Biblia/Vechiul Testament/Deuteronomul/Capitolul 3


  1. "Ne-am întors apoi de acolo și am mers către Vasan, însă ne-a ieșit înainte cu război Og, regele Vasanului, la Edrei, cu tot poporul său.
  2. Dar Domnul mi-a zis: Nu te teme de el, căci îl voi da în mâinile tale pe el și tot poporul lui și tot pământul lui, și vei face cu el ce-ai făcut cu Sihon, regele Amoreilor, care a trăit în Heșbon.
  3. Domnul Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre și pe Og, regele Vasanului, cu tot poporul lui, și noi l-am bătut, încât nimeni de la ei n-a rămas viu.
  4. În vremea aceea am luat toate cetățile lui, că n-a fost cetate pe care să n-o luăm de la ei. Am luat șaizeci de cetăți, toată latura Argob, țara lui Og al Vasanului.
  5. Toate cetățile acestea erau întărite cu ziduri înalte, cu porți și cu încuietori, afară de cetățile neîntărite care erau foarte multe.
  6. Și le-am nimicit, cum făcusem și cu Sihon, regele Heșbonului, pierzând fiecare cetate cu bărbați, femei și copii.
  7. Iar toate vitele și cele jefuite prin cetăți ni le-am luat ca pradă.
  8. Am luat în vremea aceea din mâinile celor doi regi amorei pământul acesta care este dincoace de Iordan, de la râul Arnon până la muntele Hermon.
  9. (Sidonienii numesc Hermonul, Sirion, iar Amoreii îl numesc Senir).
  10. Am luat adică toate cetățile din șes, tot Galaadul și tot Vasanul, până la Salca și Edrei, cetățile din țara lui Og al Vasanului.
  11. Căci numai Og, regele Vasanului, mai rămăsese din Refaimi. Iată patul lui, pat de fier, și astăzi este în Rabat-Amon: lung de nouă coți și lat de patru coți, coți bărbătești.
  12. Pământul acesta l-am luat atunci începând de la Aroer, care este lângă râul Arnon; jumătate din muntele Galaadului cu cetățile lui l-am dat semințiilor lui Ruben și Gad;
  13. Iar rămășița cealaltă din Galaad și tot Vasanul, țara lui Og, le-am dat la jumătate din seminția lui Manase; tot ținutul Argob, eu tot Vasanul se numește țara Refaimilor.
  14. Iair, fiul lui Manase, a luat tot ținutul Argob, până la hotarele Gheșuriților și Maacatiților, și a numit Vasanul, după numele său, sălașurile lui Iair, cum se cheamă și astăzi.
  15. Lui Machir i-am dat Galaadul;
  16. Iar semințiilor lui Ruben și Gad le-am dat țara de la Galaad până la râul Arnon, pământul dintre râu și hotar, până la râul Iaboc, până la hotarul fiilor lui Amon.
  17. Precum și Arabah și Iordanul, care este hotar de la Chineret până la marea Arabah, Marea Sărată, la poalele Muntelui Fazga, spre răsărit.
  18. V-am mai dat în vremea aceea poruncă și am zis: Domnul Dumnezeul vostru v-a dat pământul acesta în stăpânire; toți cei buni de luptă, înarmându-vă, mergeți înaintea fiilor lui Israel, frații voștri;
  19. Numai femeile voastre, copiii voștri și vitele voastre, că știu că aveți vite multe, să rămână în cetățile voastre pe care vi le-am dat eu,
  20. Până când Domnul Dumnezeu va da liniște fraților voștri, ca și vouă, și până când își vor primi și ei în stăpânire pământul pe care Domnul Dumnezeul vostru li-l va da peste Iordan; atunci vă veți întoarce fiecare la moșia sa pe care v-am dat-o eu.
  21. Iar lui Iosua i-am poruncit și am zis: Ochii tăi au văzut tot ceea ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru cu acești doi regi; tot așa va face Domnul și cu toate țările ce le vei străbate tu.
  22. Nu te teme de ele, că Domnul Dumnezeul vostru Însuși se va lupta pentru voi.
  23. În vremea aceea m-am rugat Domnului și am zis:
  24. Stăpâne Doamne, ai început să arăți robului Tău slava Ta, puterea Ta, mâna Ta cea tare și brațul cel înalt, că cine este Dumnezeu în cer sau pe pământ, Care să facă astfel de lucruri cum sunt ale Tale și cu o asemenea putere ca a Ta.
  25. Îngăduie-mi să trec și să văd pământul cel bun care este peste Iordan și acel munte frumos, Libanul.
  26. Dar Domnul s-a mâniat pe mine pentru voi și nu m-a ascultat, ei mi-a zis Domnul: Ajunge! De acum să nu-Mi mai grăiești de aceasta!
  27. Suie-te în vârful lui Fazga și privește cu ochii tăi spre apus și spre miazănoapte și spre miazăzi și spre răsărit și vezi cu ochii tăi, căci nu vei trece peste acest Iordan.
  28. Dă povață lui Iosua; întărește-l și-l îmbărbătează, căci el va merge înaintea acestui popor și el va împărți în bucăți tot pământul, pe care-l vezi acum.
  29. Atunci ne-am oprit noi în vale, în fața Bet-Peorului."
▲ Începutul paginii.