Biblia/Noul Testament/Romani/Capitolul 8
- Drept aceea nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos Iisus.
- Căci legea duhului vieții în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului și a morții,
- Pentru că ceea ce era cu neputință Legii - fiind slabă prin trup - a săvârșit Dumnezeu, trimițând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului și pentru păcat a osândit păcatul în trup,
- Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după duh.
- Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.
- Căci dorința cărnii este moarte dar dorința Duhului este viață și pace;
- Fiindcă dorința cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.
- Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu.
- Dar voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.
- Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viață pentru dreptate,
- Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morți va face vii și trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuiește în voi.
- Drept aceea, fraților, nu suntem datori trupului, ca să viețuim după trup.
- Căci dacă viețuiți după trup, veți muri, iar dacă ucideți, cu Duhul, faptele trupului, veți fi vii.
- Căci câți sunt mânați de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
- Pentru că n-ați primit iarăși un duh al robiei, spre temere, ci ați primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte!
- Duhul însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.
- Și dacă suntem fii, suntem și moștenitori - moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă pătimim împreună cu El, ca împreună cu El să ne și preamărim.
- Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.
- Pentru că făptura așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
- Căci făptura a fost supusă deșertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nădejde,
- Pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.
- Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum.
- Și nu numai atât, ci și noi, care avem pârga Duhului, și noi înșine suspinăm în noi, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
- Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede?
- Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, așteptăm prin răbdare.
- De asemenea și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci Însuși Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.
- Iar Cel ce cercetează inimile știe care este dorința Duhului, căci după Dumnezeu El Se roagă pentru sfinți.
- Și știm că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după voia Lui;
- Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a și hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulți frați.
- Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și chemat; și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și mărit.
- Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?
- El, Care pe Însuși Fiul Său nu L-a cruțat, ci L-a dat morții, pentru noi toți, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El?
- Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează;
- Cine este Cel ce osândește? Hristos, Cel ce a murit, și mai ales Cel ce a înviat, Care și este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijlocește pentru noi!
- Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
- Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere".
- Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.
- Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
- Nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.
▲ Începutul paginii. |