Biblia/Noul Testament/Luca/Capitolul 7
- Și după ce a sfârșit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.
- Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară.
- Și auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină și să vindece pe sluga lui.
- Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta,
- Căci iubește neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga.
- Iar Iisus mergea cu ei. Și nefiind El acum departe de casă, a trimis la El prieteni, zicându-I: Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu.
- De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul și se va vindeca sluga mea.
- Căci și eu sunt om pus sub stăpânire, având sub mine ostași, și zic acestuia: Du-te, și se duce, și altuia: Vino, și vine, și slugii mele: Fă aceasta, și face.
- Iar Iisus, auzind acestea, S-a minunat de el și, întorcându-Se, a zis mulțimii care venea după El: Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credință;
- Și întorcându-se cei trimiși acasă, au găsit sluga sănătoasă.
- Și după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain și cu El împreună mergeau ucenicii Lui și multă mulțime.
- Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, și mulțime mare din cetate era cu ea.
- Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge!
- Și apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te.
- Și s-a ridicat mortul și a început să vorbească, și l-a dat mamei lui.
- Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
- Și a ieșit cuvântul acesta despre El în toată Iudeea și în toată împrejurimea.
- Și au vestit lui Ioan ucenicii lui de toate acestea.
- Și chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul?
- Și ajungând la El, bărbații au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul?
- Și în acel ceas El a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea.
- Și răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește.
- Și fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.
- Iar, după ce trimișii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să priviți, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt?
- Dar ce ați ieșit să vedeți? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe și petrec în desfătare sunt în casele regilor.
- Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare prooroc? Da! Zic vouă: și mai mult decât un prooroc.
- Acesta este cel despre care s-a scris: "Iată trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta".
- Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el.
- Și tot poporul auzind, și vameșii s-au încredințat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.
- Iar fariseii și învățătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși, nebotezându-se de el.
- Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea?
- Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat; v-am cântat de jale și n-ați plâns.
- Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine și negustând vin, și ziceți: Are demon!
- A venit și Fiul Omului, mâncând și bând, și ziceți: Iată un om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor!
- Dar Înțelepciunea a fost găsită dreaptă de către toți fiii ei.
- Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă.
- Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir.
- Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir.
- Și văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă.
- Și răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, zise el.
- Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci.
- Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?
- Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat.
- Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei.
- Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
- Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele.
- De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește.
- Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele.
- Și au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă și păcatele?
- Iar către femeie a zis: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace.
▲ Începutul paginii. |