Biblia/Vechiul Testament/Cartea a treia a Regilor/Capitolul 12
- Atunci s-a dus Roboam la Sichem, căci la Sichem veniseră ton Israeliții, ca să-l facă rege.
- Și a auzit și Ieroboam, fiul lui Nabat, de aceasta, pe când se afla încă în Egipt, unde fugise de regele Solomon, și a venit Ieroboam din Egipt, căci au trimis unii după el și l-au chemat.
- Atunci Ieroboam și toată adunarea Israeliților au venit de i-au grăit regelui Roboam și i-au zis:
- "Tatăl tău a pus jug greu pe noi; însă ușurează-ne munca cea grea a tatălui tău și jugul cel greu care l-a pus el pe noi, și îți vom sluji!"
- Și a zis el către ei: "Duceți-vă și să veniți poimâine la mine!" Și a plecat poporul.
- Atunci regele Roboam a întrebat pe bătrânii care fuseseră sfetnici pe lângă Solomon, tatăl lui, pe când trăia el, și le-a zis: "Cum mă sfătuiți să răspund poporului la cererea aceasta?"
- Grăit-au lui aceia și au zis: "Dacă tu vei fi slugă astăzi poporului acestuia și-i vei sluji, dacă le vei face gustul lor și le vei vorbi cu blândețe, atunci ei îți vor fi robi în toate zilele!
- Însă el n-a ținut seamă de sfatul bătrânilor pe care i l-au dat, și a făcut sfat cu cei tineri, crescuți odată cu el, și care erau sfetnicii lui și le-a zis:
- "Ce mă sfătuiți să răspund poporului care mi-a zis: Ușurează jugul pe care l-a pus tatăl tău pe noi?"
- Și i-au grăit oamenii cei tineri, care crescuseră odată cu el și erau acum sfetnicii lui, și i-au zis: "Așa să spui poporului acestuia care ți-a grăit și ți-a zis: Tatăl tău a pus jug greu pe noi; tu însă ușurează-l de pe noi; așa spune-le: Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu.
- Deci dacă tatăl meu v-a împovărat cu jug greu, eu și mai greu voi face jugul vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, iar eu vă voi pedepsi cu scorpioane!
- Atunci a venit Ieroboam și tot poporul la Roboam a treia zi, după cum poruncise regele, când a zis: "Să veniți la mine poimâine!"
- Și a răspuns regele poporului cu asprime și n-a ținut seamă de sfatul care i-l dăduseră bătrânii,
- Ci a grăit către el după sfatul celor tineri și a zis: "Tatăl meu a pus jug greu peste voi; eu însă și mai greu voi face jugul vostru; tatăl meu v-a pedepsit cu bice, eu însă vă voi pedepsi cu scorpioane!"
- Și n-a ascultat regele de popor, căci așa fusese rânduit de Domnul ca să se împlinească cuvântul Lui pe care l-a grăit Domnul prin Ahia din Șilo către Ieroboam, fiul lui Nabat.
- Iar când toți Israeliții au văzut că regele n-a vrut să-i asculte, a răspuns și poporul regelui și i-a zis: "Ce parte avem noi cu David? Nici o moștenire nu avem noi cu fiul lui Iesei. Pleacă, dar, la corturile tale, Israele! Și tu, Davide, cunoaște-ți acum casa ta! Și s-a împrăștiat Israel la corturile lui.
- Acum Roboam domnea numai peste fiii lui Israel care locuiau în cetățile lui Iuda.
- Și a trimis regele Roboam pe Adoniram, căpetenia cea peste dări, în contra lor; însă toți Israeliții au aruncat cu pietre asupra lui și el a murit; iar regele Roboam s-a suit repede într-un car, ca să fugă la Ierusalim.
- Și astfel s-a rupt Israelul de casa lui David până în ziua de astăzi.
- Când ton Israeliții au auzit că Ieroboam s-a întors din Egipt, au trimis și l-au chemat la adunare Și l-au făcut rege peste toți Israeliții. Cu casa lui David n-a rămas nimeni, decât seminția lui Iuda.
- Roboam, venind la Ierusalim, a adunat din toată casa lui Iuda și din seminția lui Veniamin o sută și optzeci de mii de ostași, pregătiți pentru război, ca să se lupte cu casa lui Israel și să întoarcă regatul iarăși sub stăpânirea lui Roboam, fiul lui Solomon.
- Și a fost cuvântul Domnului către Șemaia, omul lui Dumnezeu, și i-a zis:
- "Spune-i lui Roboam, fiul lui Solomon, regele lui Iuda, și la toată casa lui Iuda și a lui Veniamin și la celălalt popor:
- Așa zice Domnul: Să nu mergeți, nici să nu începeți război cu frații voștri, fiii lui Israel. Să vă întoarceți fiecare la casele voastre, căci de la Mine a fost aceasta! Și au ascultat ei de cuvântul Domnului și s-au întors înapoi după cuvântul Domnului. Și a răposat regele Solomon cu părinții lui și a fost înmormântat la un loc cu părinții lui în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său. Roboam era de patruzeci și unu de ani când s-a făcut rege și șaptesprezece ani a domnit el în Ierusalim. Pe mama lui o chema Naama și a fost fiica lui Ana, fiul lui Nahaș, regele fiilor Amoniților. Și a făcut fapte ce nu erau plăcute înaintea ochilor Domnului și nici n-a umblat pe căile lui David, strămoșul său. Solomon însă avusese un rob, un om din muntele lui Efraim, pe care-l chema Ieroboam, iar pe mama lui o chema Țerua, femeie desfrânată. Și l-a pus Solomon între dregătorii cei peste lucrătorii de corvoadă ai casei lui Iosif. Și a zidit lui Solomon cetatea Tirța, din muntele lui Efraim. Și avea sub el trei sute de care cu cai. El a zidit Milo cu lucrătorii de corvoadă ai casei lui Efraim; tot el a reparat și stricăciunile de la cetatea lui David și a fost conducător peste regat. Și a căutat Solomon să-l omoare. și s-a temut Ieroboam și a fugit la; Șișac, regele Egiptului. și a fost la Șișac până a murit Solomon. și a auzit Ieroboam, pe când se afla încă în Egipt, că a murit Solomon. A șoptit el la urechile lui Șișac, regele Egiptului, zicând: "Dă-mi drumul, ca să mă duc în țara mea". Ți i-a zis Șișac: Cere ce dorești și îți voi da. Și Șișac i-a dat lui Ieroboam de femeie pe Ano, sora cea mai mare a Tafnesei, femeia lui. Aceasta era cea mai mare între fiicele regelui, și i-a născut lui Ieroboam pe Abia, fiul lui. Și a zis Ieroboam lui Șișac: "De bună seamă, dă-mi drumul, că am să mă duc". Și a plecat Ieroboam din Egipt și a venit în pământul Tirța, din muntele Efraim. Și s-a adunat acolo toată seminția lui Efraim. Și a zidit Ieroboam acolo tabere. Și i s-a îmbolnăvit copilul lui de o boală foarte grea. Și s-a dus Ieroboam să întrebe pentru copil. Și a zis către Ano, femeia lui: "Scoală-te și du-te de întreabă pe un om al lui Dumnezeu pentru copil dacă el are să scape cu viață din boala lui". Și era un om în Șilo, pe care-l chema Ahia. Acesta era un bărbat ca de șaizeci de ani și cuvântul Domnului era cu el. Și a zis Ieroboam către femeia lui: "Scoală-te și ia în mâna ta pentru omul lui Dumnezeu pâini și turte pentru copiii lui și struguri și un ulcior cu miere". și s-a sculat femeia și a luat în mâna ei pâini și două turte, struguri și un ulcior cu miere pentru Ahia. Și omul acesta era bătrân și nu putea să vadă, căci ochii lui i se uscaseră de bătrânețe. Și s-a sculat și a plecat din Tirța. Și, pe când venea ea în cetate la Ahia Șilonitul, a zis Ahia către fiul lui: "Ieși pentru întâmpinarea Anoei, femeia lui Ieroboam, și-i spune: Intră și nu sta, căci așa zice Domnul: Eu sunt trimis la tine ca să-ți vestesc lucruri grozave! și a intrat Ano la omul lui Dumnezeu. Și i-a zis Ahia: Pentru ce mi-ai adus pâinile, strugurii și ulciorul cu miere? Așa zice Domnul: "Iată, tu vei pleca de la mine, și când vei intra în Tirța, în cetate, îți vor ieși locuitorii în întâmpinare și îți vor spune: Copilul a murit. Căci așa zice Domnul: Iată, Eu voi pierde din ai lui Ieroboam pe tot sufletul de parte bărbătească. Cine va muri din ai lui Ieroboam în cetate, pe acela îl vor linge câinii; iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor mânca și copilul va fi mult jelit. Vai, Doamne, căci numai în el din casa lui Ieroboam s-a găsit ceva bun înaintea Domnului". Și a plecat înapoi femeia când a auzit aceasta. și când a intrat în Tirța, copilul a murit. Și i-a ieșit în întâmpinare țipătul cel de jale. și s-a dus Ieroboam la Sichem, cetatea cea din muntele lui Efraim. Și s-au adunat acolo semințiile lui Israel. Și a mers acolo și Roboam, fiul lui Solomon. și cuvântul Domnului a fost către Șemaia Enlamitul, zicând: "Ia-ți o haină nouă, care n-a fost spălată cu apă, și o rupe în douăsprezece bucăți și i le dă lui Ieroboam și-i spune: "Așa zice Domnul: Ia-ți pentru tine zece bucăți, ca să te încingi". Și a luat Ieroboam, și a zis Șemaia: "Așa zice Domnul: Să fii peste cele zece seminții ale lui Israel!" și a zis poporul către Roboam, fiul lui Solomon: "Tatăl tău a pus jug greu pe noi și și-a îngreuiat bucatele mesei lui; tu însă acum ușurează-l de pe noi și-ți vom sluji ție!" Și a zis Roboam către popor: "Până în trei zile eu vă voi da răspunsul". Și a zis Roboam: "Aduceți-mi pe cei bătrâni, ca să mă sfătuiesc cu ei pentru cuvântul care voi răspunde poporului în ziua a treia". Și a grăit Roboam la urechile lor pentru cuvântul care i-a trimis poporul la el. Și au zis bătrânii poporului pentru acel cuvânt, care i-a grăit poporul. și a lepădat Roboam sfatul lor, pentru că nu se potrivea cu părerea lui. Și a trimis și a adunat pe cei ce crescuseră împreună cu el și le-a grăit: "Acestea și acestea a trimis poporul la mine, ca să-mi spună". și au zis cei ce crescuseră împreună cu el: "Așa vei grăi poporului: Degetul meu cel mic este mai gros decât mijlocul tatălui meu. Tatăl meu v-a biciuit cu biciul, iar eu vă voi bate cu scorpioane". Și i-a plăcut lui Roboam acest cuvânt și a răspuns el poporului în felul cum l-au sfătuit cei ce crescuseră și copilăriseră împreună cu el. Și a zis tot poporul, fiecare cu vecinul său până într-un om, și au strigat toți cu glas mare și au zis: "Nici o parte n-avem noi cu David, nici o moștenire cu fiul lui Iesei! Fiecare la corturile sale, Israele! Căci omul acesta n-a fost nici căpetenie și nici conducător peste regat". Și s-a împrăștiat tot poporul de la Sichem și s-a dus fiecare la cortul lui. Iar Roboam, scăpând cu fuga, s-a suit în una din căruțele lui și a venit la Ierusalim. Și l-au urmat numai seminția lui Iuda și seminția lui Veniamin. Iar când a fost începutul anului, Roboam a adunat pe toți bărbații lui Iuda și ai lui Veniamin și a plecat ca să se bată cu Ieroboam la Sichem. Și a fost cuvântul Domnului către Șemaia, omul lui Dumnezeu, zicând: "Spune-i lui Roboam, regele lui Iuda, și la toată casa lui Iuda și a lui Veniamin și la celălalt popor, zicând: Așa zice Domnul, să nu mergeți, nici să începeți război cu frații voștri, fiii lui Israel, ci să vă întoarceți fiecare la corturile voastre, că de la Mine a fost aceasta!" Și au ascultat ei de cuvântul Domnului și s-au oprit de a mai începe războiul, după cuvântul Domnului.
- Și a zidit Ieroboam Sichemul, pe muntele lui Efraim, și s-a așezat cu locuința lui în el; și a plecat de acolo și a zidit Penuelul.
- Și a zis Ieroboam în sine: "Regatul poate să treacă iar la casa lui David.
- Dacă poporul acesta va mai merge la Ierusalim pentru aducere de jertfă în templul Domnului, atunci inima poporului acestuia are să se întoarcă la domnul lor Roboam, regele lui Iuda; pe mine au să mă ucidă, iar ei au să se întoarcă iarăși sub stăpânirea lui Roboam, regele lui Iuda".
- Și sfătuindu-se, regele a făcut doi viței de aur și a zis poporului: "Nu trebuie să vă mai duceți la Ierusalim; iată Israele dumnezeii tăi, care te-au scos din pământul Egiptului!"
- Și a pus unul în Betel, iar pe celălalt în Dan.
- Însă fapta aceasta a dus la păcat, căci poporul a început să meargă pentru a se închina unuia din ei, până la Dan, și a părăsit templul Domnului.
- Și a zidit el și capiști pe înălțimi și a făcut preoți, luați din popor, care nu erau fii ai lui Levi.
- Și a așezat Ieroboam și o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, asemenea cu sărbătoarea care era în Iuda, și a adus jertfe pe jertfelnic. Tot așa a făcut el și la Betel, ca să aducă jertfe vițeilor pe care-i făcuse. Și a așezat la Betel preoți pentru înălțimile făcute de el.
- Și a adus jertfe pe jertfelnicul pe care l-a făcut la Betel în ziua a cincisprezecea din luna a opta, lună pe care și-o alesese el după placul lui pentru sărbătorire. Și a făcut sărbătoare pentru fiii lui Israel și s-a apropiat de jertfelnic, ca să săvârșească tămâiere.
▲ Începutul paginii. |