Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 36


  1. Elihu a mers mai departe și a grăit:
  2. "Așteaptă o clipă și vei învăța și altele, căci sunt încă temeiuri și cuvinte de partea lui Dumnezeu.
  3. Voi porni cu știința mea de departe și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
  4. Căci cu adevărat ceea ce-ți spun eu nu este minciună și cal ce stă lângă tine este unul desăvârșit în cunoștință.
  5. Firește, Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapădă pe nimeni; El este prea puternic prin înălțimea înțelepciunii Sale.
  6. El nu lasă pe nelegiuit să propășească și celor nenorociți le face dreptate.
  7. El nu despoaie pe cei drepți de dreptatea lor, iar cu împărații la fel: îi pune în jețuri împărătești și-i așază să domnească de-a pururi. Dar ei se umflă de trufie.
  8. Și atunci iată-i ferecați cu lanțuri și iată-i prinși cu funiile mâhnirii.
  9. După aceea, Dumnezeu le dezvăluie fapta pe care au făcut-o și nelegiuirea în care au căzut, anume că s-au trufit.
  10. Dar El le face această destăinuire ca să ia aminte și le dă poruncă să se întoarcă de la răutatea lor;
  11. Dacă dau ascultare și vin la supunere, ei își isprăvesc zilele lor în fericire și anii lor în desfătări;
  12. Iar dacă sunt neascultători, atunci trec prin strâmtorile morții și se sting nepricepuți și orbi.
  13. Nelegiuiții se mânie; ei nu se roagă lui Dumnezeu, când sunt puși în lanțuri.
  14. Unii ca aceștia se sting de tineri și viața lor se veștejește în floare.
  15. Dar pe cel nenorocit Dumnezeu îl scapă prin nenorocirea lui și prin suferință Dumnezeu îi dă învățătură.
  16. Tot așa și pe tine te va scoate din strânsoarea durerii, ca să te pună la loc larg, unde nu mai este nici o stinghereală și unde masa ta va fi încărcată cu mâncări grase și alese.
  17. Dacă tu ai fost pedepsit cu strășnicie, ca un nelegiuit, tu scoate din pedeapsă puterea dreptății;
  18. Certarea Lui să nu te împingă la mânie împotriva Lui și mulțimea bătăii să nu te scoată din calea cugetului drept.
  19. Era oare să pună Dumnezeu vreun preț pe bogățiile tale? Nu! Nici pe aur, nici pe toate mijloacele puterii pământești.
  20. Nu pofti noaptea (depărtării de Dumnezeu), căci în ea, popoare întregi au fost smulse din locul lor.
  21. Ia seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză a suferinței.
  22. Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate să învețe ca El?
  23. Cine I-a dat învățătură cum să se poarte? Și cine poate să-I spună: "Aceasta ai făcut-o rău?"
  24. Adu-ți aminte și preamărește opera Lui, pe care o cântă, în laudele lor, oamenii;
  25. Orice om o privește, măcar că o îmbrățișează cu ochiul, numai de departe.
  26. Cât este de mare Dumnezeu! Dar noi nu putem să-L înțelegem și numărul anilor Săi nu se poate socoti.
  27. El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi și dă ploaia.
  28. Iar norii o trec prin sita lor și o varsă picături peste mulțimile omenești.
  29. Cine poate să priceapă cum se desfășoară norii și cum bubuie tunetul în cortul lui?
  30. Iată că El a rostogolit aburii Săi și a acoperit adâncimile mării.
  31. Prin el Domnul hrănește popoarele și le dă belșug de mâncare.
  32. El ridică fulgerul, cu amândouă mâinile și-l trimite să lovească la țintă.
  33. El dă din vreme de veste ciobanului și oilor, care simt din aer apropierea vijeliei.


▲ Începutul paginii.