și ruga lui asupra lui, și jârtvuiaște cea stricată Domnului, pentru că Împărat mare eu sânt, zice Domnul Atotțiitoriul, și numele mieu, luminat întru limbi.

CAP 2 modifică

Mustrarea păcatelor leviților și ale norodului.


1. Și acum porunca aceasta iaste cătră voi, preoților!

2. De nu veți asculta și de nu veți pune la inima voastră ca să dați mărire numelui mieu, zice Domnul Atotțiitoriul, și voiu trimite preste voi blestemul și voiu blestema blagoslovenia voastră, și voiu blestema pre ea și nu va fi întru voi.

3. Căci iată, eu osăbescu voao umărul și voiu răsipi bandoru preste obrazele voastre, bandorul sărbătorilor voastre, și voiu lua pre voi la un loc.

4. Și veți cunoaște că eu am trimis cătră voi porunca aceasta, ca să fie făgăduința mea cătră leviți, zice Domnul Atotțiitoriul.

5. Făgăduința mea era cu el, a vieții și a păcii, și am dat lui cu frică a să teame de mine și de cătră fața numelui mieu să să ferească el.

6. Leagea adevărului era în rostul lui și strâmbătate nu s’au aflat în buzele lui, cu pace îndireptând au mersu cu mine, și pre mulți au întorsu de la strâmbătate.

7. Căci buzele preoților vor păzi înțeleagere și leage vor cerca den rostul lui, căci îngerul Domnului Atotțiitoriului iaste.

8. Și voi v’ați abătut den cale, și ați slăbit pre mulți în leage. Stricat-ați făgăduința lui Levi, zice Domnul Atotțiitoriul.

9. Și eu am dat pre voi defăimați și lepădați la toate limbile, pentru care voi n’ați păzit căile meale ce fățăriiați în leage.

10. Au nu iaste un tată voao tuturor, au nu un Dumnezău v’au zidit pre voi? Ce căci ați lăsat fieștecarele pre fratele lui, ca să spurcați făgăduința părinților voștri?

11. Părăsitu-s’au Iuda, și urâciune s’au făcut în Israil și în Ierusalim, pentru căci au spurcat Iuda sfintele Domnului, carele au iubit, și s’au meșterșugit la dumnezei striini.

12. Piarde-va de tot Domnul pre omul cela ce face aceastea, până unde să va și smeri den lăcașurile lui Iacov și den ceia ce aduc jârtvă Domnului Atotțiitoriului.

13. Și aceastea care urâiam ați făcut, acoperâiați cu lacrămi jârtăvnicul Domnului, și cu plânsu și cu suspinu tăiați, și încă mai iaste vreadnic a căuta la jârtvă sau a lua priimire den mânile voastre?

14. Și ați zis: ‘Pentru căci?’ Domnul au mărturisit între tine și între muiarea tinereațelor tale, pre care o ai lăsat, și aceasta e împreunată cu tine și muiare făgăduinții tale.

15. Și n’au făcut bine? Și rămășița duhului lui? Și ați zis: ‘Ce altă, fără numai sămânță ceare Dumnezău?’ Și păziți cu duhul vostru și muiare tinereațelor tale să nu părăsești.

16. Ce, de ai urât, o ai gonit, zice Domnul, Dumnezeul lui Israil, și va acoperi necurăția preste gândurile tale, zice Domnul Dumnezău Atotțiitoriul. Și păziți cu duhul vostru și să nu părăsiți.

17. Ceia ce ați întărâtat pre Domnul cu cuvintele voastre și ziceați: ‘Întru ce am întărâtat pre tine?’ – Când ziceați voi: ‘Tot cela ce face răul bine iaste înaintea Domnului și întru ei el au binevrut’, și ‘Unde iaste Dumnezăul direptații?’.

CAP 3 modifică

Prorocie despre Mesia. Îndemnarea norodului la pocăință. Mustrări pentru neaducerea pârgelor.


1. Iată, voiu trimite pre îngerul mieu și va căuta cale înaintea feații meale și fără veaste va veni la beseareca lui Domnul pre carele voi cercați și îngerul făgăduinții pre carele voi voiți. Iată, vine!, zice Domnul Atotțiitoriul.

2. Și cine va răbda ziua întrării lui? Sau cine va sta întru vedearea lui? Pentru căci el întră ca focul topitoriului și ca iarba celor ce spală.

3. Și va șădea topind și curățind ca argintul și ca aurul, și va curăți pre fiii lui Levi, și va turna pre ei ca aurul și ca argintul, și vor fi Domnului aducând jârtve întru direptate.

4. Și va plăcea Domnului jârtva Iudei și a Ierusalimului, ca zilele veacului și ca anii cei mai denainte.

5. Și mă voiu apropia cătră voi cu judecată și voiu fi mărturie grabnică asupra fărmăcătorilor, și asupra preacurvelor, și asupra celor ce jură pre numele mieu pre minciuni, și asupra celor ce scad sâmbria năimitului și asupresc vădovile și dau palme surimanilor, și ceia ce abat judecata nemearnicului, și pre cei ce nu să tem de mine, zice Domnul Atotțiitoriul.

6. Pentru că Eu sânt Domnul Dumnezeul vostru, nu m’am schimbat, și voi, fiii lui Iacov, nu vă feriți

7. De cătră păcatele părinților voștri, abătut-ați legiuirile meale și nu le-ați păzit; întoarceți-vă cătră mine, și mă voiu întoarce cătră voi, zice Domnul Atotțiitoriul.

8. Și ați zis: ‘Întru ce ne vom întoarce?’ Au amăgi-va om pre Dumnezeu? Pentru că voi mă amăgiți pre mine și ați zis: ‘Întru ce am amăgit?’ Căci ceale preste zeci și începăturile cu voi sânt.

9. Și căutând voi căutați, și pre mine voi înșălați. Anul s’au săvârșit.

10. Și ați băgat toate veniturile la visterie, și va fi jaful la casele voastre. Întoarceți-vă, dară, întru aceasta, zice Domnul Atotțiitoriul, de nu voiu deșchide voao jgheaburile ceriului și voiu vărsa blagoslovenia mea voao până va fi destul.

11. Și voiu osebi voao spre mâncare și nu voiu strica voao roada pământului și nu va slăbi via voastră cea den țarină, zice Domnul Atotțiitoriul.

12. Și vor ferici pre voi toate limbile, pentru căci veți fi voi pământ voios, zice Domnul Atotțiitoriul.

13. Îngreuiat-aț asupra mea cuvintele voastre, zice Domnul, și ați zis: ‘Întru ce am grăit rău asupra ta?’

14. Zis-aț: ‘În deșărt iaste cel ce slujaște lui Dumnezeu, și ce mai mult, căci am păzit păzile lui și căci am mers rugători înaintea feații Domnului Atotțiitoriul.

15. Și acum noi fericim pre cei striini, și să zidesc de iznoavă toți ceia ce fac fărădelegi, și au stătut împotrivă lui Dumnezeu, și s’au mântuit!’.

16. Aceastea au grăit împotrivă cei ce să tem de Domnul, fieștecarele cătră aproapele său, și luo aminte Domnul, și ascultă, și scrise carte de pomenire înaintea lui celor ce să tem de Domnul și să smerescu de numele lui.

17. Și vor fi mie, zice Domnul Atotțiitoriul, la ziua carea eu fac spre ocrotire, și voiu aleage pre ei, în ce chip aleage omul pre fiiul lui, cela ce slujaște lui.

18. Și vă veți întoarce și veți vedea întru mijlocul direptului și întru mijlocul celui fără de leage, și întru mijlocul celui ce slujaște lui Dumnezeu și celui ce nu slujaște lui.

CAP 4 modifică

Ziua de judecată a Domnului. Răsărirea soarelui direptății. Prorocii mesianice și vremuri mai bune.


1. Că iată, zi vine arzând ca un cuptoriu, și va arde pre ei, și vor fi toț cei striini de fealiu, și toți cei ce fac fărădelegile trestie, și va aprinde pre ei ziua ceaea ce vine, zice Domnul Atotțiitoriul, și nu va rămânea dentru ei rădăcină, nici viță.

2. Și va răsări voao, celor ce vă teameți de numele mieu, soarele direptății, și leac întru aripile lui, și veți ieși, și veți juca ca vițeii cei den legături sloboziți.

3. Și veți călca de tot pre cei fără de leage, și vor fi cenușă supt picioarele voastre în ziua care eu fac, zice Domnul Atotțiitoriul.

4. Aduceți-vă aminte de Leagea lui Moisi, robului mieu, în ce chip am poruncit lui, în Horiv, cătră tot norodul lui Israil direptăți și porunci.

5. Și iată, eu voiu trimite voao pre Ilie Thezviteanul, și mai nainte de a veni ziua Domnului cea mare și luminoasă,

6. Carele va așăza inima părintelui cătră fiiu, și inima omului cătră aproapele lui, ca nu, viind, să lovesc pământul fără veaste“.


▲ Începutul paginii.