Biblia/Vechiul Testament/Ieremia/Capitolul 33

10190Biblia — (Vechiul Testament, Ieremia, Capitolul 33)


  1. Fost-a cuvântul Domnului către Ieremia a doua oară, când era el tot închis în curtea gărzii, și a zis:
  2. "Așa grăiește Domnul, Cel ce a făcut pământul. Domnul Cel ce l-a zidit Și l-a întărit, al Cărui nume este Domnul:
  3. Strigă către Mine, că Eu îți voi răspunde și iți voi arăta lucruri mari și nepătrunse pe care tu nu le știi.
  4. Că așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel despre casele acestei cetăți și despre casele regilor lui Iuda, care se strică pentru a fi făcute întărituri împotriva împresurării și sabiei
  5. Caldeilor veniți să lupte și să le umple cu trupurile oamenilor, pe care-i lovesc cu mânia Mea și cu urgia Mea și pentru ale căror fărădelegi Mi-am ascuns fața de la cetatea aceasta.
  6. Le voi lega rănile ca să-i vindec și le voi descoperi belșug de pace și de adevăr;
  7. Voi întoarce aici pe robii lui Iuda și pe robii lui Israel și-i voi așeza ca la început;
  8. Îi voi curăți de necredința lor, cu care au greșit ei înaintea Mea și le voi ierta toate fărădelegile lor, cu care au păcătuit ei înaintea Mea și au căzut de la Mine.
  9. Ierusalimul va fi pentru Mine nume de bucurie, laudă și cinste în fata tuturor popoarelor pământului, care vor auzi de toate bunătățile ce i le voi face și se vor mira, se vor cutremura de toate binefacerile și de toată starea cea bună cu care-l voi învrednici".
  10. Așa zice Domnul: "În locul acesta de care voi ziceți că este pustiu și lipsit de oameni și de vite, precum și în cetățile lui Iuda, și pe ulițele Ierusalimului, care sunt pustii, fără oameni, fără locuitori și fără vite,
  11. Iar se va auzi glas de bucurie, glas de veselie, glas de mire și glas de mireasă, glasul celor ce zic: "Slăviți pe Domnul Savaot, că bun este Domnul, că în veac este mila Lui" și glasul celor ce aduc jertfă de mulțumire în templul Domnului; căci voi întoarce robii țării acesteia la starea cea de altădată", zice Domnul.
  12. Așa zice Domnul Savaot: "În țara aceasta, care este pustie, fără locuitori și fără vite, și în toate cetățile ei iarăși vor fi locașuri de păstori, care-și vor odihni turmele lor.
  13. În cetățile cele de munte, în cetățile cele de la șes și în cetățile cele de la miazăzi, în pământul lui Veniamin, în împrejurimile Ierusalimului și în cetățile lui Iuda, iarăși se vor perinda turme pe sub mina celui ce numără, zice Domnul.
  14. Iată vin zilele când voi împlini acel cuvânt bun pe care l-am rostit Eu pentru casa lui Israel și pentru casa lui Iuda, zice Domnul.
  15. În zilele acelea și în vremea aceea voi ridica lui David Odraslă dreaptă și aceea va face judecată și dreptate pe pământ.
  16. În zilele acelea Iuda va fi izbăvit și Ierusalimul va trăi fără primejdie Și Odraslei aceleia I se va pune numele: "Domnul - dreptatea noastră"
  17. Că așa zice Domnul: "Nu va lipsi lui David bărbat care să șadă pe scaunul casei lui Israel.
  18. Și preoții-leviți nu vor avea lipsă de bărbat care să stea înaintea feței Mele și să aducă în toate zilele arderi de tot, să aprindă tămâie și să săvârșească jertfe".
  19. Și a mai fost cuvântul Domnului către Ieremia, zicând:
  20. "Așa zice Domnul: De poți strica legământul Meu cel pentru ziuă și legământul Meu cel pentru noapte și să faci ea ziua și noaptea să nu mai vină ta vremea lor, atunci poate se va strica și legământul Meu cel încheiat ou robul Meu David,
  21. Ca să nu mai aibă el fiu care să domnească pe scaunul lui; de asemenea și cel încheiat cu leviții-preoți, slujitorii Mei.
  22. Precum e nenumărată oștirea cerească și nenumărat nisipul mării, așa voi înmulți neamul lui David, robul Meu, și al leviților celor ce-Mi slujesc Mie".
  23. Fost-a iarăși cuvântul Domnului către Ieremia, zicând:
  24. Nu vezi tu oare că poporul acesta zice: "Domnul a lepădat cele două seminții pe care le alesese El?" Și ei disprețuiesc poporul Meu, ca și cum acesta n-ar fi popor în ochii lor.
  25. șa zice Domnul: Dacă legământul Meu cel pentru ziuă și pentru noapte și rânduiala cerului și a pământului nu le-am întărit Eu,
  26. Atunci și neamul lui Iacov și al lui David, robul Meu, îl voi lepăda și nu voi mai lua stăpânitori din neamul lui pentru seminția lui Avraam și a lui Isaac și a lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinșii lor de război și-i voi milui".


▲ Începutul paginii.