Biblia/Vechiul Testament/Ieșirea/Capitolul 4
- Și răspunzând, Moise a zis: „Dar de nu mă vor crede și nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: „Nu ți S-a arătat Domnul!”, ce să le spun?”
- Zis-a Domnul către el: „Ce ai în mână?” Și el a răspuns: „Un toiag!”
- „Aruncă-l jos!” îi zise Domnul. Și a aruncat Moise toiagul jos și s-a făcut toiagul șarpe și a fugit Moise de el.
- Și a zis Domnul către Moise: „Întinde mâna și-l apucă de coadă!” Și și-a întins Moise mâna și l-a apucat de coadă și s-a făcut toiag în mâna lui.
- Apoi a zis Domnul: „Așa să faci înaintea lor, ca să te creadă că ți S-a arătat Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!”
- Zis-a Domnul iarăși: „Bagă-ți mâna în sân!” Și când a scos-o din sân, iată mâna lui era albă ca zăpada de lepră.
- Și i-a zis din nou Domnul: „Bagă-ți iarăși mina în sân!” Și și-a băgat Moise mâna în sân; și când a scos-o din sân, iată, era iar curată, ca tot trupul său.
- „Dacă nu te vor crede și nu vor asculta glasul semnului întâi, te vor crede la săvârșirea semnului al doilea.
- Iar de nu te vor crede nici după amândouă semnele și nu vor asculta glasul tău, atunci să iei apă din fluviu și s-o verși pe uscat; apa luată din râu se va face pe usca: sânge”.
- Atunci Moise a zis către Domnul: „O, Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie și sunt gângav; și aceasta nu de ieri de alaltăieri, nici de când ai început Tu a grăi cu robul Tău; gura mea și limba mea sunt anevoioase.”
- Dumnezeu însă a zis către Moise: „Cine a dat omului gură și cine face pe om mut, sau surd, sau cu vedere, sau orb? Oare nu Eu, Domnul Dumnezeu?
- Mergi dar: Eu voi deschide gura ta și te voi învăța ce să grăiești.”
- Zis-a Moise: „Rogu-mă, Doamne, trimite pe altul, pe care vei vrea să-l trimiți!”
- Atunci, aprinzându-se mânia Domnului asupra lui Moise, a zis: „Nu ai tu, oare, pe fratele tău Aaron levitul? Știu că el poate să vorbească în locul tău. Iată el te va întâmpina și, când te va vedea, se va bucura în inima sa.
- Tu-i vei grăi lui și îi vei pune în gură cuvintele Mele, iar Eu voi deschide gura ta și gura lui și vă voi învăța ce să faceți.
- Va grăi el poporului, în locul tău, vorbind pentru tine, iar tu îi vei fi grăitor din partea lui Dumnezeu.
- Toiagul acesta, care a fost prefăcut în șarpe, ia-l în mâna ta, căci cu el ai să faci minuni”.
- Deci, a plecat Moise de acolo și s-a întors la Ietro, socrul său, și a zis către el: „Mă duc înapoi la frații mei, care sunt în Egipt, ca să văd de mai trăiesc.” Iar Ietro i-a zis: „Mergi în pace!”
- După atât de multe zile a murit regele Egiptului care prigonise pe Moise, și Domnul a grăit aceasta lui Moise în pământul Madian: „Scoală și întoarce-te în Egipt, că au murit toți cei ce căutau sufletul tău!”
- Luând atunci femeia și copiii, Moise i-a pus pe asini și s-a întors în Egipt. Și a luat Moise în mâna sa și toiagul cel de la Dumnezeu.
- Și a zis Domnul către Moise: „Când vei merge și vei ajunge în țara Egiptului, caută să faci înaintea lui Faraon toate minunile ce ți-am poruncit. Eu însă voi învârtoșa inima lui și nu va da drumul poporului.
- Dar tu să zici lui Faraon: Așa zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Israel este fiul Meu, întâi-născutul Meu.
- Îți zic dar: Lasă pe fiul Meu să Mi se închine; iar de nu-l vei lăsa, iată, îți voi ucide pe fiul tău cel întâi-născut”.
- Însă, la un popas de noapte, pe cale, l-a întâmpinat îngerul Domnului și a încercat să-l omoare.
- Dar Sefora, luând un cuțit de piatră, a tăiat împrejur pe fiul său și atingând picioarele lui Moise a zis; „Tu-mi ești un soț crud!”
- Și S-a dus Domnul de la el; iar ea, din pricina acestei tăieri împrejur, i-a zis lui Moise: „Soț crud!”
- Atunci a zis Domnul către Aaron: „Mergi în întâmpinarea lui Moise în pustie!” Și s-a dus acesta și s-a întâlnit cu el în muntele lui Dumnezeu și s-au sărutat amândoi.
- Atunci a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului, pe care i le poruncise, și toate semnele ce-i încredințase să facă.
- După aceea s-au dus Moise și Aaron și au adunat pe toți bătrânii fiilor lui Israel
- Și le-a spus Aaron toate cuvintele pe care le grăise Domnul lui Moise, și a făcut Moise semne înaintea poporului;
- Și poporul a crezut și s-a bucurat că a cercetat Domnul pe fiii lui Israel și a văzut necazurile lor și, plecându-se, s-au închinat.
▲ Începutul paginii. |