Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua Paralipomena/Capitolul 19
- După aceea Iosafat, regele lui Iuda, s-a întors în pace la casa lui în Ierusalim.
- I-a ieșit însă înainte Iehu, fiul lui Hanani văzătorul, și a zis regelui Iosafat: "Fiindcă ai ajutat pe un nelegiuit și ai legat prietenie cu cei pe care-i urăște Domnul, de aceea mânia Domnului va fi asupra ta.
- Dar ai și fapte bune, căci ai stricat chipurile cele cioplite din pământul lui Iuda și ți-ai îndreptat inima ta ca să caute pe Dumnezeu".
- Atunci Iosafat, s-a așezat cu locuința în Ierusalim și a început el să umble iarăși prin poporul său de la Beer-Șeba, până la muntele lui Efraim și l-a întors la Domnul Dumnezeul părinților săi.
- Și a așezat judecători în țară, prin toate cetățile întărite și în fiecare cetate.
- Și a zis el judecătorilor: "Luați seama la ce veți face; să nu faceți judecată omenească, ci judecata Domnului, că la rostirea judecății El este cu voi.
- De aceea să fiți cu frica Domnului în voi, să lucrați cu pază, căci la Domnul nu-i nici nedreptate, nici părtinire și nici daruri".
- Iosafat a pus și în Ierusalim pe unii din leviți, din preoți și din capii de familie, ca să facă judecata Domnului, să judece pricinile dintre Israeliții ce locuiau în Ierusalim.
- Și iată ce porunci a dat el acestora: "Așa să lucrați, în frica Domnului, cu credință și cu inimă curată!
- La orice fel de pricini, care vor veni înaintea voastră de la frații voștri care locuiesc în cetățile lor, fie pentru vărsare de sânge, sau pentru lege și poruncă, fie pentru rânduieli și ceremonii, să-i învățați să nu facă rău, ca să nu se găsească vinovați înaintea Domnului și să nu vină mânia Lui asupra voastră și asupra fraților voștri; lucrați așa și nu veți greși
- Și iată Amaria arhiereul este pus peste voi în toate lucrurile Domnului; iar Zebadia, fiul lui Israel, căpetenia casei lui Iuda, este pus pentru toate lucrurile regelui, iar ca dregători înaintea voastră aveți pe leviți. Fiți tari și lucrați astfel, și Domnul va fi cu cel bun".
▲ Începutul paginii. |