Biblia/Noul Testament/Marcu/Capitolul 15

10746Biblia — (Noul Testament, Marcu, Capitolul 15)


  1. Și îndată dimineața, arhiereii, ținând sfat cu bătrânii, cu cărturarii și cu tot sinedriul și legând pe Iisus, L-au dus și L-au predat lui Pilat.
  2. Și L-a întrebat Pilat: Tu ești regele iudeilor? Iar El, răspunzând, i-a zis: Tu zici.
  3. Iar arhiereii Îl învinuiau de multe.
  4. Iar Pilat L-a întrebat: Nu răspunzi nimic? Iată câte spun împotriva Ta.
  5. Dar Iisus nimic n-a mai răspuns, încât Pilat se mira.
  6. Iar la sărbătoarea Paștilor, le elibera un întemnițat pe care-l cereau ei.
  7. Și era unul cu numele Baraba închis împreună cu niște răzvrătiți, care în răscoală săvârșiseră ucidere.
  8. Și mulțimea, venind sus, a început să ceară lui Pilat să le facă precum obișnuia pentru ei.
  9. Iar Pilat le-a răspuns, zicând: Voiți să vă eliberez pe regele iudeilor?
  10. Fiindcă știa că arhiereii Îl dăduseră în mâna lui din invidie.
  11. Dar arhiereii au ațâțat mulțimea ca să le elibereze mai degrabă pe Baraba.
  12. Iar Pilat, răspunzând iarăși, le-a zis: Ce voi face deci cu cel despre care ziceți că este regele iudeilor?
  13. Ei iarăși au strigat: Răstignește-L!
  14. Iar Pilat le-a zis: Dar ce rău a făcut? Iar ei mai mult strigau: Răstignește-L!
  15. Și Pilat, vrând să facă pe voia mulțimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus, biciuindu-L, L-a dat ca să fie răstignit.
  16. Iar ostașii L-au dus înăuntrul curții, adică în pretoriu, și au adunat toată cohorta.
  17. Și L-au îmbrăcat în purpură și, împletindu-I o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.
  18. Și au început să se plece în fața Lui, zicând: Bucură-Te regele iudeilor!
  19. Și-L băteau peste cap cu o trestie și-L scuipau și, căzând în genunchi, I se închinau.
  20. Și după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de purpură și L-au îmbrăcat cu hainele Lui. Și L-au dus afară ca să-L răstignească.
  21. Și au silit pe un trecător, care venea din țarină, pe Simon Cirineul, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, ca să ducă crucea Lui.
  22. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește "locul Căpățânii".
  23. Și I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El n-a luat.
  24. Și L-au răstignit și au împărțit între ei hainele Lui, aruncând sorți pentru ele, care ce să ia.
  25. Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
  26. Și vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor.
  27. Și împreună cu El au răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui.
  28. Și s-a împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
  29. Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-și capetele și zicând: Huu! Cel care dărâmi templul și în trei zile îl zidești.
  30. Mântuiește-Te pe Tine Însuți, coborându-Te de pe cruce!
  31. De asemenea și arhiereii, batjocorindu-L între ei, împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să Se mântuiască!
  32. Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem și să credem. Și cei împreună răstigniți cu El Îl ocărau.
  33. Iar când a fost ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea.
  34. Și la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?
  35. Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie.
  36. Și, alergând, unul a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare.
  37. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul.
  38. Și catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos.
  39. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!
  40. Și erau și femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea,
  41. Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.
  42. Și făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei,
  43. Și venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus.
  44. Iar Pilat s-a mirat că a și murit și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult.
  45. Și aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul.
  46. Și Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, și a prăvălit o piatră la ușa mormântului.
  47. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus.


▲ Începutul paginii.