Biblia/Noul Testament/Efeseni/Capitolul 1
- Pavel, apostol al lui Iisus Hristos prin voința lui Dumnezeu, sfinților care sunt în Efes și credincioșilor întru Hristos Iisus:
- Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Iisus Hristos!
- Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească;
- Precum întru El ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără de prihană înaintea Lui,
- Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotință a voii Sale,
- Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit;
- Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui și iertarea păcatelor, după bogăția harului Lui,
- Pe care l-a făcut să prisosească în noi, în toată înțelepciunea și priceperea;
- Făcându-ne cunoscută taina voii Sale, după buna Lui socotință, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte,
- Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăși unite în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ - toate întru El,
- Întru Care și moștenire am primit, rânduiți fiind mai înainte - după rânduiala Celui ce toate le lucrează, potrivit sfatului voii Sale, -
- Ca să fim spre lauda slavei Sale, noi cei ce mai înainte am nădăjduit întru Hristos.
- Întru Care și voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, ați fost pecetluiți cu Sfântul Duh al făgăduinței,
- Care este arvuna moștenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiți de El și spre lauda slavei Sale.
- Drept aceea, și eu auzind de credința voastră în Domnul Iisus și de dragostea cea către toți sfinții,
- Nu încetez a mulțumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele,
- Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înțelepciunii și al descoperirii, spre deplina Lui cunoaștere,
- Și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui, în cei sfinți,
- Și cât de covârșitoare este mărimea puterii Lui față de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem.
- Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morți și așezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri,
- Mai presus decât toată începătoria și stăpânia și puterea și domnia și decât tot numele ce se numește, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor.
- Și toate le-a supus sub picioarele Lui și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii,
- Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți.
▲ Începutul paginii. |