Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Iov/Capitolul 39
- Știi tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este vremea cerboaicelor?
- Numeri tu lunile sarcinii lor și știi tu când le vine ceasul să nască?
- Ele îngenunchiază, fată puii și scapă de durerile lor,
- Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc și nu se mai întorc spre mamele lor.
- Cine a lăsat slobod asinul sălbatic și l-a dezlegat de la iesle?
- I-am dat pustiul ca să-l locuiască și pământul sărat i l-am hărăzit ocol;
- El își bate joc de zarva orașelor; el nu aude strigătele nici unui stăpân;
- El străbate munții, locul său de pășune, și umblă după orișice verdeață.
- Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă și să petreacă noaptea lîngă ieslele tale?
- Poți tu să-l legi cu funia de gât și să tragă grapa după tine, peste arătură?
- Poți să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, și să-i lași în grijă munca ta?
- Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ți aducă roadele la aria ta?
- Aripile struțului sunt negrăit de agere; struțul are pene preafrumoase ți mândru penaj.
- Când își lasă ouăle pe pământ și le lasă să se clocească în nisipul fierbinte,
- El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul și că vreo fiară sălbatică poate să le strivească.
- Struțul e hain cu puii săi, ca și cum n-ar fi ai lui, și nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică.
- Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere și pătrundere.
- Când se scoală însă și pornește, face de ocară și pe cal și pe călăreț.
- Tu ești cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu falnica lui coamă?
- Tu l-ai învățat să sară ușor, ca o lăcustă? Nechezatul lui viteaz insuflă spaimă!
- El bate pământul cu copita și mândru de puterea lui pornește spre taberele înarmate;
- El își bate joc de primejdie și n-are nici o teamă și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
- La oblânc îi sună tolba cu săgeți; fulgere aruncă sulița și lancea.
- De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul și, când a sunat trâmbița, nu mai are astâmpăr.
- La chemarea trâmbiței, pare că zice: Haide! Și de departe soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor și strigătele războinice.
- Oare, prin deșteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene șoimul și își întinde aripile ca niște seceri, spre miazăzi?
- Nu cumva vulturul se ridică în înălțime din porunca ta și își așază cuibul pe vârfuri neajunse?
- El își face sălașul în stânci și acolo petrece noaptea - pe un vârf de stâncă și pe vreo înălțime prăpăstioasă.
- Acolo el stă și își pândește prada; ochii săi străpung depărtările,
- Puii săi beau sângele prăzii și unde sunt hoiturile, acolo se adună vulturii".
▲ Începutul paginii. |