Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)/Capitolul 28
←←Capitolul 27 | Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (Vechiul Testament, Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul), Capitolul 28) |
Capitolul 29→→ |
- Cel care se răzbună, de la Domnul va afla pedeapsă și păcatele lui le va ține minte.
- Iartă nedreptatea aproapelui tău și, atunci când te vei ruga tu, ți se vor ierta păcatele.
- Omul care ține mânie asupra omului, cum poate să ceară de la Dumnezeu vindecare?
- De omul cel asemenea lui nu-i este milă și pentru păcatele sale se roagă.
- El fiind trup, ține mânie, și cine va curăți păcatele lui?
- Adu-ți aminte de cele mai de pe urmă, de stricăciune și de moarte și te păzește de vrajbă și rămâi întru porunci.
- Adu-ți aminte de porunci și de așezământul de lege al Celui Preaînalt și nu te mânia pe aproapele, iertându-i lui neștiința.
- Depărtează-te de vrajbă și vei împuțina păcatele, că omul mânios va ațâța vrajbă.
- Și omul păcătos va tulbura pe prieten și, intre oamenii cei ce au pace, va arunca vrajbă.
- Precum este materia focului, așa se va aprinde și după putere vrajba va crește.
- După puterea omului va fi mânia lui; și după cum este avuția lui; va înălța mânia sa.
- Sfada grabnică aprinde foc și vrajba grabnică varsă sânge.
- De vei sufla în scânteie, se va aprinde, și de vei scuipa peste ea, se va stinge; amândouă ies din gura ta.
- Pe bârfitor și pe cel cu două limbi blestemați-i, că pe mulți care aveau pace i-au pierdut.
- Limba clevetitoare pe mulți i-a clătinat și i-a risipit dintr-un neam într-alt neam și cetăți tari a surpat și casele celor mari a stricat.
- Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit și le-a lipsit de ostenelile lor.
- Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu liniște.
- Lovitura biciului face vânătaie, iar lovitura limbii frânge oasele.
- Mulți au pierit de ascuțișul sabiei, dar mai mulți de uneltirile limbii.
- Fericit este cel care a scăpat de ea și care n-a trecut în mânia ei,
- Care n-a tras jugul ei și cu legăturile ei nu s-a legat.
- Că jugul ei jug de fier este și legăturile ei sunt legături de aramă.
- Moarte rea este moartea ei și mai de folos este șeolul decât ea.
- Nu va birui pe cei binecredincioși și în văpaia ei nu vor arde.
- Cei care părăsesc pe Domnul vor cădea într-însa și se va ațâța întru ei și nu se va stinge.
- Se va trimite asupra lor, ca leul; și ca pardosul fi va pierde.
- Vezi, îngrădește moșia ta cu spini și argintul tău și aurul tău leagă-l bine.
- Și cuvintelor tale fă jug și cumpănă și gurii tale fă-i ușă și încuietoare.
- Ia aminte ca nu cumva să aluneci cu ea și să nu cazi înaintea celui ce te pândește cu vicleșug.
▲ Începutul paginii. |