Biblia/Noul Testament/Faptele Apostolilor/Capitolul 17


  1. Și după ce au trecut prin Amfipoli și prin Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
  2. Și după obiceiul său, Pavel a intrat la ei și în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,
  3. Deschizându-le și arătându-le că Hristos trebuia să pătimească și să învieze din morți, și că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus.
  4. Și unii dintre ei au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila, și mare mulțime de elini închinători la Dumnezeu și dintre femeile de frunte nu puține.
  5. Iar iudeii, umplându-se de invidie și luând cu ei pe câțiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea și, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului.
  6. Dar, negăsindu-i, târau pe Iason și pe câțiva frați la mai-marii cetății, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit și aici;
  7. Pe aceștia i-a găzduit Iason; și toți aceștia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus.
  8. Și au tulburat mulțimea și pe mai-marii cetății, care auzeau acestea.
  9. Și luând chezășie de la Iason și de la ceilalți, le-au dat drumul.
  10. Iar frații au trimis îndată, noaptea, la Bereea, pe Pavel și pe Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor.
  11. Și aceștia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt așa.
  12. Au crezut mulți dintre ei și dintre femeile de cinste ale elinilor, și dintre bărbați nu puțini.
  13. Și când au aflat iudeii din Tesalonic că și în Bereea s-a vestit de către Pavel cuvântul lui Dumnezeu, au venit și acolo, întărâtând și tulburând mulțimile.
  14. Și atunci îndată frații au trimis pe Pavel, ca să meargă spre mare; iar Sila și cu Timotei au rămas acolo în Bereea.
  15. Iar cei ce însoțeau pe Pavel l-au dus până la Atena; și luând ei porunci către Sila și Timotei, ca să vină la el cât mai curând, au plecat.
  16. Iar în Atena, pe când Pavel îi aștepta, duhul lui se îndârjea în el, văzând că cetatea este plină de idoli.
  17. Deci discuta în sinagogă cu iudeii și cu cei credincioși, și în piață, în fiecare zi, cu cei ce erau de față.
  18. Iar unii dintre filozofii epicurei și stoici discutau cu el, și unii ziceau: Ce voiește, oare, să ne spună acest semănător de cuvinte? Iar alții ziceau: Se pare că este vestitor de dumnezei străini, fiindcă binevestește pe Iisus și Învierea.
  19. Și luându-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicând: Putem să cunoaștem și noi ce este această învățătură nouă, grăită de tine?
  20. Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să știm ce vor să fie acestea.
  21. Toți atenienii și străinii, care locuiau acolo, nu-și petreceau timpul decât spunând sau auzind ceva nou.
  22. Și Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbați atenieni, în toate vă văd că sunteți foarte evlavioși.
  23. Căci străbătând cetatea voastră și privind locurile voastre de închinare, am aflat și un altar pe care era scris: "Dumnezeului necunoscut". Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiți, pe Acesta Îl vestesc eu vouă.
  24. Dumnezeu, Care a făcut lumea și toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului și al pământului, nu locuiește în temple făcute de mâini,
  25. Nici nu este slujit de mâini omenești, ca și cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viață și suflare și toate.
  26. Și a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată fața pământului, așezând vremile cele de mai înainte rânduite și hotarele locuirii lor,
  27. Ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi și L-ar găsi, deși nu e departe de fiecare dintre noi.
  28. Căci în El trăim și ne mișcăm și suntem, precum au zis și unii dintre poeții voștri: căci ai Lui neam și suntem.
  29. Fiind deci neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să socotim că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite de meșteșugul și de iscusința omului.
  30. Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neștiinței, vestește acum oamenilor ca toți de pretutindeni să se pocăiască,
  31. Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredințare, prin Învierea Lui din morți.
  32. Și auzind despre învierea morților, unii l-au luat în râs, iar alții i-au zis: Te vom asculta despre aceasta și altădată.
  33. Astfel Pavel a ieșit din mijlocul lor.
  34. Iar unii bărbați, alipindu-se de el, au crezut, între care și Dionisie Areopagitul și o femeie cu numele Damaris, și alții împreună cu ei.


▲ Începutul paginii.