Biblia/Noul Testament/I Ioan/Capitolul 2

11652Biblia — (Noul Testament, I Ioan, Capitolul 2)


  1. Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiți, și dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept.
  2. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi.
  3. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui.
  4. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzește, mincinos este și întru el adevărul nu se află.
  5. Iar cine păzește cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârșită. Prin aceasta, cunoaștem că suntem întru El.
  6. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble.
  7. Iubiților, nu vă scriu poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care o aveați de la început; porunca cea veche este cuvântul pe care l-ați auzit.
  8. Iarăși, vă scriu poruncă nouă, ceea ce adevărat întru El și întru voi, pentru că întunericul se duce și lumina cea adevărată începe să răsară.
  9. Cine zice că este în lumină și pe fratele său îl urăște, acela este în întuneric până acum.
  10. Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și sminteală nu este în el.
  11. Iar cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.
  12. Vă scriu vouă, copiilor, fiindcă iertate v-au fost păcatele pentru numele Lui.
  13. Vă scriu vouă, părinților, pentru că ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă ați biruit pe cel viclean. V-am scris, copiilor, pentru că ați cunoscut pe Tatăl.
  14. V-am scris, părinților, fiindcă ați cunoscut pe Cel ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteți tari și cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel viclean.
  15. Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;
  16. Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume.
  17. Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
  18. Copii, este ceasul de pe urmă, și precum ați auzit că vine antihrist, iar acum mulți antihriști s-au arătat; de aici cunoaștem noi că este ceasul de pe urmă.
  19. Dintre noi au ieșit, dar nu erau de-ai noștri, căci de-ar fi fost de-ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toți de-ai noștri, de aceea au ieșit.
  20. Iar voi, ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate.
  21. V-am scris vouă, nu pentru că nu știți adevărul, ci pentru că îl știți și știți că nici o minciună nu vine din adevăr.
  22. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul.
  23. Oricine tăgăduiește pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturisește pe Fiul are și pe Tatăl.
  24. Deci, ceea ce ați auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl.
  25. Și aceasta este făgăduința pe care El ne-a făgăduit-o: Viața veșnică.
  26. Acestea v-am scris vouă despre cei ce vă amăgesc.
  27. Cât despre voi, ungerea pe care ați luat-o de la El rămâne întru voi și n-aveți trebuință ca să vă învețe cineva, ci precum ungerea Lui vă învață despre toate, și adevărat este și nu este minciună, rămâneți întru El, așa cum v-a învățat.
  28. Și acum, copii, rămâneți întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta și să nu ne rușinăm de El, la venirea Lui.
  29. Dacă știți că este drept, cunoașteți că oricine face dreptate este născut din El.


▲ Începutul paginii.