Biblia/Vechiul Testament/Cartea întâi a lui Ezdra/Capitolul 10


  1. Pe când se ruga astfel Ezdra și se mărturisea, plângând și îngenunchind înaintea templului lui Dumnezeu, s-a strâns la el o mare mulțime de Israeliți, bărbați și femei și copii, pentru că și poporul a plâns foarte mult.
  2. Și a grăit Șecania, fiul lui Iehiel, care era din urmașii lui Elam, și a zis către Ezdra: "Noi am făcut nelegiuire înaintea Dumnezeului nostru, când ne-am luat femei de alt neam din popoarele pământului acestuia, dar mai este încă o nădejde pentru Israel în lucrul acesta;
  3. Să încheiem acum legământ cu Dumnezeul nostru că, după sfatul stăpânului meu și al celor ce cinstesc poruncile Dumnezeului nostru, să dăm drumul tuturor femeilor și copiilor născuți cu ele, ca să fim după lege.
  4. Scoală deci, că aceasta este treaba ta, îmbărbătează-te și lucrează, că noi suntem cu tine".
  5. Și s-a sculat Ezdra și a pus pe căpeteniile preoților și ale leviților și pe tot Israelul să facă jurământ că vor face așa. Și ei au făcut jurământ.
  6. Și după ce s-a sculat, Ezdra s-a dus de la templul lui Dumnezeu la locuința lui Iohanan, fiul lui Eliașib și, ajungând acolo, n-a mâncat pâine, nici, apă n-a băut, căci plângea pentru nelegiuirea celor din robie.
  7. Și a făcut cunoscut în Iuda și în Ierusalim tuturor celor ce fuseseră în robie să se adune la Ierusalim;
  8. Și cel ce nu va veni până în trei zile, pe averea aceluia, după sfatul căpeteniilor și al bătrânilor, se va pune blestem, iar el însuși va fi îndepărtat din obștea celor ce fuseseră în robie.
  9. Și s-au adunat toii locuitorii Iudei și ai ținutului lui Veniamin la Ierusalim în trei zile. și aceasta era în luna a noua, în ziua a douăzecea a lunii acesteia. Și s-a așezat tot poporul în piața de la templul lui Dumnezeu, tremurând atât pentru păcatul acesta, cât și din pricina ploilor.
  10. Și s-a sculat Ezdra preotul și le-a zis: "Voi ați făcut păcat, luându-vă femei de neam străin și cu aceasta ați mărit vina lui Israel.
  11. Așadar, pocăiți-vă de păcatul acesta înaintea Domnului Dumnezeului părinților voștri și faceți voia Lui și depărtați-vă de popoarele pământului acestuia și de femeile celor de alt neam".
  12. Și răspunzând toată adunarea, a zis cu glas tare: "Cum zici tu, așa vom face!
  13. Însă poporul este mult la număr și acum este timp ploios și nu putem sta afară. Și apoi și treaba aceasta nu este de-o zi ori de două, pentru că mulți din noi am săvârșit acest păcat.
  14. Deci să rămână căpeteniile noastre pentru întreaga obște și toți cei din orașele noastre care și-au luat femei străine să vină aici la vremea hotărâtă și împreună cu ei să vină și căpeteniile fiecărui oraș și judecătorii lui, până se va potoli de la noi mânia cea arzătoare a Dumnezeului nostru, care s-a pornit pentru păcatul acesta".
  15. Atunci Ionatan, fiul lui Asael și Iahzeia, fiul lui Ticva, au fost puși pentru lucrul acesta; iar leviții Meșulam și Șabetai erau ajutoarele lor.
  16. Cei ce se întorseseră din robie au făcut așa. Și Ezdra preotul a rânduit la treaba aceasta și pe căpeteniile semințiilor din fiecare seminție și i-a numit pe nume. Și au făcut ei sfat în ziua întâi a lunii a zecea, ca să cerceteze lucrul acesta,
  17. Și au isprăvit cercetarea tuturor celor ce-și luaseră femei de alt neam, în ziua întâi a lunii întâi.
  18. Din fiii preoților care-și luaseră femei străine, s-au găsit: Maaseia, Eliezer, Iariv și Ghedalia, din fiii lui Iosua, al lui Ioțadac și frații lui;
  19. Și aceștia și-au dat mâinile că vor da drumul femeilor lor și că vor aduce jertfă un berbec pentru vina lor.
  20. Și s-au mai găsit: Hanani și Zebadia, din fiii lui Imer;
  21. Maaseia, Ilie, Șemaia, Iehiel și Uzia, din fiii lui Harim;
  22. Elioenai, Maaseia, Ismael, Natanael, Iozabad și Eleasa, din fiii lui Pașhur;
  23. Iozabad, Șimei, Chelaia, zis și Chelita, Petahia, Iuda și Eliezer, din leviți;
  24. Eliașib, din cântăreți; Șalum, Telem și Uri, din portari.
  25. Iar din Israeliți: Ramia, Izia, Malchia, Miamin, Eleazar, Malchia și Benaia, din fiii lui Fares;
  26. Matania, Zaharia, Iehiel, Abdie, Iremot și Ilie, din fiii lui Elam;
  27. Elioenai, Eliașib, Matania, Ieremot, Zabad și Aziza, din fiii lui Zatu;
  28. Iohanan, Hanania, Zabai și Atlai, din fiii lui Bebai;
  29. Meșulam, Maluc, Adaia, Iașub, Șeal și Ieramot, din fiii lui Bani;
  30. Adna, Chelal, Benaia, Maaseia, Matania, Binui, Manase și Bețaleel, din fiii lui Pahat-Moab;
  31. Eliezer, Ișia, Malchia, Șemaia,
  32. Simeon, Veniamin, Maluc și Șemaria, din fiii lui Harim;
  33. Matnai, Matata, Zabad, Elifelet, Ieremai, Manase și Șimei, din fiii lui Hașun;
  34. Iar din fiii lui Bani: Maadai, Amram, Ioel,
  35. Benaia, Bedia, Cheluhu,
  36. Vania, Meremot, Eliașib,
  37. Matania, Matnai, Iaașai,
  38. Bani, Binui, Șimei,
  39. Șelemia, Natan, Adaia,
  40. Macnadbai, Șașai, Șarai,
  41. Azariel, Șelemiahu, Șemaria,
  42. Șalum, Amaria și Iosif;
  43. Și în sfârșit din fiii lui Nebo: Ieiel, Matitia, Zabad, Zebina, Iadai, Ioel și Benaia.
  44. Toți aceștia își luaseră femei străine și unele din aceste femei le născuseră copii.


▲ Începutul paginii.