Biblia/Vechiul Testament/Iezechiel/Capitolul 10

10265Biblia — (Vechiul Testament, Iezechiel, Capitolul 10)


  1. Privind eu atunci, am văzut pe bolta, care era deasupra capetelor heruvimilor, ceva asemănător la înfățișare cu un tron de rege, ca piatra de safir.
  2. Și a zis Domnul către omul cel îmbrăcat în haina de in: "Intră între roțile cele de sub heruvimi și umple-ți pumnii de cărbuni aprinși, pe care-I vei lua dintre heruvimi, și-i aruncă asupra cetății!" Și el a intrat acolo înaintea ochilor mei;
  3. Și când a intrat omul acela, heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei și un nor umplea curtea cea dinăuntru.
  4. Atunci s-a ridicat slava Domnului de pe heruvimi spre pragul templului și templul s-a umplut de nori, iar curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
  5. Freamătul aripilor heruvimilor se auzea până și în curtea de afară, ca glasul când vorbește Dumnezeu Atotputernicul.
  6. Când a dat Domnul poruncă omului celui îmbrăcat cu haină de in și i-a zis: "Ia foc dintre roțile cele dintre heruvimi", și când a intrat el și a stat lângă roți,
  7. Atunci unul din heruvimi și-a întins mâna în focul cel dintre heruvimi, a luat și a dat în pumni celui îmbrăcat în haină de in, iar el, luându-l, a ieșit.
  8. Și la heruvimi sub aripi se vedeau un fel de mâini omenești.
  9. Căutând eu atunci, am văzut lângă heruvimi patru roți, câte o roată lângă fiecare heruvim; roțile acestea erau la vedere ca și crisolitul.
  10. După făptură erau toate la fel și parcă erau vârâte una în alta.
  11. Când ele mergeau, mergeau în toate patru părțile, și în vremea mersului nu se întorceau, ci încotro era îndreptat capul heruvimului, într-acolo mergeau, și în vremea mersului nu se întorceau.
  12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mâinile lor și aripile lor erau pline de ochi; asemenea și roțile, toate cele patru roți de jur împrejur...
  13. Roților acestora, după cum am auzit eu, li s-a zis: "Galgal" (Vijelie).
  14. Fiecare din ființele acestea avea patru fețe: fața întâi era față de heruvim, fața a doua era față de om, cea de a treia era față de leu și cea de a patra era față de vultur.
  15. Atunci heruvimii s-au ridicat; ei erau aceleași fiare pe care le văzusem la râul Chebar.
  16. Când mergeau heruvimii, mergeau și roțile pe lângă ei, iar când heruvimii își ridicau aripile ca să se ridice de la pământ, nici roțile nu se despărțeau, ci erau împreună cu ei.
  17. Când aceia stăteau, stăteau și acestea; iar când se ridicau aceia, și acestea se ridicau, pentru că duhul fiarelor era și în ele.
  18. Atunci slava Domnului s-a dus de la prag și s-a așezat pe heruvimi.
  19. Iar heruvimii, întinzând aripile, s-au ridicat de la pământ înaintea ochilor mei și s-au dus însoțiți de roți și s-au oprit la poarta cea dinspre răsărit a templului Domnului, și slava Dumnezeului lui Israel era deasupra lor.
  20. Aceștia erau aceleași fiare, pe care le văzusem eu la picioarele Dumnezeului lui Israel, la râul Chebar.
  21. Fiecare avea câte patru fețe și fiecare avea câte patru aripi, iar sub aripi aveau un fel de mâini omenești.
  22. Chipul fețelor și înfățișarea lor era ca acelea pe care le văzusem la râul Chebar, ba și ei înșiși erau aceiași. Fiecare mergea în partea înspre care era cu fața.


▲ Începutul paginii.