Biblia/Noul Testament/I Corinteni/Capitolul 15

11302Biblia — (Noul Testament, I Corinteni, Capitolul 15)


  1. Vă aduc aminte, fraților, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ați și primit-o, întru care și stați,
  2. Prin care și sunteți mântuiți; cu ce cuvânt v-am binevestit-o - dacă o țineți cu tărie, afară numai dacă n-ați crezut în zadar S
  3. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
  4. Și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi;
  5. Și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
  6. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit;
  7. După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
  8. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie.
  9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
  10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toți. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
  11. Deci ori eu, ori aceia, așa propovăduim și voi așa ați crezut.
  12. Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morților?
  13. Dacă nu este înviere a morților, nici Hristos n-a înviat.
  14. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră.
  15. Ne aflăm încă și martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morții nu înviază.
  16. Căci dacă morții nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
  17. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre;
  18. Și atunci și cei ce au adormit în Hristos au pierit.
  19. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii.
  20. Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți.
  21. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților.
  22. Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia.
  23. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,
  24. După aceea, sfârșitul, când Domnul va preda împărăția lui Dumnezeu și Tatălui, când va desființa orice domnie și orice stăpânire și orice putere.
  25. Căci El trebuie să împărățească până ce va pune pe toți vrăjmașii Săi sub picioarele Sale.
  26. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.
  27. "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice: "Că toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate.
  28. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci și Fiul însuși Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toți.
  29. Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morți? Dacă morții nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?
  30. De ce mai suntem și noi în primejdie în tot ceasul?
  31. Mor în fiecare zi! V-o spun, fraților, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
  32. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morții nu înviază, să bem și să mâncăm, căci mâine vom muri!
  33. Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.
  34. Treziți-vă cum se cuvine și nu păcătuiți. Căci unii nu au cunoștință de Dumnezeu; o spun spre rușinea voastră.
  35. Dar va zice cineva: Cum înviază morții? Și cu ce trup au să vină?
  36. Nebun ce ești! Tu ce semeni nu dă viață, dacă nu va fi murit.
  37. Și ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
  38. Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, și fiecărei semințe un trup al său.
  39. Nu toate trupurile sunt același trup, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor.
  40. Sunt și trupuri cerești și trupuri pământești; dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești.
  41. Alta este strălucirea soarelui și alta strălucirea lunii și alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebește în strălucire.
  42. Așa este și învierea morților: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
  43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
  44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este și trup duhovnicesc.
  45. Precum și este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață";
  46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
  47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
  48. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și cum este cel ceresc, așa sunt și cei cerești.
  49. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm și chipul celui ceresc.
  50. Aceasta însă zic, fraților: Carnea și sângele nu pot să moștenească împărăția lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moștenește nestricăciunea.
  51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba,
  52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbița cea de apoi. Căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba.
  53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune și acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
  54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune și acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghițită de biruință.
  55. Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?".
  56. Și boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
  57. Dar să dăm mulțumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos!
  58. Drept aceea, frații mei iubiți, fiți tari, neclintiți, sporind totdeauna în lucrul Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.


▲ Începutul paginii.