Biblia/Vechiul Testament/Cartea întâi Paralipomena/Capitolul 14


  1. În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la David și lemne de cedru și pietrari și dulgheri, ca să-i ridice casa.
  2. Când a aflat David că l-a întărit Domnul rege peste Israel, că domnia lui a fost înălțată sus pentru poporul său Israel,
  3. Și-a luat încă alte femei din Ierusalim și i s-au mai născut lui David fii și fiice.
  4. Iată numele celor ce i s-au născut în Ierusalim: Șamua, Șobab, Natan și Solomon;
  5. Ibhar, Elișua și Elifelet;
  6. Nogah, Nefeg și Iafia;
  7. Elișama, Beeliada și Elifelet.
  8. Auzind însă Filistenii că David a fost uns rege peste tot Israelul, s-au ridicat ei toți să caute pe David. Și auzind David de aceasta, a ieșit înaintea lor.
  9. Iar Filistenii au venit și s-au așezat în valea Refaim.
  10. Atunci a întrebat David pe Dumnezeu, zicând: "Să merg eu oare contra Filistenilor și-i vei da Tu în mâna mea?" Și Domnul i-a răspuns: "Mergi, că îi voi da în mâna ta!"
  11. Și s-au dus ei în Baal-Perațim și acolo i-a lovit David; apoi David a zis: "Dumnezeu a zdrobit pe vrăjmași cu mâna mea, ca pe o surpătură de apă". De aceea au și dat văii aceleia numele de Baal- Perațim.
  12. Filistenii și-au lăsat acolo zeii, iar David i-a adunat și i-a ars cu foc.
  13. Și au venit iarăși Filistenii și au tăbărât în vale.
  14. Iar David a întrebat din nou pe Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a zis: "Nu te duce de-a dreptul asupra lor; abate-te de la ei și te du asupra lor pe la dumbrava duzilor;
  15. Și când vei auzi zgomot ca de pași prin vârful duzilor, atunci să intri în luptă, căci a ieșit Dumnezeu înaintea ta, ca să bată tabăra Filistenilor".
  16. Și a făcut David cum îi poruncise Dumnezeu; și a lovit tabăra Filistenilor de la Ghibeon până la Ghezer.
  17. Atunci a răsunat numele lui David prin toate țările dimprejur și l-a făcut Domnul înfricoșător pentru toate popoarele vecine.


▲ Începutul paginii.