Biblia/Vechiul Testament/Ieșirea/Capitolul 19
- Iar în luna a treia de la ieșirea fiilor lui Israel din pământul Egiptului, chiar în ziua de lună plină, au ajuns în pustia Sinai.
- Plecase deci Israel de la Rafidim și ajungând în pustia Sinai, au tăbărât acolo în pustie, în fața muntelui.
- Apoi s-a suit Moise în munte, la Dumnezeu; și l-a strigat Domnul din vârful muntelui și i-a zis: „Grăiește casei lui Iacov și vestește fiilor lui Israel așa:
- „Ați văzut ce am făcut Egiptenilor și cum v-am luat pe aripi de vultur și v-am adus la Mine.
- Deci, de veți asculta glasul Meu și de veți păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veți fi popor ales că al Meu este tot pământul;
- Îmi veți fi împărăție preoțească și neam sfânt!” Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel”.
- Și venind, Moise a chemat pe bătrânii poporului și le-a spus toate cuvintele acestea pe care le poruncise Domnul.
- Atunci tot poporul, răspunzând într-un glas, a zis: „Toate câte a zis Domnul vom face și vom fi ascultători!” Și a dus Moise cuvintele poporului la Domnul.
- Iar Domnul a zis către Moise: „Iată voi veni la tine în stâlp de nor des, ca să audă poporul că Eu grăiesc cu tine, și să te creadă pururea”. Iar Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
- Zis-a Domnul către Moise: „Pogoară-te de grăiește poporului să se țină curat astăzi și mâine, și să-și spele hainele,
- Ca să fie gata pentru poimâine, căci poimâine Se va pogorî Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe Muntele Sinai.
- Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui și să-i spui: Păziți-vă de a vă sui în munte și de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri.
- Nici cu mâna să nu se atingă de el, că va fi ucis cu pietre sau se va săgeta cu săgeata; nu va rămâne în viață, fie om, fie dobitoc. Iar dacă se vor îndepărta tunetele și trâmbițele și norul de pe munte, se vor putea sui în munte”.
- Pogorându-se deci Moise din munte la popor, el a sfințit poporul și, spălându-și ei hainele,
- Le-a zis Moise: „Să fiți gata pentru poimâine și de femei să nu vă atingeți!”
- Iar a treia zi, când s-a făcut ziuă, erau tunete și fulgere și nor des pe Muntele Sinai și sunet de trâmbițe foarte puternic. Și s-a cutremurat tot poporul în tabără.
- Atunci a scos Moise poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu și au stat la poalele muntelui.
- Iar Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; și se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, și tot muntele se cutremura puternic.
- De asemenea și sunetul trâmbiței se auzea din ce în ce mai tare; și Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas.
- Deci, fiind pogorât Domnul pe Muntele Sinai, pe vârful muntelui, a chemat Domnul pe Moise în vârful muntelui și s-a suit Moise acolo.
- Atunci a zis Domnul către Moise: „Pogoară-te și oprește poporul, ca să nu năvălească spre Domnul, să vadă slava Lui, că vor cădea mulți dintre ei.
- Iar preoții, care se apropie de Domnul Dumnezeu, să se sfințească, ca nu cumva să-i lovească Domnul”.
- Zis-a Moise către Domnul: „Nu se poate ca poporul să se suie pe Muntele Sinai, pentru că Tu ne-ai oprit din vreme, și ai zis: Trage hotar împrejurul muntelui și-l sfințește!”
- Iar Domnul i-a răspuns: „Du-te și te pogoară și apoi te vei sui împreună cu Aaron; iar preoții și poporul să nu îndrăznească a se sui la Domnul, ca să nu-i lovească Domnul”.
- Și s-a pogorât Moise la popor și i-a spus toate.
▲ Începutul paginii. |