Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 33


  1. Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele și ia aminte la toate cuvintele mele.
  2. Iată că am deschis gura mea și limba mea grăiește.
  3. Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învățătură, buzele mele se vor rosti cu limpezime,
  4. Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieții mele.
  5. Dacă poți, răspunde-mi, apără-ți pricina înaintea mea, fii tare!
  6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine și eu ca și tine am fost frământat din lut,
  7. De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta.
  8. Tu ai spus în auzul meu și eu am auzit rostul vorbelor tale spunând așa:
  9. "Eu sunt curat și fără nici o vină, eu sunt fără prihană și n-am nici o greșeală;
  10. Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea și mă socotește ca un vrăjmaș al Lui.
  11. El pune picioarele mele în butuci și pândește toți pașii mei!"
  12. Dar aici îți voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu este mai mare decât omul.
  13. De ce grăiești împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală de toate câte face?
  14. Vezi că Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte.
  15. Și anume, El vorbește în vis, în vedeniile nopții, atunci când somnul se lasă peste oameni și când ei dorm în așternutul lor.
  16. Atunci El dă înștiințări oamenilor și-i cutremură cu arătările Sale.
  17. Ca să întoarcă pe om de la cele rele și să-l ferească de mândrie
  18. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie și viața lui de calea mormântului;
  19. De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui și oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
  20. Pofta lui este dezgustată de mâncare și inima lui nu mai poftește nici cele mai bune bucate.
  21. Carnea după el se prăpădește și piere și oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele.
  22. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie și viața lui spre împărăția morților.
  23. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei,
  24. Dumnezeu Se milostivește de el și zice îngerului: "Izbăvește-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui prețul de răscumpărare!"
  25. Atunci trupul lui înflorește ca în tinerețe și el vine înapoi la zilele de la începutul vieții sale.
  26. El se roagă lui Dumnezeu și Dumnezeu îi arată bunătatea Sa și-i îngăduie să vadă fața Sa cu mare bucurie și astfel îi dă omului iertarea Sa.
  27. Atunci omul privește peste semenii săi și zice: "Păcătuisem și călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
  28. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morții și ochii mei văd încă lumina".
  29. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul,
  30. Ca să-i scoată sufletul din pieire și ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
  31. Ia aminte Iov, ascultă-mă pe mine, taci și eu voi vorbi!
  32. Dacă ai ceva de spus dă-mi răspuns, vorbește, căci dorința mea este să-ți dau dreptate.
  33. Iar dacă nu, ascultă la mine: ține-ți gura și te voi învăța care este înțelepciunea".


▲ Începutul paginii.