Biblia/Vechiul Testament/Amos/Capitolul 1

10377Biblia — (Vechiul Testament, Amos, Capitolul 1)


  1. Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tecoa, care a avut vedenie pentru Israel în vremea lui Ozia, regele lui Iuda, în vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioaș, regele lui Israel, doi ani înaintea cutremurului de pământ.
  2. Și a zis: ?Când Domnul va striga puternic din Sion și din Ierusalim va slobozi glasul Său, jalnice vor fi pășunile păstorilor și uscat va fi vârful Carmelului".
  3. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Damascului, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, fiindcă ei au sfărâmat Galaadul cu tăvălugi de fier.
  4. Pentru aceasta voi trimite foc asupra casei lui Hazael și va mistui palatele lui Ben-Hadad;
  5. Și voi zdrobi zăvoarele Damascului și voi stârpi pe locuitorii din valea Aven și pe ai celui care ține în mână sceptrul din Bet-Eden și poporul cel din Aram va fi dus în robie la Chir", zice Domnul!
  6. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Gazei, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că ei au dus în robie mari tabere de robi, ca să le dea în mâna lui Edom;
  7. Pentru aceasta, foc voi năpusti în zidurile Gazei și palatele ei le va mistui;
  8. Pe tot locuitorul din Așdod îl voi stârpi și pe cel ce ține în mână sceptrul din Ascalon; și voi îndrepta către Acaron mâna Mea și rămășițele Filistenilor vor pieri", zice Domnul Dumnezeu.
  9. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Tirului, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că tabere întregi de robi au fost date în mâna lui Edom și nu și-au mai adus aminte de legământul cel dintre frați.
  10. Pentru aceasta voi trimite vâlvătăi de foc în zidurile Tirului și vor mistui palatele lui!"
  11. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Edomului, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, din pricină că el a urmărit cu sabia pe fratele său și că a înăbușit milostivirea lui. Din pricină că urgia lui a dăinuit necontenit și furia lui s-a dezlănțuit mereu;
  12. Pentru aceasta voi trimite foc în Teman și palatele cele din Bosra le va mistui".
  13. Așa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale feciorilor lui Amon, ba chiar pentru patru, nu Mă voi întoarce, căci ei au spintecat femeile însărcinate ale Galaadului, ca să-și întindă hotarele lor;
  14. Pentru aceasta voi aprinde foc în zidurile Rabei și văpaia va mistui palatele ei în ziua de război, în mijlocul vijeliei, în ziua cea de grea furtună.
  15. Și regele lor va merge în robie, împreună cu căpeteniile lui", zice Domnul!


▲ Începutul paginii.