Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Solomon/Capitolul 5
- Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit și au disprețuit ostenelile sale.
- Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică și se vor minuna de minunea mântuirii dreptului.
- Ei vor zice, căindu-se în inima lor și gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură și ținta ocărilor noastre.
- Nebunii de noi! Am socotit viața lui o nebunie și moartea lui o ticăloșie.
- Și iată cum a fost socotit între fiii lui Dumnezeu și partea lui între sfinți!
- Așadar noi am rătăcit de la calea adevărului și lumina dreptății n-a strălucit pentru noi și nouă soarele nu ne-a răsărit.
- Ne-am săturat de cărările fărădelegii și ale pierzării; am străbătut pustietăți neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.
- Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogăția Și toată fala ei?
- Toate acestea au trecut ca umbra și ca o veste care se duce pe aci încolo.
- Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată și a cărei urmă în apă nu poți s-o mai găsești și nici trecerea ei, în mijlocul valurilor;
- Sau ca pasărea ce zboară în aer și a cărei călătorie nu lasă nici un semn; căci ea, bătând cu aripile vântul cel ușor și despicându-l cu avântul pornirii, își taie cale prin mișcarea penelor, iar după aceea nimic nu mai arată pe unde a trecut.
- Sau la fel cu săgeata care zboară spre locul însemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se împreună la loc și nu poți să mai știi care i-a fost urma.
- Tot așa și noi ne-am născut și am isprăvit cu viața și nu putem să arătăm nici un semn de faptă bună, ci în răutatea noastră ne-am risipit.
- Într-adevăr, nădejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l spulberă vântul, este ca pâcla subțire pe care o împrăștie vijelia, ca fumul pe care-l suflă o adiere și ca amintirea unui oaspete de o singură zi care se destramă.
- Însă cei drepți vor fi vii în veacul veacului și răsplata lor este la Domnul și Cel Atotputernic are grijă de ei.
- Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăția frumuseții și cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa și cu brațul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi.
- El va face arme din mânia Sa și cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmașilor.
- Din dreptate El Își va face platoșă și din judecata cea nefățarnică Își va face coif.
- Din sfințenia Sa va face pavăză nebiruită;
- Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuțită și lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte.
- Săgețile fulgerului Său vor porni bine îndreptate și vor lovi în țintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor.
- Mânia Lui, ca o praștie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor și râurile îi vor îneca vijelios.
- Duhul puterii dumnezeiești se va ridica împotriva lor și ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ și răutatea va răsturna scaunele celor puternici.
▲ Începutul paginii. |