Biblia/Noul Testament/Matei/Capitolul 27
- Iar făcându-se dimineață, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare.
- Și, legându-L, L-au dus și L-au predat dregătorului Ponțiu Pilat.
- Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit și a adus înapoi arhiereilor și bătrânilor cei treizeci de arginți,
- Zicând: Am greșit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne privește pe noi? Tu vei vedea.
- Și el, aruncând arginții în templu, a plecat și, ducându-se, s-a spânzurat.
- Iar arhiereii, luând banii, au zis: Nu se cuvine să-i punem în vistieria templului, deoarece sunt preț de sânge.
- Și ținând ei sfat, au cumpărat cu ei Țarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.
- Pentru aceea s-a numit țarina aceea Țarina Sângelui, până în ziua de astăzi.
- Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Și au luat cei treizeci de arginți, prețul celui prețuit, pe care l-au prețuit fiii lui Israel,
- Și i-au dat pe Țarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul".
- Iar Iisus stătea înaintea dregătorului. Și L-a întrebat dregătorul, zicând: Tu ești regele iudeilor? Iar Iisus i-a răspuns: Tu zici.
- Și la învinuirile aduse Lui de către arhierei și bătrâni, nu răspundea nimic.
- Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi câte mărturisesc ei împotriva Ta?
- Și nu i-a răspuns lui nici un cuvânt, încât dregătorul se mira foarte.
- La sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un întemnițat pe care-l voiau.
- Și aveau atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
- Deci adunați fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiți să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care se zice Hristos?
- Că știa că din invidie L-au dat în mâna lui.
- Și pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului acestuia, că mult am suferit azi, în vis, pentru El.
- Însă arhiereii și bătrânii au ațâțat mulțimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă.
- Iar dregătorul, răspunzând, le-a zis: Pe cine din cei doi voiți să vă eliberez? Iar ei au răspuns: Pe Baraba.
- Și Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toți au răspuns: Să fie răstignit!
- A zis iarăși Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau și ziceau: Să fie răstignit!
- Și văzând Pilat că nimic nu folosește, ci mai mare tulburare se face, luând apă și-a spălat mâinile înaintea mulțimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veți vedea.
- Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!
- Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit și L-a dat să fie răstignit.
- Atunci ostașii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta,
- Și dezbrăcându-L de toate hainele Lui, I-au pus o hlamidă roșie.
- Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap și în mâna Lui cea dreaptă trestie; și, îngenunchind înaintea lui își băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor!
- Și scuipând asupra Lui, au luat trestia și-L băteau peste cap.
- Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui și L-au dus să-L răstignească.
- Și ieșind, au găsit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit să ducă crucea Lui.
- Și venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpățânii,
- I-au dat să bea vin amestecat cu fiere; și, gustând, nu a voit să bea.
- Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de proorocul: "Împărțit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămașa Mea au aruncat sorți".
- Și ostașii, șezând, Îl păzeau acolo.
- Și deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor.
- Atunci au fost răstigniți împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta și altul de-a stânga.
- Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-și capetele,
- Și zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-Te pe Tine Însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce!
- Asemenea și arhiereii, bătându-și joc de El, cu cărturarii și cu bătrânii, ziceau:
- Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu poate să Se mântuiască! Dacă este regele lui Israel, să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El.
- S-a încrezut în Dumnezeu: Să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Căci a zis: Sunt Fiul lui Dumnezeu.
- În același chip Îl ocărau și tâlharii cei împreună-răstigniți cu El.
- Iar de la ceasul al șaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea.
- Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?
- Iar unii dintre cei ce stăteau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie îl strigă Acesta.
- Și unul dintre ei, alergând îndată și luând un burete, și umplându-l de oțet și punându-l într-o trestie, Îi da să bea.
- Iar ceilalți ziceau: Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-L mântuiască.
- Iar Iisus, strigând iarăși cu glas mare, Și-a dat duhul.
- Și iată, catapeteasma templului s-a sfâșiat în două de sus până jos, și pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat;
- Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat.
- Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora.
- Iar sutașul și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
- Și erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I,
- Între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și mama fiilor lui Zevedeu.
- Iar făcându-se seară, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care și el era un ucenic al lui Iisus.
- Acesta, ducându-se la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. Atunci Pilat a poruncit să i se dea.
- Și Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat de in,
- Și l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, s-a dus.
- Iar acolo era Maria Magdalena și cealaltă Marie, șezând în fața mormântului.
- Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat,
- Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula.
- Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi.
- Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți.
- Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.
▲ Începutul paginii. |