Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 16
- Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiți prin unele făpturi ca acestea și au fost chinuiți de mulțime de fiare.
- În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune poporului Tău și foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de prepeliță.
- Așa încât unii (Egiptenii), deși pofteau să mănânce, văzând urâciunea fiarelor trimise, s-au lipsit și de mâncarea de nevoie, iar ceilalți, după puțină lipsă, au avut o hrană nouă.
- Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vină peste asupritori, iar celorlalți numai să li se arate cum sunt chinuiți vrăjmașii lor.
- Iar când a venit peste ei înfricoșata mânie a fiarelor și se prăpădeau mușcați de șerpii cei cumpliți, aprinderea Ta n-a ținut până la urmă.
- Ei au fost tulburați puțină vreme, ca să se îndrepteze și au avut un semn de mântuire, ca să-și aducă aminte de poruncile legii Tale;
- Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.
- Și prin aceasta arătat-ai vrăjmașilor noștri că Tu ești Cel Care izbăvești de tot răul.
- Pentru că înțepătura lăcustelor și a muștelor le-a adus moartea și n-a mai fost nici un chip să-și scape viața, fiindcă meritau o asemenea pedeapsă.
- Iar pe robii Tăi nici dinții balaurilor celor veninoși nu i-au biruit, căci mila Ta a venit și i-a vindecat,
- Ca să-și aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniți și apoi degrabă vindecați, ca nu cumva, căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinați de la bunătățile Tale.
- Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.
- Căci Tu stăpânești peste viață și peste moarte și cobori până la porțile locuinței morților și iar ridici.
- Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a ieșit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuința morților.
- Iar de mâna Ta nu este cu putință nimănui să scape.
- Nelegiuiții care s-au lepădat de a Te cunoaște au fost bătuți cu puterea brațului Tău; ape năprasnice, grindină și ploi neînduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
- Și, ce este mai minunat, focul ardea și mai tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepți.
- Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise împotriva celor necredincioși, și ei să vadă și să cunoască cum că îi prigonește judecata lui Dumnezeu.
- Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele țării celor nedrepți.
- Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească și i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, și care avea toată dulceața și plăcea tuturor.
- Și pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta față de ei, iar pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea.
- Iar zăpada și gheața răbdau focul și nu se topeau, ca să cunoască Israel că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă și în ploi, a mistuit roadele vrăjmașilor;
- Și iarăși același foc își lepăda puterile, ca să hrănească pe cei drepți,
- Pentru că făptura, slujindu-ți ție, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepți și se domolește spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.
- Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinței celor care Te rugau;
- Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să învețe că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ține în viață pe acei care cred în Tine.
- Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se de o ușoară rază a soarelui.
- Ca să se înțeleagă că trebuie să mânecăm și să-ți mulțumim mai înainte de răsăritul soarelui și să ne rugăm ție din revărsatul zorilor.
- Iar nădejdea celui nemulțumitor se va topi ca gheața de iarnă și se va scurge ca o apă nefolositoare.
| ▲ Începutul paginii. |