Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 14
- Altul voind să meargă pe apă și să călătorească prin cumplitele valuri se roagă la un lemn mai șubred decât luntrea care îl poartă.
- Această luntre a fost născocită de pofta de câștig și a întruchipat-o agerimea lucrătorului.
- Ci, o, Părinte, pronia Ta o cârmuiește, Tu, Care ai deschis cărări în mare și drum nerătăcitor în volbura valurilor.
- Și cu aceasta arătat-ai că poți să izbăvești din orice primejdie, așa încât cineva, chiar fără să aibă știința corăbierului, să poată porni pe mare. Tu nu voiești ca preaînțeleptele Tale lucrări să rămână deșarte, de aceea oamenii, încredințându-și viața unui lemn de tot slab,
- Trec prin valuri pe o plută și scapă de moarte.
- Iar de demult, când au pierit trufașii uriași, nădejdea întregii lumi a scăpat într-o barcă și barca, îndrumată de mâna Ta, a lăsat omenirii sămânța urmașilor.
- Și binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată.
- Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, și el și acel care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că, stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu.
- Că Dumnezeu urăște deopotrivă și pe nelegiuiți și nelegiuirea lor.
- Lucrul și lucrătorul var fi deopotrivă pedepsiți.
- Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetați spre pieire, fiindcă, deși sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor și laț pentru picioarele celor fără de minte.
- Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, și născocirea lor a fost pierderea vieții.
- Fiindcă n-au fost de la început și nu vor fi totdeauna.
- Prin deșarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârșit este hotărât înaintea lui Dumnezeu.
- Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul și pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinstește acum ca pe un dumnezeu și a rânduit celor din casa sa taine și slujbe.
- După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege și, din poruncile tiranilor, a ieșit cinstirea chipurilor cioplite.
- Când popoarele nu puteau să-i cinstească de față, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat și potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, așa încât să dea celui ce nu era de față aceleași sârguincioase închinări ca și cum ar fi de față.
- Și pentru izbânda acestei închinări, cei care erau neștiutori au fost și ei împinși de pofta de slavă a meșterului.
- Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, și-a pus tot meșteșugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă.
- Iar mulțimile, înșelându-se prin frumusețea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om.
- Și aceasta a fost o înșelăciune pentru viața oamenilor, că ei, bătuți de nevoi sau robiți de tiranie, au dat pietrelor și lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ.
- Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoașterea lui Dumnezeu, ci, viețuind - din întunericul minții lor - în război necurmat, au numit pace atâtea rele.
- Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârșeau taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri.
- Și nici viața, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare.
- Toate se învălmășesc în sânge și ucidere, în furtișag și vicleșug, în stricăciune și necredință, în răzvrătire și jurământ strâmb,
- În prigonirea celor buni și uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor și răsturnarea trupeștilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor și desfrânare și dezmăț sub ochii tuturor.
- Căci închinarea la idolii cei deșerți, care nici n-ar trebui pomeniți, este începutul, pricina și sfârșitul a tot răul.
- Desfătările lor sunt niște bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc în nedreptate și jură strâmb cu ușurință.
- Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea.
- Și din două părți pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greșit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, și al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, disprețuind tot ce este sfânt.
- Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoșilor, aceea prigonește pururea păcatul celor ce au greșit.
| ▲ Începutul paginii. |