Biblia/Vechiul Testament/Cartea a patra a Regilor/Capitolul 24
- În zilele lui Ioiachim a venit cu război Nabucodonosor, regele Babilonului, și Ioiachim a ajuns supusul lui timp de trei ani, dar apoi s-a răsculat împotriva lui.
- Atunci Domnul a trimis asupra lui cete de Caldei, cete de Sirieni, cete de Moabiți și cete de Amoniți; și le-a trimis asupra lui Iuda, ca să-l piardă, după cuvântul Domnului pe care l-a rostit prin robii Săi, proorocii.
- Aceasta s-a făcut cu Iuda numai din porunca Domnului, ca să fie lepădat de la fața Lui pentru păcatele lui Manase și pentru tot ce făcuse acesta;
- Și pentru sângele nevinovat pe care-l vărsase el, umplând tot Ierusalimul, Domnul n-a vrut să-l ierte.
- Celelalte știri despre Ioiachim și despre tot ce a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.
- Ioiachim a răposat cu părinții săi, iar în locul lui s-a făcut rege Iehonia, fiul său.
- Regele Egiptului n-a mai ieșit din țara sa, pentru că regele Babilonului a luat regelui Egiptului tot ce avea acesta de la râul Egiptului până la râul Eufratului.
- Iehonia era de optsprezece ani când s-a făcut rege și a domnit în Ierusalim trei luni. Numele mamei lui era Nehușta, fiica lui Elnatan, din Ierusalim.
- El a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, în toate, așa cum făcuse tatăl său.
- În vremea aceea slujitorii lui Nabucodonosor, regele Babilonului, au venit asupra Ierusalimului și au împresurat cetatea. Iar după ce slugile lui au înconjurat cetatea, a venit și regele Nabucodonosor.
- Și a ieșit Iehonia, regele lui Iuda, la regele Babilonului, împreună cu mama sa, cu slujitorii săi, cu căpeteniile și eunucii lui,
- Și l-a luat rob regele Babilonului în al optulea an al domniei sale;
- Și a scos toate comorile templului Domnului și comorile casei domnești, și a sfărâmat, după cum spusese Domnul, toate vasele cele de aur pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, pentru templul Domnului, și ța dus în robie tot Ierusalimul,
- Pe toți fruntașii și pe toți oamenii viteji, aproape zece mii de robi, cu toți dulgherii și fierarii, și n-a rămas nimeni decât numai poporul țării cel sărac.
- Și a dus și pe Iehonia la Babilon; de asemenea au dus robi din Ierusalim la Babilon pe mama și femeile regelui, pe eunucii lui și pe puternicii țării;
- Toată oștirea în număr de șapte mii, teslarii, fierarii în număr de o mie, și toți oamenii vârstnici și buni de oștire i-a dus regele Babilonului robi la Babilon.
- Atunci regele Babilonului a pus rege în locul lui Iehonia, pe Matania, unchiul lui Iehonia, schimbându-i numele în Sedechia.
- Sedechia era de douăzeci și unu de ani când s-a făcut rege și a domnit în Ierusalim unsprezece ani. Numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna.
- Și a făcut și acesta lucruri netrebnice în ochii Domnului, în toate, așa cum făcuse și Iehonia.
- Și mânia Domnului era peste Ierusalim și peste Iuda atât de mare, încât i-a lepădat de la fața Sa. Și s-a lepădat și Sedechia de regele Babilonului.
▲ Începutul paginii. |