Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua a Regilor/Capitolul 16
- După ce David a trecut puțin de vârful muntelui, iată îl întâmpină Țiba, sluga lui Mefiboșet, cu o pereche de asini încărcați, pe care se aflau două sute de pâini, o sută de legături de stafide, o sută de legături de smochine și un burduf de vin.
- Și regele a zis către Țiba: "Ce sunt acestea?"Asinii, a răspuns Țiba, sunt pentru rege, ca să umble, pâinile și fructele pentru hrana oamenilor, iar vinul, ca să bea cei ce vor slăbi în pustie".
- "Unde este fiul stăpânului tău?" a întrebat regele. "A rămas în Ierusalim", a răspuns Țiba regelui; căci a zis: "Acum casa lui Israel îmi va întoarce mie domnia tatălui meu".
- "Ale tale să fie toate câte are Mefiboșet", a zis regele către Țiba. "Să aflu milă în ochii domnului meu, regele", a răspuns Țiba, închinându-se.
- Iar când a ajuns regele David la Bahurim, ieșea de acolo un om din neamul casei lui Saul, cu numele de Șimei, fiul lui Ghera. El mergea și blestema,
- Aruncând cu pietre asupra lui David și asupra tuturor robilor lui David; Iar poporul tot și toți oamenii de luptă erau la dreapta și la stânga regelui.
- "Pleacă, pleacă, ucigașule și nelegiuitule, zicea Șimei, blestemând pe rege.
- Domnul a întors asupra ta tot sângele casei lui Saul, în locul căruia te-ai făcut tu rege și a dat Domnul domnia în mâinile lui Abesalom; fiul tău; și iată tu ești în necaz, pentru că ești băutor de sânge".
- "Pentru ce acest câine leșinat blesteamă pe domnul meu, rege?, a zis Abișai, fiul Țeruiei. Mă duc să-i iau capul".
- "Fiii Țeruiei, a zis regele, ce ne privește aceasta pe mine și pe voi? Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a poruncit să blesteme pe David. Cine deci poate să-i zică: "De ce faci tu așa?"
- Apoi David a mai zis lui Abișai și tuturor slugilor sale: "Iată, dacă fiul; meu, care a ieșit din coapsele mele, caută sufletul meu, cu atât mai vârtos fiul unui veniaminean. Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a poruncit.
- Poate va căuta Domnul la umilirea mea și-mi va răsplăti cu bine pentru acest blestem al lui".
- Și s-a dus David și oamenii lui în drumul lor, iar Șimei mergea pe coasta muntelui în preajma lui, mergea și blestema, aruncând spre el cu pietre și cu praf.
- Apoi, ajungând regele și tot poporul ce era cu el la Aiefim, s-a odihnit acolo.
- Abesalom însă și tot poporul lui Israel au venit în Ierusalim și împreună cu ei a venit și Ahitofel.
- Și când Hușai Archianul, prietenul lui David, a venit la Abesalom și i-a zis: "Trăiască regele!"
- Abesalom a zis către Hușai: "Așa dragoste ai tu către prietenul tău? De ce nu te-ai dus și tu cu prietenul tău?"
- "Nu, a zis Hușai către Abesalom, eu urmez pe acela pe care l-a ales Domnul și acest popor și tot Israelul; cu acela sunt eu și cu acela rămân.
- Și apoi cui am să slujesc? Oare nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, așa am să-ți slujesc și ție".
- "Dați-mi sfat, a zis Abesalom către Ahitofel, ce să facem!"
- "Intră la concubinele tatălui tău, a răspuns Ahitofel, pe care le-a lăsat el să păzească casa sa; și vor auzi toți Israeliții că tu ai ajuns să fii urât de tatăl tău și se vor întări mâinile tuturor celor ce sunt cu tine".
- Atunci au întins pentru Abesalom un cort pe acoperișul casei. Și a intrat Abesalom la concubinele tatălui său, înaintea ochilor a tot Israelul.
- Iar sfaturile lui Ahitofel, pe care le dădea el, se socoteau atunci ca și cum ar fi cerut cineva povață de la Dumnezeu. Așa fusese orice sfat al lui Ahitofel atât pentru David, cât și pentru Abesalom.
▲ Începutul paginii. |