Biblia/Vechiul Testament/Cartea Judecătorilor/Capitolul 10
- După Abimelec s-a ridicat ca să izbăvească pe Israel Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, din seminția lui Isahar. Acesta trăia în Șamir, pe muntele lui Efraim.
- Și a fost el judecătorul lui Israel douăzeci și trei de ani și, murind, a fost îngropat în Șamir.
- După dânsul s-a sculat Iair din Galaad și a fost judecător lui Israel douăzeci și doi de ani.
- Acesta a avut treizeci și doi de fii, care călăreau pe treizeci și doi de asini și aveau treizeci și două de cetăți.
- Murind Iair, a fost îngropat în Camon.
- Dar fiii lui Israel au făcut iarăși rele înaintea ochilor Domnului și au slujit baalilor și astartelor și dumnezeilor Amoreilor, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Amoniților, dumnezeilor Moabiților și dumnezeilor Filistenilor, iar pe Domnul L-au părăsit și nu L-au slujit.
- Atunci s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel, și l-a dat în mâinile Filistenilor și în mâinile Amoniților.
- Aceștia au strâmtorat ți au chinuit pe fiii lui Israel din anul acela optsprezece ani în șir, adică pe toți fiii lui Israel de dincolo de Iordan, din țara Amoreilor, care este în Galaad.
- Iar Amoniții au trecut Iordanul, ca să se războiască cu Iuda, cu Veniamin și cu casa lui Efraim. Așa că fiii lui Israel erau foarte strâmtorați.
- Atunci au strigat fiii lui Israel către Domnul și au zis: "Greșit-am înaintea Ta, pentru că am părăsit pe Dumnezeul nostru și am slujit baalilor".
- Domnul însă a zis către fiii lui Israel: "Nu v-au împilat oare Egiptenii, Amoreii, Amoniții și Filistenii,
- Sidonienii, Amaleciții și Moabiții, și când ați strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu oare din mâinile lor?
- Dar voi M-ați părăsit iarăși și v-ați apucat să slujiți la alți dumnezei. De aceea nu vă voi mai izbăvi.
- Mergeți și strigați către dumnezeii pe care vi i-ați ales; să vă izbăvească aceia la vreme de necaz!"
- Iar fiii lui Israel au zis către Domnul: "Greșit-am! Fă cu noi cum vei crede că e mai bine, numai izbăvește-ne și acum".
- Și au lepădat de la ei pe dumnezeii cei străini și au început să slujească numai Domnului. Și S-a îndurat Domnul de suferințele lui Israel.
- Amoniții însă s-au adunat și și-au așezat tabăra în Galaad. S-au adunat de asemenea și fiii lui Israel și au tăbărât la Mițpa.
- Atunci poporul și căpeteniile Galaadului au zis unii către alții: "Cine va începe lupta contra Amoniților acela va fi căpetenie peste toți locuitorii Galaadului".
▲ Începutul paginii. |