Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua Paralipomena/Capitolul 32


  1. După atâtea lucruri și atâta credincioșie, a venit Sanherib, regele Asirienilor, și a intrat în Iuda și a împresurat cetățile întărite și și-a făcut planul ca să le răpească pentru el.
  2. Când Iezechia a văzut că a venit Sanherib cu gândul ca să lupte împotriva Ierusalimului,
  3. A hotărât împreună cu sfetnicii și cu vitejii săi ca să astupe izvoarele de apă care erau afară din cetate și aceștia l-au ajutat.
  4. Atunci s-a adunat o mulțime de popor și a astupat toate izvoarele și pârâul care curgea prin mijlocul țării, zicând: Să nu vină regele Asiriei și găsind apă multă, să se întărească.
  5. Și s-a întărit Iezechia și a făcut la loc tot zidul care se stricase și a ridicat turnuri, a zidit pe din afară un alt zid, a înălțat zidul cetății lui David și a pregătit o mulțime de arme și de scuturi.
  6. A pus căpetenii ostășești peste popor și i-a adunat pe lângă el în locul larg de la poarta văii și le-a grăit pe inima lor zicând:
  7. "Întăriți-vă și îmbărbătați-vă, să nu vă temeți, nici să vă înfricoșați de fața regelui și de fața întregului neam care este cu el, căci cu noi sunt mai mulți decât cu el.
  8. Cu el sunt brațe de carne, iar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru Care ne ajută și Care luptă în bătăliile noastre". Și s-a încurajat poporul de cuvintele lui Iezechia, regele lui Iuda.
  9. După aceasta Sanherib, regele Asiriei, care era cu toată oștirea lui în fața Lachișului, a trimis pe niște slujbași ai săi la Ierusalim, la Iezechia, regele lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau în Ierusalim, ca să le spună:
  10. "Așa zice Sanherib, regele Asiriei: Pe ce vă bizuiți de ședeți închiși în cetatea Ierusalimului?
  11. Nu vedeți că Iezechia vă amăgește, ca să vă dea morții prin foame și prin sete, zicând: Domnul Dumnezeul nostru ne va scăpa din mâna regelui Asiriei?
  12. Nu vedeți că acest Iezechia a desființat locurile înalte ale lui și jertfelnicele lui și a spus lui Iuda și Ierusalimului: Să vă închinați înaintea unui singur jertfelnic și numai pe el să tămâiați?
  13. Oare nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor țărilor? Putut-au oare dumnezeii popoarelor acestor țări să le scape țara lor din mâna mea?
  14. Care din toți dumnezeii popoarelor, pe care le-au pierdut părinții mei, a putut să-și scape poporul din mâna mea? Cum dar Dumnezeul vostru vă va putea scăpa din mâna mea?
  15. Și acum păziți-vă, ca să nu vă mai amăgească Iezechia, nici să nu vă mai înduplece astfel! Să nu-l credeți! Căci dacă n-a fost în stare nici un dumnezeu de al nici unui popor și regat să-și scape poporul său din mâna mea și din mâna părinților mei, atunci nici Dumnezeul vostru nu vă va scăpa din mâna mea".
  16. Încă și altele multe au vorbit robii lui împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Iezechia, robul Lui.
  17. Ba scrisese el și scrisori prin care hulea pe Domnul Dumnezeul lui Israel și în care grăia împotriva Lui astfel de cuvinte: "Precum dumnezeii popoarelor pământului n-au scăpat pe popoarele lor din mâna mea, așa nici Dumnezeul lui Iezechia nu va scăpa pe poporul Său din mâna mea".
  18. Și strigau cu glas tare în limba Iudeilor către poporul din Ierusalim, care era pe zid, ca să-i îngrozească și să-i sperie și să le ia cetatea.
  19. Ei vorbeau despre Dumnezeul Ierusalimului, ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt lucruri de mâini omenești.
  20. Atunci s-a rugat regele Iezechia și Isaia proorocul, fiul lui Amos, și au strigat cu glas mare la cer.
  21. Și a trimis Domnul pe un înger care a pierdut pe tot viteazul și războinicul și căpetenia și generalul din tabăra regelui Asiriei, încât acesta s-a întors cu rușine în țara sa; și când a intrat în casa dumnezeului său, l-au ucis cu sabia acolo fiii lui.
  22. Așa a scăpat Domnul pe Iezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, regele Asiriei, și din mâna tuturor celorlalți și i-a apărat din toate părțile.
  23. Atunci mulți au adus daruri Domnului în Ierusalim și lucruri scumpe lui Iezechia, regele Iudei, care după aceasta a câștigat în ochii tuturor popoarelor mărire mare.
  24. În zilele acelea s-a îmbolnăvit Iezechia de moarte și s-a rugat Domnului și Domnul l-a auzit și i-a dat semn.
  25. Însă Iezechia n-a fost recunoscător pentru binefacerea care i s-a făcut, căci s-a semețit în inima lui. și a căzut mânia lui Dumnezeu peste el și peste Iuda și peste Ierusalim.
  26. Dar îndată ce Iezechia s-a smerit pentru mândria inimii lui și cu el împreună și locuitorii Ierusalimului, mânia Domnului nu s-a mai coborât asupra lor în zilele lui Iezechia.
  27. Iezechia a avut bogăție și mărire foarte mare; și și-a făcut vistierii de păstrat argint, aur, pietre scumpe, aromate, scuturi și tot felul de vase prețioase.
  28. A făcut de asemenea și hambare pentru roade: grâu, vin și untdelemn; așezări și iesle pentru tot felul de vite și staule pentru turme.
  29. Și-a zidit și cetăți și a avut o mulțime de vite mari și de vite mărunte, pentru că Dumnezeu îi dăduse lui foarte multă avere.
  30. Tot acest Iezechia a astupat gura de sus a apelor Ghihonului și le-a făcut să curgă în jos prin partea de apus a cetății lui David. Și la tot lucrul lui, Iezechia a lucrat cu spor.
  31. Când trimișii regelui Babilonului au venit la el să-l întrebe pentru semnul care se săvârșise în țară, atunci l-a părăsit Dumnezeu, ca să-l încerce și să cunoască tot ce avea el în inima lui,
  32. Celelalte fapte ale lui Iezechia și milosteniile lui sunt scrise în vedenia lui Isaia-proorocul, fiul lui Amos, și în cartea regilor lui Iuda și Israel.
  33. Apoi a răposat Iezechia cu părinții lui și l-au îngropat în rândul de sus al mormintelor fiilor lui David și tot Iuda și locuitorii din Ierusalim i-au făcut mare cinste la moartea lui. Iar în locul lui a fost făcut rege Manase, fiul său.


▲ Începutul paginii.