Biblia/Vechiul Testament/Cartea a treia a Regilor/Capitolul 10
- Regina din Saba însă, auzind de slava lui Solomon cea în numele Domnului, a venit să-i încerce înțelepciunea cu cuvinte greu de înțeles.
- Venind ea la Ierusalim cu foarte mare bogăție, cu cămile încărcate cu aromate, cu foarte mult aur și pietre scumpe, a mers la Solomon și s-a sfătuit cu el pentru tot ce avea ea pe inimă.
- Și i-a dezlegat Solomon toate vorbele ei și n-a fost vorbă adâncă pe care să n-o cunoască regele și să nu i-o dezlege.
- Văzând deci regina din Saba toată înțelepciunea lui Solomon, casa care a zidit-o el,
- Bucatele de la masa lui, locuința robilor lui, rânduiala slugilor lui, îmbrăcămintea lor, paharnicii lui și arderile de tot ale lui care le aducea în templul Domnului, nu a putut să se mai stăpânească
- Și a zis regelui: "Adevărat este ce am auzit eu în tara mea de lucrurile tale și de înțelepciunea ta;
- Însă eu nu credeam vorbele, până n-am venit și n-am văzut cu ochii mei și iată, nici pe jumătate nu mi se spusese; tu ai înțelepciune și bogăție mult mai mare decât am auzit eu.
- Ferice de oamenii tăi și de aceste slugi ale tale, care totdeauna îți stau înainte și ascultă înțelepciunea ta!
- Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să te pună pe tronul lui Israel! Domnul, din dragostea cea veșnică a Lui către Israel, te-a pus rege să faci judecată și dreptate".
- Și a dăruit ea regelui o sută douăzeci de talanți de aur și o mulțime de aromate și de pietre scumpe; niciodată însă nu i s-a adus atât de multe aromate, câte a dăruit regina din Saba regelui Solomon.
- Iar corăbiile lui Hiram, care aduceau aur de la Ofir, au adus foarte mult lemn roșu șl pietre scumpe.
- Și a făcut regele din acest lemn roșu balustrade pentru templul Domnului și pentru casa regelui și de asemenea chitare și harpe pentru cântăreți. Niciodată nu i s-a adus lui atâta lemn roșu, nici nu s-a mai văzut până în ziua de azi.
- Iar regele Solomon a dat reginei din Saba tot ce a dorit și a cerut, pe lângă ce i-a dăruit regele Solomon cu mâna lui. și s-a întors ea înapoi la țara ei, ea și toate slugile ei.
- Greutatea aurului care i se aducea pe fiecare an lui Solomon era de șase sute șaizeci de talanți de aur,
- Afară de ce primea el de la aducătorii de mărfuri și de la negustori, de la toți regii arabi și de la căpeteniile ținuturilor.
- Și a făcut regele Solomon două sute de scuturi de aur ciocănit, câte șase sute de sicli pentru fiecare scut,
- Și trei sute de scuturi mai mici tot din aur ciocănit; câte trei mine de aur intra în fiecare scut; și le-a pus regele în casa numită Pădurea Libanului.
- Și a mai făcut regele un tron mare de os de fildeș, ferecându-l cu aur curat.
- Tronul avea șase trepte, iar vârful spetezei tronului era rotund; și avea de o parte și de alta a locului de ședere rezemători, pe care stăteau doi lei.
- Și mai erau încă doisprezece lei care stăteau de o parte și de alta a tronului, pe cele șase trepte. Asemenea tron nu mai era în nici un regat.
- Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur; lighenele lui tot de aur și toate vasele din casa Pădurea Libanului erau de aur curat; de argint nu era nimic făcut; argintul nu valora în zilele lui Solomon,
- Căci regele avea pe mare corăbii care mergeau la Tarsis cu corăbiile lui Hiram și la trei ani o dată veneau corăbiile din Tarsis și îi aduceau aur, argint, fildeș, maimuțe și păuni.
- Regele Solomon a întrecut pe toți regii pământului în bogăție și în înțelepciune.
- Și toți regii de pe pământ căutau să vadă pe Solomon, ca să-i asculte înțelepciunea pe care i-o pusese Dumnezeu în inima lui.
- Și-i aduceau fiecare de la ei, ca dar în fiecare an, vase de aur și argint, haine, arme, aromate, cai și catâri.
- Și și-a adunat Solomon care și călăreți; și avea el o mie patru sute de care și douăsprezece mii de călăreți; și i-a așezat în cetățile unde ținea carele și pe lângă rege, în Ierusalim. Și e! era domn peste toți regii de la râul Eufrat până la pământul Filistenilor și până în hotarul Egiptului.
- El a făcut ca argintul să fie tot așa de prețuit la Ierusalim ca pietrele, iar cedrii, prin mulțimea lor i-a făcut să fie prețuiți ca și smochinii cei sălbatici care cresc prin locuri joase.
- Iar caii pentru regele Solomon se aduceau din Egipt și din Coa. Negustorii regelui luau cai din Coa (Cheve) cu bani.
- Un car din Egipt se cumpăra și se aducea cu șase sute sicli de argint, iar un cal, cu o sută cincizeci de sicli. Tot astfel aduceau ei toate acestea și pentru regii Heteilor și regii Siriei.
▲ Începutul paginii. |