Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua Paralipomena/Capitolul 16


  1. Iar în anul al treizeci și șaselea al domniei lui Asa, Baeșa, regele lui Israel, a plecat împotriva lui Iuda și a început să zidească Rama, pentru ca să nu poată nimeni nici să plece de la Asa, regele lui Iuda, nici să vină la el.
  2. Atunci a scos Asa argintul și aurul din vistieriile templului Domnului și ale casei regelui și l-a trimis la Damasc lui Benhadad, regele Siriei, zicând:
  3. "Legământ să fie între mine și între tine, cum a fost între tatăl meu și între tatăl tău. Iată eu îți trimit argint și aur, du-te și rupe legământul tău, care-l ai cu Baeșa, regele lui Israel, ca să plece de la mine".
  4. Și a ascultat Benhadad de regele Asa și a trimis pe mai-marii oștirii, ce-i avea, împotriva cetăților lui Israel; aceștia au pustiit Ainul, Danul, Abel-Maimul (Abel-Bet) și toate hambarele cu provizii din cetățile lui Neftali.
  5. Când a auzit Baeșa de aceasta, a încetat să mai zidească Rama, oprind lucrarea sa.
  6. Iar Asa regele a strâns pe toți cei ai lui Iuda și a cărat cu ei din Rama pietrele și lemnele pe care Baeșa le folosea la întărire, și a zidit cu ele Gheba și Mițpa.
  7. În timpul acela a venit Hanani văzătorul la Asa, regele lui Iuda, și i-a zis: "Fiindcă ai nădăjduit în regele Siriei și n-ai nădăjduit în Domnul Dumnezeul tău, pentru aceea ți-a scăpat oastea regelui Siriei din mâna ta.
  8. Oare Etiopienii și Libienii n-au avut ei oaste mare și care și călăreți, cărora nu li se mai știa numărul? Dar pentru că tu ți-ai pus încrederea în Domnul, El ți i-a dat în mâna ta;
  9. Căci ochii Domnului văd oriunde, peste tot pământul, pentru ca să sprijine pe cei care sunt cu inima lor întreagă la El. Neînțelepțește ai lucrat dar acum. Pentru aceasta, de acum înainte tu vei avea războaie".
  10. Și s-a mâniat Asa pe văzător, și l-a pus la închisoare; fiindcă din pricina aceasta prinsese mare ciudă pe el; și a mai apăsat în acel timp Asa și pe unii din popor.
  11. Iar faptele lui Asa de la cele dintâi până la cele de pe urmă sunt scrise în cartea regilor lui Iuda și Israel.
  12. în anul al treizeci și nouălea al domniei sale s-a îmbolnăvit Asa de picioare și boala lui s-a întins până la părțile cele mai de sus ale corpului; dar el nici la boala sa n-a căutat pe Domnul, ci pe doctori.
  13. Și a răposat Asa cu părinții săi și a murit în anul al patruzeci și unulea al domniei lui.
  14. Și l-au îngropat în mormântul pe care și-l săpase el în cetatea lui David; și i-au pus pe un pat pe care-l umpluse cu aromate și cu tot felul de miresme; la înmormântarea lui i s-au ars foarte multe aromate.


▲ Începutul paginii.