Biblia/Noul Testament/II Tesaloniceni/Capitolul 3

←←Capitolul 2 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Noul Testament, II Tesaloniceni, Capitolul 3)
I Timotei, Capitolul 1→→


  1. În sfârșit, fraților, rugați-vă pentru noi, ca cuvântul Domnului să se răspândească și să se preamărească, ca și la voi,
  2. Și ca să ne izbăvim de oamenii cei nesocotiți și vicleni. Căci credința nu este a tuturor;
  3. Dar credincios este Domnul, Care vă va întări și vă va păzi de cel viclean.
  4. Despre voi, încredințați suntem în Domnul, că cele ce vă poruncim, voi le faceți și le veți face.
  5. Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos!
  6. Fraților, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriți de orice frate care umblă fără rânduială și nu după predania pe care ați primit-o de la noi.
  7. Căci voi înșivă știți cum trebuie să vă asemănați nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi,
  8. Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă și cu trudă, am lucrat noaptea și ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi.
  9. Nu doar că n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înșine pildă vouă, spre a ne urma.
  10. Căci și când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.
  11. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind.
  12. Dar unora ca aceștia le poruncim și-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în liniște și să-și mănânce pâinea lor.
  13. Iar voi, fraților, nu pregetați să faceți ce e bine.
  14. Și dacă vreunul nu ascultă de cuvântul nostru prin epistolă, pe acela să-l însemnați și să nu mai aveți cu el nici un amestec, ca să-i fie rușine.
  15. Dar să nu-l socotiți ca pe un vrăjmaș, ci povățuiți-l ca pe un frate.
  16. Și Însuși Domnul păcii să vă dăruiască vouă pace totdeauna și în tot chipul! Domnul fie cu voi cu toți!
  17. Salutarea cu mâna mea - a lui Pavel; acesta este semnul meu în orice scrisoare. Așa scriu.
  18. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi cu toți! Amin.


▲ Începutul paginii.