Biblia/Vechiul Testament/Cartea a patra a Regilor/Capitolul 17


  1. În anul al doisprezecelea al lui Ahaz, regele Iudei, a fost făcut rege în Samaria peste Israel, Osea, fiul lui Ela și a domnit nouă ani.
  2. El a făcut lucruri rele în ochii Domnului, dar nu ca regii lui Israel, care au fost înainte de el.
  3. Împotriva lui s-a ridicat Salmanasar, regele Asiriei, și a ajuns Osea supusul acestuia și-i plătea bir.
  4. Dar regele Asiriei a simțit necredincioșia lui Osea, căci acesta trimisese robi la So, regele Egiptului, și nu plătise bir regelui Asiriei în fiecare an. De aceea regele Asiriei l-a luat legat și l-a aruncat în închisoare.
  5. Apoi regele Asiriei a năvălit asupra țării întregi și a mers și la Samaria și a ținut-o împresurată trei ani.
  6. Iar în anul al zecelea al lui Osea, regele Asiriei a luat Samaria și a strămutat pe Israeliți în Asiria și i-a așezat în Halach și în Habor, lângă râul Gozan, în cetățile Mediei.
  7. Când fiii lui Israel au început a păcătui înaintea Domnului Dumnezeului lor, Care îi scosese din. pământul Egiptului și de sub mâna lui Faraon, regele Egiptului, și s-au apucat să cinstească dumnezeii altora;
  8. Când au început ei să se poarte după obiceiurile popoarelor pe care le alungase Domnul de la fața fiilor lui Israel și după obiceiurile regilor lui Israel, făcând cum făceau aceștia;
  9. Când au început fiii lui Israel a face fapte neplăcute Domnului Dumnezeului lor, zidindu-și înălțimi prin toate târgurile lor, de la turnul de strajă, până la cetatea întărită,
  10. Și așezând idolii și chipurile Astartei pe tot dealul înalt și sub tot pomul umbros;
  11. Și când s-au apucat să săvârșească tămâieri pe toate înălțimile, ca popoarele pe care le izgonise Domnul de la ei și să facă fapte urâte, care mâniaseră pe Domnul
  12. Slujind idolilor de care Domnul le zisese: "Să nu faceți aceasta",
  13. Atunci Domnul a dat mărturie împotriva lui Israel și a lui Iuda prin toți proorocii Săi, prin toți văzătorii, zicând: "Întoarceți-vă din căile voastre cele rele și păziți poruncile Mele, așezămintele Mele și toată învățătura pe care Eu am dat-o părinților voștri și pe care v-am dat-o și vouă prin prooroci, robii Mei".
  14. Dar ei n-au ascultat, ci și-au învârtoșat cerbicia, ca și părinții lor care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor
  15. Și au disprețuit poruncile Lui și legământul Lui, pe care-l încheiase El cu părinții lor și descoperirile Lui, cu care El îi deșteptase și au umblat după idoli și au ajuns netrebnici, purtându-se ca popoarele cele dimprejur de care Domnul le zisese să nu se poarte ca ele;
  16. Și au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor și au făcut chipurile turnate a doi viței și au așezat Așere și s-au închinat la toată oștirea cerului și au slujit lui Baal;
  17. Și au trecut pe fiii lor și pe fiicele lor prin foc, au ghicit și au vrăjit și s-au apucat să facă lucruri netrebnice în ochii Domnului și să-L mânie.
  18. Atunci S-a mâniat Domnul tare pe Israeliți și i-a lepădat de la fața Sa, și n-a mai rămas decât seminția lui Iuda.
  19. Dar nici Iuda n-a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său și s-a purtat după obiceiurile Israeliților, cum Se purtau aceștia.
  20. Și Și-a întors Domnul fața de la toți urmașii lui Israel și i-a smerit dându-i în mâinile jefuitorilor și în sfârșit i-a lepădat de la fața Sa.
  21. Căci Israeliții se dezbinaseră de la casa lui David și făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat, Ieroboam a abătut pe Israeliți de la Domnul și i-a băgat în păcat mare.
  22. Și au umblat fiii lui Israel în toate păcatele lui Ieroboam, câte făcuse acesta și nu s-a depărtat de la ele, până când n-a lepădat Domnul pe Israel de la fața Sa, cum zisese prin toți proorocii, robii Săi.
  23. Și a fost strămutat Israel din pământul său în Asiria, unde se află până în ziua de astăzi.
  24. După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat prin cetățile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceștia au stăpânit Samaria și au început a locui prin cetățile ei.
  25. Dar fiindcă la începutul viețuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau.
  26. Atunci s-a spus regelui Asiriei, zicând: "Popoarele pe care tu le-ai strămutat și le-ai așezat prin cetățile Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei țări și de aceea El trimite asupra lor lei și iată aceștia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei țări".
  27. Iar regele Asiriei a poruncit și a zis: "Trimiteți acolo pe unul din preoții pe care i-ați adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo și să-i învețe legea Dumnezeului acelei țări".
  28. Atunci a venit unul din preoții cei ce fuseseră aduși din Samaria și a locuit în Betel și i-a învățat cum să cinstească pe Domnul.
  29. Afară de acestea, fiecare popor și-a mai făcut și dumnezeii săi și i-a pus în capiștile de pe înălțimi pe care le făcuseră Samarinenii; fiecare popor în cetatea sa în care trăia.
  30. Căci Babilonenii și-au făcut pe Sucot-Benot, Cutienii și-au făcut pe Nergal, Hamatienii și-au făcut pe Așima,
  31. Aveenii și-au făcut pe Nivhaz și Tartac, iar Sefarvaimii își ardeau pe fiii și pe fiicele lor cu foc în cinstea lui Adramelec și Anamelec, zeii lor.
  32. Cinsteau însă și pe Domnul și și-au făcut dintre ei preoți pentru înălțimi și aceștia slujeau la ei, în capiștile de pe înălțimi.
  33. Dar ei cinsteau pe Domnul și slujeau zeilor săi după obiceiul popoarelor din mijlocul cărora fuseseră aduși.
  34. Așa urmează ei până în ziua de astăzi, după obiceiurile lor cele de la început; de Domnul nu se tem și nu urmează după așezămintele, după rânduielile, după legea și după poruncile pe care le-a poruncit Domnul fiilor lui Iacov, căruia îi dăduse numele de Israel și cu ai cărui urmași încheiase legământ și le poruncise așa: "Să nu cinstiți pe dumnezeii altora, nici să vă închinați lor;
  35. Să nu le slujiți nici să le aduceți jertfe;
  36. Ci să cinstiți pe Domnul, Care v-a scos din pământul Egiptului cu putere mare și cu braț înalt; pe Acesta să-L cinstiți și Lui să vă închinați și să-I aduceri jertfe;
  37. Siliți-vă în toate zilele să împliniți rânduielile, așezămintele, legea și poruncile pe care vi le-a scris El, iar pe zeii altora să nu-i cinstiți;
  38. Legământul pe care l-am încheiat cu voi să nu-l uitați și pe zeii altora să nu-i cinstiți;
  39. Ci să cinstiți numai pe Domnul Dumnezeul vostru și El vă va izbăvi din mâna tuturor vrăjmașilor voștri".
  40. Dar ei n-au ascultat, ci au urmat obiceiurile celor de mai înainte.
  41. Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul, dar slujeau și idolilor lor. Ba și copiii lor și copiii copiilor lor până în ziua de astăzi urmează tot așa cum au urmat și părinții lor.


▲ Începutul paginii.